ChestiiUtile.com
DarkLight
  • Hardware
  • Cum sa
  • Smartphone
  • Contact

Când vorbim despre mobilitate vorbim despre telefoane. Asta înseamnă să reușești să te descurci în deplasare, asta a fost revoluția pe care a promis-o acest gadget.

Evident, lucrurile s-au schimbat cu adevărat atunci când am realizat că display-urile mici sunt aproape la fel de utile ca cele mai mari un pic.

Tu ți-ai lua un iPhone X fake?

Actualizare: 10/11/2022 Comentează

De departe de mine să fiu o persoană opulentă. Am telefon destul de ieftin și prefer să fac lumea fericită. Pe mine, pe cei apropiați mie. Nu îmi place să investesc în gadget-uri precum iPhone X. Am la bază o facultate de tip uman și de-a lungul timpului mi-a plăcut să urmăresc oamenii, să văd ce fac aceștia.

Dar nu pot să înțeleg cum sunt oamenii aceștia cu 2 fețe. Cel mai des îi vezi pe rețelele de socializare. Stau în chirie, de cele mai multe ori, nu își permit să iasă la sfârșit de săptămână din casă, dar ei au treburi mai importante. Ei trebuie să își facă rate la iphone X. Pe bune dacă îi înțeleg pe aceștia. Nu ai după ce să bei apă, dar îți faci pofte cât se poate de idioate. Le spun pofte într-un mod cât se poate de decent. Mi se pare mai mult opulență. Vrei să fii cine nu ești.

[Citeşte mai departe…]

Oneplus 5T lansare, informații și preț

Actualizare: 10/11/2022 4 comentarii

OnePlus încep să aibă un nume din ce în ce mai mare în zona de telefoane mobile. De ceva timp chiar am văzut că se vorbește extrem de mult de aceștia. Au și de ce, încep să facă modele din ce în ce mai performante, aproape de high end la prețuri sub cele de flagship.

Trebuie să recunoaștem că OnePlus 5 pentru caracteristicile pe care le are este un model de telefon foarte ok. Sigur, există și modele ceva mai performante, dar mult mai scumpe.

[Citeşte mai departe…]

Tu ce telefon zici că-i mai tare?

Actualizare: 07/04/2025 2 comentarii

Tocmai s-a lansat, cu mult drag și spor noul telefon al celor de la Apple. De fapt și de drept, sunt 3 telefoane diferite. Au diversificat un pic și au scos un produs premium.

Un produs cu un ecran super. Dar nu știu cât de mult merită să îți iei un telefon care costă în jur de 6000 de lei. Ce, credeți că va fi mai ieftin?

Tehnologia în domeniul telefoanelor a avansat. Sunt multe telefoane ce merită atenția noastră. Multe telefoane bune, multe telefoane cu care poți sta pe Facebook și da check in.

Ați fi uimiți de asta, nu?

[Citeşte mai departe…]

Cel mai subțire încărcător pentru telefon

Actualizare: 07/04/2025 Comentează

Știm și noi că e greu să încarci telefonul. Îți trebuie o baterie externă bună, îți trebuie un telefon care să aibă autonomie bună, îți trebuie un încărcător subțire… cât mai subțire.

Bine, eu unul aș avea nevoie și de unul pentru laptop.

Așadar, am zis că este bine să mă interesez de încărcătoare cât mai subțiri.

[Citeşte mai departe…]

Google Pixel 2

Actualizare: 10/11/2022 Comentează

Nexus a fost telefonul meu preferat. Am prins varianta a 2 a, dacă se poate spune așa, cea în colaborare cu LG. Am și acum modelul LG Nexus 5 2013 ce funcționează extrem de bine. Nu se poate spune neapărat „bine” pentru că au fost ceva probleme, de-a lungul timpului: display spart, baterie și mufă de încărcare pe ducă. Dar în meniu este exemplar. Android-ul curat este bestial.

[Citeşte mai departe…]

Cum se pune o folie de protecție pentru iphone?

Actualizare: 10/11/2022 Comentează

Ai fi uimit să crezi că a pune o folie corect pe un telefon este o treabă simplă. Nimic mai adevărat. Se pare că nu poți pune chiar așa ușor o folie fără a avea bule, fără a avea probleme de vreun fel.

[Citeşte mai departe…]

Tu ce-ți mai amintești din jocurile copilăriei. Nu au fost pe telefon, nu?

Actualizare: 07/04/2025 Comentează

Nu mi-am dat seama pana acum cat de nocive au ajuns sa fie anumite jocuri. Si cel mai rau este faptul ca nimeni nu ia nici o decizie in privinta acelor jocuri violente. Acum ca ma ocup mai mult de nepotul meu si mai ales pentru ca isi petrece foarte mult timp acasa la mine, incerc sa-i ocup din ce in ce mai mult timpul cu diverse jocuri distractive, dar in acelasi timp educative. Cum nu se mai satura de acele jucarii de dimensiuni mici am incercat pe cat posibil sa-i fac pe plac si bineinteles in acelasi timp sa fiu aproape de el.

[Citeşte mai departe…]

Nokia încearcă să facă din rahat bici. Cică relansează Nokia 3310.

Actualizare: 10/11/2022 4 comentarii

Citesc câteva știri pe internațional și m-am oprit la cea în care se vorbește despre Nokia. Se pare că cineva s-a gândit că telefoanele inteligente nu sunt bune și că au nevoie de backup.

Asta în condițiile în care telefoanele încep să fie tot mai ok pe partea de baterie. De exemplu, Vonino are telefon ce ține minim 3 zile. Pe testate. L-am avut în mână și n-am reușit să îi consum bateria atât de ușor. Și nu sunt singurii. Allview, dacă țin bine minte au modele de 6000 mAh.

Evident că puterea de procesare este mai mare și nu prea poți să faci mare lucru. Dacă ne gândim la apariția Nokia 3310 sigur că bateriile acestea nu existau. Dar nu era nici display FULL HD, nu era un calculator portabil.

[Citeşte mai departe…]

Iphone 8. Ce va fi de el?

Actualizare: 10/11/2022 Comentează

Se discută tot mai mult despre lansarea iPhone 8. Știm foarte bine că Apple face ce face și ne trântește un produs de top în fiecare an.

De când a ieșit din calcule Steve Jobs parcă lucrurile nu mai stau atât de bine. De vânzări nu se pune problema, dar vremea evoluției privind telefoanele cred că a dispărut. Poate, însă, că vor apărea tehnologii noi și vom vedea câteva relansări.

Momentan, avem performanță, dar nu avem baterii suficient de performante.

[Citeşte mai departe…]
telefon cu android

Câteva teste sintetice cu Snapdragon 835

Actualizare: 10/11/2022 Un comentariu

Snapdragon este cel mai bun procesor de pe telefoanele mobile. Mi-ar plăcea să le găsesc și pe televizoare, chiar dacă nu sunt foarte ieftine cele cu funcții de smart TV.

Aceste procesoare pentru telefon sunt produse de Qualcomm, o companie americană de semiconductoare. Toate detaliile despre aceștia le puteți citi pe wikipedia.

[Citeşte mai departe…]
« Pagina anterioară
Pagina următoare »

Copyright © 2026 ·