ChestiiUtile.com
DarkLight
  • Hardware
  • Cum sa
  • Smartphone
  • Contact

De ce nu se investește în hoteluri?

Actualizare: 10/11/2022 Comentează

Serviciile la noi sunt jalnice. Pur și simplu, nu ai ce să alegi. Nu, nu vorbim de zonele exclusiviste, ci despre fiecare zona mai putin sau mai mult turistica de la noi.

Da, nu vreau sa ajung de fiecare data la munte, la Predeal sau la Busteni, ci vreau sa mă mișc prin țară.

Asta înseamnă că nu îmi mai bat capul cu aglomerația, cu gibonii, cu toți idioții ce sunt prezenți pe stradă. Evident că este greu peste tot, prin drumurile noastre, prin gropile noastre cele de toate zilele, dar ne-am hotărât că trebuie să mergem în locuri cât mai puțin populate.

[Citeşte mai departe…]

Mi-a plăcut de Inna la Vocea României Junior

Actualizare: 10/11/2022 Comentează

Nu mă uit la Vocea României de obicei. Nici aseară n-a fost obiectul principal. De fapt și de drept, interesul a fost pentru meciul de fotbal, apoi am fost plictisit de ce s-a jucat și am trecut pe Eurovision și pe Vocea României, varianta Junior.

Dacă ar fi să fim răutăcioși, Vocea României a fost cu câteva clase peste selecția de la Eurovision. Pur și simplu, n-a fost niciun show, nu s-a întâmplat nimic acolo. Și, dacă ar fi să pun o întrebare: de ce se mai duc atât de multi bani spre Televiziunea Română?

Revenind la Vocea României, am urmărit-o pentru Inna. Am fost curios să văd ce face fata, cât de ok este.

Sincer, nu mă așteptam ca ea să fie în juriu, nu a fost o prezență extraordinară în România, până acum. Nu are o imagine foarte bună.

Din punctul meu de vedere, fata a făcut show. Cât a putut ea de mult. S-a implicat, a fost dezinvoltă, s-a dus pe scenă, s-a dus lângă copii, a fost acolo.

Nu a stat în scaun, a avut inițiativă.

Mulți au criticat-o că nu are voce. Nu sunt un fin cunoscător al muzicii, dar pot zice că a reușit în viață. Are o popularitate mult mai mare decât mulți de la noi.

Pur și simplu, a știut să se vândă. Sau au vândut-o bine unii. Ceea ce este mare lucru. A deschis cutia pandorei. Bravo ei.

Melodii pentru montajul nunților

Actualizare: 10/11/2022 Comentează

Melodia face totul. Dacă aveți o melodie bună și dacă aveți ceva inspirație puteți să faceți ceva frumos.

Evident că pe lângă asta aveți nevoie și de ceva tehnică pe care o căpătați în ani de muncă, este nevoie și de un ochi format pentru cadre extraordinare, dar și ceva scule. Da, au trecut vremurile în care aveai un aparat de fotografiat bun și credeai că s-a terminat joaca. [Citeşte mai departe…]

Mișcarea chiar face bine…

Actualizare: 10/11/2022 Comentează

Încep să fiu un pic obsedat de sport. Nu vă gândiți că fac sală, că fac nebunii, că nu mai pot să stau, dar îmi place să fac mișcare. De orice fel. Și cum e mai bine să o faci altfel decât în parc sau la un fotbal sau un baschet cu băieții?

Asta am început să fac de ceva timp și îmi place. S-a suprapus și cu renovarea casei, dar totul este genial. Fac mai multă mișcare decât mă așteptam.

Culmea, creierul funcționează foarte bine. Încep să cred că îi place ca omul să se miște.

Cu cât am făcut mai multă mișcare, cu atât am fost mai productiv. În orele în care n-am făcut nimic parcă am recuperat totul a 2 a zi.

Și nu, nu mi se pare. Chiar se întâmplă.

Așadar, faceți mișcare cât se poate de mult. Dă-le încolo de pastile, de suplimente. Aleargă, fă-ți un program de mișcare și vei fi mult mai sănătos.

Îți garantez.

Ți-este rău de înălțime? Nu ai văzut asta

Actualizare: 10/11/2022 Comentează

Mă uitam la un filmuleț distribuit pe rețelele de socializare. Niște tineri s-au gândit că ar fi normal să facă și ei ceva extrem. Probabil pentru Youtube, pentru viralizare. [Citeşte mai departe…]

5 lucruri care te fac să ai idei pentru scris pe blog

Actualizare: 10/11/2022 Comentează

Să scrii pe blog nu este tocmai ușor. Ai nevoie de idei. Multe. Trebuie să te bazezi pe cât mai multe idei bune și să fii în stare să le poți transmite cât mai bine. Să fii cel care ia inițiativa. [Citeşte mai departe…]

Televizoarele 4k Samsung pot face stream de jocuri?

Actualizare: 07/04/2025 Comentează

Sunt atent foarte mult pe tot ceea ce înseamnă televizoare. Sunt abonat la marile companii, încerc să înțeleg știrile, încerc să înțeleg tehnologia. Nu întotdeauna îmi iese. E normal, suntem oameni, mai greșim și noi.

De ceva timp mă chinuiesc să pot să fac stream de jocuri de pe un televizor Samsung. Toată treaba ar trebui să se facă cu ajutorul celor de la steam. Știți bine că au o platformă foarte, foarte tare cu care se pot lăuda că au integrat o sumedenie de jocuri.

Numai eu îmi amintesc că jucam cu succes Dota2, Counter-Strike, dar și alte jocuri foarte, foarte mișto ale vremii.

[Citeşte mai departe…]

Tu ce-ți mai amintești din jocurile copilăriei. Nu au fost pe telefon, nu?

Actualizare: 07/04/2025 Comentează

Nu mi-am dat seama pana acum cat de nocive au ajuns sa fie anumite jocuri. Si cel mai rau este faptul ca nimeni nu ia nici o decizie in privinta acelor jocuri violente. Acum ca ma ocup mai mult de nepotul meu si mai ales pentru ca isi petrece foarte mult timp acasa la mine, incerc sa-i ocup din ce in ce mai mult timpul cu diverse jocuri distractive, dar in acelasi timp educative. Cum nu se mai satura de acele jucarii de dimensiuni mici am incercat pe cat posibil sa-i fac pe plac si bineinteles in acelasi timp sa fiu aproape de el.

[Citeşte mai departe…]

De ce nu poți șterge fișiere mai mari de 260 de caractere

Actualizare: 10/11/2022 Un comentariu

Prefer să fac unele backup-uri manual. Dacă se poate spune așa. Nu sunt pe shared hosting așa că folosesc mai multe VPS-uri.

Pentru automatizarea unor chestii prefer să urc bazele de date într-o parte și fișierele în altă parte.

[Citeşte mai departe…]

Tablete?

Actualizare: 10/11/2022 3 comentarii

Este anul în care tabletele pur și simplu au dispărut. Din punctul meu de vedere, au fost cel mai mare fail al ultimilor ani. Dacă mă gândesc bine, stând aproape de tehnologie, fix la fel se va întâmpla și cu tehnologia VR.

Se încearcă să se introducă tot mai multe dispozitive inteligente, dar se pare că mult prea puține prind la public. Și chiar am urmărit trendul și am testat mai tot ce s-a putut.

Tabletele au murit. Sau mai degrabă… s-au nișat.

[Citeşte mai departe…]
« Pagina anterioară
Pagina următoare »

Copyright © 2026 ·