Este destul de greu sa faci un sistem de gaming ieftin. Ca sa alegi ceva ieftin, trebuie sa „rupi” din alta parte. Mie mi-este destul de greu sa aleg un procesor de calitate, o sursa ok, dar sa nu pun o placa video de gaming.
Ori de câte ori am realizat o configurație pentru cineva, am încercat sa aleg componente pentru calculator care sa ii permită upgrade-ul. Știu ca, multi, de altfel, se așteaptă la mult mai mult de la un calculator de jocuri.
În 2025 jocurile au o alta perspectiva, cerințele în gaming au tot crescut, iar pentru a vedea toate detaliile, chiar ai nevoie de un sistem de gaming bun. Pe lângă acest lucru, realitatea virtuală ne bate la ușă.
Configurație de PC pentru jocuri bună în 2025
Sunt fel de fel de configurații, configurații ieftine, dar pe socket-uri vechi, configurații un pic mai scumpe, dar de ultima generație.
Fiecare dintre voi este liber sa aleagă ceea ce dorește, dar eu prefer a doua varianta, având in vedere ca, de cele mai multe ori, configurațiile noi sunt cu putin mai scumpe, dar vom câștiga in momentul in care dorim sa vindem o piesa sau sa facem upgrade. Dezavantajul este că noi plătim TVA-ul, dacă alegem să o cumpărăm nouă.
Configurație PC gaming ieftin
In rândurile următoare o sa va prezint o configurație pentru PC de gaming, nu foarte accesibila pentru toți, însă nu suntem obligați sa luam tot deodată, nu?
Eu am investit anul trecut 50-60 de milioane. Probabil ca daca as fi dat toti banii deodata ar fi fost o tragedie, insa i-am dat pe parcurs, intai mi-am luat SSD, apoi sursa, apoi placa video si mai apoi placa de baza, RAM, procesor.
Am avut grija sa îmi iau lucruri de calitate, chiar dacă am făcut lucrul asta in timp. Nu degeaba este vorba aceea: suntem prea săraci sa ne cumpăram lucruri ieftine”
Configurație de calculator pentru jocuri ieftină?
Pentru gaming ne descurcam si cu un I3, însă pentru a ne juca ceva ani de acum încolo avem nevoie de un I5. Am văzut persoane care se arunca la I9. Am scris acum ceva timp diferențele dintre procesoare intel.
Repet si aici ca nu este cazul sa ne luam I9 dacă nu folosim acele opțiuni ale procesorului. Să nu uităm de faptul că AMD a început să își arate colții, chiar dacă, pe gaming, încă mai sunt drop frame-uri, în multe situații.
Sa zicem ca avem un buget de 2500 RON pentru un calculator de gaming. Putem face o configurație de buget, ca mai apoi, când mai strângem câțiva bani, sa investim în unele componente de care avem mai avem nevoie.
Configurație 2000 de lei
- Placa de baza Gigabyte 1151 GBT H310M S2H 2.0
- Memorie ADATA 8GB DDR4 2666MHz CL19 1.2v
- Sursa Seasonic S12III-500, 80+ Bronze, 500W
- Carcasa Zalman Z11 Plus HF1, ATX Mid Tower, fara sursa, Negru
- Procesor Intel Pentium Gold Dual Core G5400 3.7GHz Socket 1151v2 Box
- HDD WD Blue, 1TB, 64MB, 7200rpm, SATA 3
- Placa video ASUS Radeon RX 560 O4G Gaming, 4GB GDDR5, 128-bit
Configurație 3000 de lei
- Placa de baza MSI B360-A PRO
- Carcasa Zalman Z11 Plus HF1, ATX Mid Tower, fara sursa, Negru
- Memorie Kingston 8GB, DDR4 (1 x 8 GB), 2666 MHz
- Sursa Seasonic S12III-550, 80+ Bronze, 550W
- Procesor Intel Coffee Lake, Core i5 9400F 2.9GHz box
- Hard disk Western Digital Caviar Blue 1TB SATA3 64MB
- Placa video Gigabyte GeForce® GTX 1050 Ti D5, 4GB GDDR5, 128-bit
Configurație 4000 de lei
- Placa de baza GIGABYTE Z490 Gaming X Socket 1200 z490
- Carcasa Zalman Z11 Plus HF1, ATX Mid Tower, fara sursa, Negru
- Memorie ADATA 8GB DDR4 2666MHz CL19 1.2v
- Sursa Seasonic Core GC, 80+ Gold, 500W
- Procesor Intel® Core™ i5-10400 Comet Lake, 2.9GHz, 12MB, Socket 1200
- Hard disk Western Digital Caviar Blue 1TB SATA3 64MB
- Placa video GIGABYTE GeForce GTX 1650 OC, 4GB, GDDR5, 128-bit
Configurație 5000 de lei
- Carcasa Zalman Z11 Plus HF1, ATX Mid Tower, fara sursa, Negru
- Placa de baza ASUS PRIME B460-PLUS
- Procesor Intel® Core™ i5-10400 Comet Lake, 2.9GHz, 12MB, Socket 1200
- Solid-State Drive (SSD) Samsung 970 EVO Plus, 250 GB, NVMe, M.2
- HDD WD Caviar Blue 1TB SATA3 64MB 7200RPM
- Memorie ADATA 8GB DDR4 2666MHz CL19 1.2v
- Sursa Seasonic S12III-650, 80+ Bronze, 650W
- Placa video GIGABYTE GeForce RTX 2060 SUPER Windforce OC 8GB GDDR6 256-bit
Configurație 7000 de lei
- Memorie Corsair Vengeance LPX Black 16GB DDR4 3200MHz CL16 Dual Channel Kit
- Cooler CPU Scythe Mugen 5 Rev.B
- SSD Kingston A2000, 1TB, M.2 2280, PCIe Gen 3.0 x 4
- Sursa Super Flower Leadex III Gold, 80+ Gold, 650W
- Placa de baza GIGABYTE B550 GAMING X V2
- Procesor AMD Ryzen 5 5600X 3.7GHz box
- Placa video gaming PowerColor AMD Radeon™ RX 6800, 16GB GDDR6, 256-bit, AMD RDNA™2
Configurație 8000 de lei
- SSD ADATA Swordfish 1TB PCI Express 3.0 x4 M.2 2280
- Procesor AMD Ryzen 5 5600X 3.7GHz box
- Placa de baza MSI MAG B550 TOMAHAWK
- Carcasa SilentiumPC Astrum AT6V EVO TG ARGB
- Sursa Super Flower Leadex III Gold, 80+ Gold, 650W
- Memorie Corsair Vengeance LPX Black 16GB DDR4 3200MHz CL16 Dual Channel Kit
- Placa video Palit GeForce RTX 3070 GameRock OC 8GB GDDR6 256-bit
Monitor cu rezoluție HD Ready? Placa video puternica, cu multi GB?
E greșită gândirea aceasta. Lecturați articolul despre cum sa alegem corect o placa video și va veți da seama ca pentru un monitor cu rezoluție FULL HD nu avem nevoie de o placa video „avion”. Daca urmărim sa ne schimbam în perioada următoare monitorul sau poate sa mai adăugăm un monitor, putem alege și o placa video mai „potenta”. Decideți voi dacă vreți să dați peste 4000 de lei pe o placă video.
Sigur, 2025 înseamnă mai multe monitoare, generație de sisteme destinate realității virtuale, RGB și așa mai departe.
Pași de urmat in cazul in care nu avem buget suficient pentru un calculator de gaming
Așa cum am zis mai sus, e posibil sa nu avem toți banii disponibili, însă putem sa schițăm un calculator pe care sa îl construim în timp.
Diferă de la persoana la persoana, unii pot avea nevoie doar de 2,3 componente, alții le pot folosi pe cele vechi. De multe ori, se poate folosi o sursa veche, un DVD RW, un hard, o carcasa, periferice, poate chiar RAM-ul, dacă este compatibil. Totul este sa știm modelul și specificațiile exacte ale acelei componente.
In functie de acestea, putem configura si restul componentelor. Trebuie sa retineti urmatoarele:
- placa video este compatibila in 90% din cazuri, dacă este pe PCI Express.
- sursa trebuie sa „ducă” tot consumul sistemului, este recomandat chiar sa rămână, pentru backup încă 10-20% din capacitatea ei.
- procesorul si placa de baza trebuie sa fie pe același socket.
- RAM-ul este oarecum independent. 16 GB RAM sunt arhisuficienți pentru jocuri în momentul de fata. 8 GB, cel puțin pentru sistemele cu placă video integrată, mai ales de la AMD nu sunt ok.
Ar mai fi o varianta, pe care, personal, prefer sa o recomand celor fara buget prea mare intr-un timp scurt. Sa achiziționeze un calculator fără placa video dedicata, ci doar cea integrata, de la procesor. Cei de la Intel au făcut progrese foarte mari, cu plăcile lor video integrate. Daca alegem un procesor I5, plăcile video incorporate HD isi fac treaba, provizoriu.
Evident ca, daca vrem ceva mai mult, trebuie sa investim…
Sistem de operare, ce folosim?
E simplu răspunsul: Windows 10. Pentru cei care sunt familiarizați cu sistemele de operare de la Microsoft trebuie să meargă pe cel mai nou sistem de operare.
Nu pentru că vă recomand eu, ci pentru că Microsoft a decis ca, de la Kaby Lake, treburile să fie simple: compatibilitate doar cu Windows 10.
Cei care își fac o configurație pentru linux ar trebui să nu le răspund eu la întrebare, ci își vor răspunde singuri. Ei, de obicei, sunt mai experimentați și vor ști ce distribuție să aleagă.
Se poate face chiar și o aroganță pentru a se folosi Mac OS X. Sunt configurații pentru Hackintosh. Eu unul nu mă omor după Mac OS X, mai ales pe configurațiile de generație nouă. Trebuie testat și văzut dacă există drivere pentru calculator.
Sper ca nu v-am ametit cu atat de multe variante de calculator. Dar cam asa sta treaba in general. Daca aveti nevoie si de o alta parere pentru achizitia pe care urmeaza sa o faceti, nu ezitati sa comentati.
In plus, va recomand sa achiziționați online componentele de calculator, veti avea posibilitatea sa testați 14 de zile piesele, iar dacă nu va convin, sa le returnați. Este dreptul vostru reglementat prin lege. Luând online, scăpați de adaosul pentru chiria, plata angajaților si multe alte costuri ale magazinelor/ supermarketurilor, etc. La cele mai multe magazine online, transportul este gratuit.
Asamblarea componentelor. Unde o realizăm?
Sunt persoane pasionate de calculatoare. Totuși, nu sunt atât de îndemânatice. Eu unul prefer să mă las pe mâna celor care au făcut minim o dată un lucru. Dacă nu de câteva zeci de ori. Este bine ca aceștia să aibă habar cu produse ce pot depăși chiar și o mie de euro.
În funcție de preferințele fiecăruia avem mai multe opțiuni. Putem alege să ne asambleze cineva calculatorul sau putem alege să le asamblăm noi, acasă.
Recomand să se facă într-un centru specializat. Este mai bine pentru sănătatea componentelor. E posibil ca unele lucruri să le omiteți și să pierdeți mai mult decât să câștigați. Sigur, dacă ați mai făcut asta înainte, faceți-o fără probleme.
Dacă nu aveți posibilitatea să asamblați singuri și nici la un service ar fi bine să mergeți pe unul gata asamblat. Aveți aici câteva modele ok.
Sistem de gaming în rate?
Recunosc, primul sistem l-am avut și eu luat în rate. Știu că sistemul l-am luat în rate pe 5 ani de zile. Așa îmi permiteam la acel moment. Ce să vezi, acel sistem l-am vândut pe câteva sute de lei și eu am continuat să plătesc ratele la el.
Sigur, nu știam să îl echilibrez ca acum, nu știam ce e mai bun pentru jocuri. Ideea este ca voi să învățați din experiențele altora și să nu vă aruncați la rate fără motiv.
Curta Ionut a zis
Salut as vrea sa-mi fac un pc ,bugetul meu fiind de maim 1400de lei si te rog sa ma ajuti ce piese sa iau de pe emag 😀 ? 😀
Marius Cucu a zis
Pc fără monitor?
Curta Ionut a zis
Fara monitor …..scz ca am uitat sa precizez …da macar sami mearga jocurile fifa 2010 2012 …..:D
Curta Ionut a zis
Fara monitor …..scz ca am uitat sa precizez …da macar sami mearga jocurile fifa 2010 2012 …..:D
Curta Ionut a zis
Nu am pretentii mari la 1400 de ron 😀
Marius Cucu a zis
Cred că poți juca și mai multe… De dimineață o sa îți fac o configurație…
Curta Ionut a zis
Un pc mai mult pt jocuri as vrea 😀 si felicitarii pt site-ul tau am aflat unele chestii care nu le stiam 😀 despre piese .
Curta Ionut a zis
OK thx man ; ) astept 🙂
Marius Cucu a zis
Am reusit sa iti fac o configuratie care pe viitor poate fi cat de cat upgradata. Ti-am pus o sursa decenta, un procesor ok pentru jocurile care nu consuma foarte multe resurse…
Placa video este mai mult decat ok, duce si procesoare mult mai bune. Pe viitor, daca vrei, poti oricand face upgrade de procesor, daca va fi de aceeasi platforma. Ma gandesc la un I3 sau poate chiar un I5. 🙂
Hardul este de 1 TB pentru ca diferenta dintre 500 GB si 1 TB este de 10 lei, era pacat sa nu profitam 🙂
Carcasa este decenta, nu este una wow, nici estetica, dar isi face treaba. In banii astia… am preferat sa ii redirectionez catre ceva cu care iti vei face treaba.

Zero a zis
Salut Marius,poti te rog frumos sa imi faci si mie un pc de gaming?Bugetul meu este de 2500 ron,fara monitor si fara mouse,multumesc.
Marius Cucu a zis
Salut Zero, ti-am facut si tie o configuratie decenta. Am pus o placa video de generatie noua, cu un nou procesor grafic si cu overclock din fabrica. Consuma foarte putin fata de altele de pe piata. Totusi, daca nu te deranjeaza consumul si galagia placii video, am putea trece pe o placa video Asus AMD Radeon R9 270 OC DirectCU II, 2048MB, GDDR5, 256bit, HDMI, 2x DVI, Display Port
In jocuri s-a dovedit a fi mai ok din punctul asta de vedere.

George a zis
Buna Marius, vreau sa-mi fac un PC pentru Gaming. poti te rog sa-mi zici parerea ta despre urmatoarea configuratie:
-Carcasa Segotep SG-Z2
-Sursa Siritec HPC-4000G12S
-Placa de baza Asrock 970DE/U3S3
-Procesor AMD FX-6300,6 nuclee,Frecventa 3500 MHz
-Hard disk Toshiba 500GB
-Placa video MSI GeForce GTX650, 1GB
-Memorie:4GB DDR3
Marius Cucu a zis
Ce buget ai? Configurația pare ok… Nu am un pc sa vad placa de baza momentan…

marius a zis
Salut!
Momentan am un i3 2100, 8gb ddr3 1600, gpu spahhire dual x r7 265 2gb ddr5 256 bit. Ma gandeam sa fac un upgrade de la cel de la care am cumparat ultima data insa trebuie sa-mi schimbe si MB. In total ma costa 560 ron ca sa imi schimb I3-ul 2100 cu un i5 4440. As vrea un sfat va rog daca se merita sa dau acesti ban, este semnificativa diferenta? Il folosesc pentru wow, dota 1 si alte jocuri.
Marius Cucu a zis
Nu stiu sa iti zic exact. Diferenta intre cele 2 platforme nu este atat de mare… Dar depinde foarte mult de tine, de pretentiile tale.
La anul va aparea DDR4, va aparea socket nou de la Intel… asa ca e posibil ca diferentele sa fie mai mari atunci…
marius a zis
Salut!
Momentan am un i3 2100, 8gb ddr3 1600, gpu spahhire dual x r7 265 2gb ddr5 256 bit. Ma gandeam sa fac un upgrade de la cel de la care am cumparat ultima data insa trebuie sa-mi schimbe si MB. In total ma costa 560 ron ca sa imi schimb I3-ul 2100 cu un i5 4440. As vrea un sfat va rog daca se merita sa dau acesti ban, este semnificativa diferenta? Il folosesc pentru wow, dota 1 si alte jocuri.
marius a zis
Multumesc frumos pt raspuns. Poate ar fi mai bine sa investesc 500 ron intr-un ssd? Ar fi o diferenta substantiala daca as pune windowsul pe un ssd si jocurile?
Marius Cucu a zis
Pentru jocuri nu va fi mare scofala, dar experienta de utilizare va fi alta. Toate aplicatiile se vor deschide mult mai repede. Mie mi-e foarte greu sa stau pe un calculator fara SSD.
Un comentator spunea acum ceva timp aici ca simte si in WOW diferentele la incarcatul hartilor si alte nebunii.
In plus, nu vei cheltui atat de mult, un SSD bun a ajuns ~350 de lei. De restul… bere 🙂

daniel a zis
Salut! Ma poti ajuta cu o configurare pentru un calculator pentru gaming? Buget 2000 lei,fara monitor(detin monitor smasung 24 inch full HD) si HDD. Multumesc anticipat!
Marius Cucu a zis
Ce părere ai despre această configurație?
daniel a zis
Salut! Ma poti ajuta cu o configurare pentru un calculator pentru gaming? Buget 2000 lei,fara monitor(detin monitor smasung 24 inch full HD) si HDD. Multumesc anticipat!
George a zis
Buna Marius! Crezi ca aceasta configuratie este buna pentru un calculator pentru gaming(care sa nu se strice repede)? Buget maxim 2500lei(fara carcasa si fara HDD). Imi poti sugera te rog o Sursa si un monitor?
Configuratie:
-Procesor Intel Core i5-3350P cu 3.1GHz
-Placa de baza: MSI Z87-G45
-Placa video:nVidia GTX650 de 1GB
-Memorie de 4 GB DDR3
Marius Cucu a zis
Mai sus am facut o configuratie de 2500 de lei. Nu e ok asta? Sau vrei cu tot cu monitor 2500 de lei?
La monitoare ai multe variante, conteaza cat vrei sa investesti in el…. eu as merge pe un IPS de calitate, dar nu stiu daca ai buget pentru asa ceva…

Mircea a zis
Buna Marius!! Poti te rog sa-mi faci o configuratie de PC(fara monitor si fara carcasa) pe care sa-mi mearga, fara probleme ,jocuri precum: League of Legends, WOT,Crossfire,Dota2. Bugetul este de maxim 1500lei. Multumesc anticipat!
Marius Cucu a zis
Eu as merge pe ceva de genul asta. Desi ti-as recomanda sa mai faci rost de 100-200 de lei pentru o placa video mai ok, ca sa nu mai ai treaba pe viitor.

Dar daca in loc de Amd Radeon R7 250 pun nVidia GeForce GTX650?
Marius Cucu a zis
E mult mai ok GTX-ul, dar bugetul este depasit… iti poti permite?!
Mircea a zis
Dar daca in loc de Amd Radeon R7 250 pun nVidia GeForce GTX650?
Marius Cucu a zis
E mult mai ok GTX-ul, dar bugetul este depasit… iti poti permite?!
Mircea a zis
Cred ca da. Sigur este compatibil cu placa de baza?
Marius Cucu a zis
Sigur ca da. Placa video nu are nicio problema, iar procesorul este suportat. Cel putin asa zice site-ul AsRock. 🙂
Marius Cucu a zis
Sigur ca da. Placa video nu are nicio problema, iar procesorul este suportat. Cel putin asa zice site-ul AsRock. 🙂
Curta Ionut a zis
salut ..Again!! 😀 cauta-mi te rog piese de pe orie alt site nu conteaza..bugetu max de 1300 de roni 😀 🙂 fara carcasa si monitor :D, in special pt jocuri 🙂
Marius Cucu a zis
Salut,
piesele sunt cam aceleasi peste tot. Compari wishlist-ul facut mai sus si alegi de pe alt site. Eu m-am obisnuit cu oferta de la eMAG, tu poti alege fara probleme alt magazin online.
Daca nu gasesti o piesa, poti reveni cu un comentariu si te ajut sa cauti o alternativa la magazinul de la care vrei sa comanzi.
Toma Alex a zis
Salut,
M-am uitat putin peste configuratiile facute de tine si ma gandeam daca ma poti ajuta si pe mine. Vreau sa-mi achizitionez un pc pentru jocuri pe undeva pe la 3000 de lei. Ce am gasit eu cel mai convenabil ar fi sistemul asta deja asamblat Sistem Gaming Adventure, Intel i5 4460, 8GB DDR3, 1TB SSH, GTX 750 Ti OC WindForce 2X, Wi-Fi
Se poate ceva mai bine in banii astia daca il iau pe piese? Mentionez ca vreau sa il iau in vreo 2-3 luni, nu stiu ce se va mai schimba pana atunci dar ma interesez din timp ca sa fac alegerea buna.
Multumesc anticipat!
Marius Cucu a zis
In 2 luni se schimba multe. Era bine sa-l fi luat vara pentru ca prin iulie-august sunt cele mai putine vanzari in zona asta si scad preturile mult. Toamna si de sarbatori se scumpesc si apar „reducerile”…
Configuratia nu este rea, chiar decenta, insa se poate mai mult in banii astia. O carcasa mai ok, o sursa mai ok… Oricum, pe ansamblu, configuratia este decenta.
Toma Alex a zis
Multumesc pentru raspunsul foarte prompt!
Inca o intrebare. Am citit multe articole in care se dezbatea problema AMD cpu vs Intel cpu pentru gaming. Este adevarat ca AMD se descurca mai bine pe jocuri fata de Intel? Spre exemplu AMD FX-8350 „bate” un i5 4460?
Marius Cucu a zis
Din punctul meu de vedere nu este chiar asa… Fiecare dintre cele doua sunt ok, dar amd este mai ieftin, în schimb are coolere mai proaste… Consumul este mai mare, pe când la intel nu este chiar asa, dar e mai scump, mai plătești și brandul…
Toma Alex a zis
Ce zici de aceasta configuratie? Am ales o carcasa si o sursa din cele recomandate de tine, alte memorii si alta placa de baza.