Este destul de greu sa faci un sistem de gaming ieftin. Ca sa alegi ceva ieftin, trebuie sa „rupi” din alta parte. Mie mi-este destul de greu sa aleg un procesor de calitate, o sursa ok, dar sa nu pun o placa video de gaming.
Ori de câte ori am realizat o configurație pentru cineva, am încercat sa aleg componente pentru calculator care sa ii permită upgrade-ul. Știu ca, multi, de altfel, se așteaptă la mult mai mult de la un calculator de jocuri.
În 2024 jocurile au o alta perspectiva, cerințele în gaming au tot crescut, iar pentru a vedea toate detaliile, chiar ai nevoie de un sistem de gaming bun. Pe lângă acest lucru, realitatea virtuală ne bate la ușă.
Configurație de PC pentru jocuri bună în 2024
Sunt fel de fel de configurații, configurații ieftine, dar pe socket-uri vechi, configurații un pic mai scumpe, dar de ultima generație.
Fiecare dintre voi este liber sa aleagă ceea ce dorește, dar eu prefer a doua varianta, având in vedere ca, de cele mai multe ori, configurațiile noi sunt cu putin mai scumpe, dar vom câștiga in momentul in care dorim sa vindem o piesa sau sa facem upgrade. Dezavantajul este că noi plătim TVA-ul, dacă alegem să o cumpărăm nouă.
Configurație PC gaming ieftin
In rândurile următoare o sa va prezint o configurație pentru PC de gaming, nu foarte accesibila pentru toți, însă nu suntem obligați sa luam tot deodată, nu?
Eu am investit anul trecut 50-60 de milioane. Probabil ca daca as fi dat toti banii deodata ar fi fost o tragedie, insa i-am dat pe parcurs, intai mi-am luat SSD, apoi sursa, apoi placa video si mai apoi placa de baza, RAM, procesor.
Am avut grija sa îmi iau lucruri de calitate, chiar dacă am făcut lucrul asta in timp. Nu degeaba este vorba aceea: suntem prea săraci sa ne cumpăram lucruri ieftine”
Configurație de calculator pentru jocuri ieftină?
Pentru gaming ne descurcam si cu un I3, însă pentru a ne juca ceva ani de acum încolo avem nevoie de un I5. Am văzut persoane care se arunca la I9. Am scris acum ceva timp diferențele dintre procesoare intel.
Repet si aici ca nu este cazul sa ne luam I9 dacă nu folosim acele opțiuni ale procesorului. Să nu uităm de faptul că AMD a început să își arate colții, chiar dacă, pe gaming, încă mai sunt drop frame-uri, în multe situații.
Sa zicem ca avem un buget de 2500 RON pentru un calculator de gaming. Putem face o configurație de buget, ca mai apoi, când mai strângem câțiva bani, sa investim în unele componente de care avem mai avem nevoie.
Configurație 2000 de lei
- Placa de baza Gigabyte 1151 GBT H310M S2H 2.0
- Memorie ADATA 8GB DDR4 2666MHz CL19 1.2v
- Sursa Seasonic S12III-500, 80+ Bronze, 500W
- Carcasa Zalman Z11 Plus HF1, ATX Mid Tower, fara sursa, Negru
- Procesor Intel Pentium Gold Dual Core G5400 3.7GHz Socket 1151v2 Box
- HDD WD Blue, 1TB, 64MB, 7200rpm, SATA 3
- Placa video ASUS Radeon RX 560 O4G Gaming, 4GB GDDR5, 128-bit
Configurație 3000 de lei
- Placa de baza MSI B360-A PRO
- Carcasa Zalman Z11 Plus HF1, ATX Mid Tower, fara sursa, Negru
- Memorie Kingston 8GB, DDR4 (1 x 8 GB), 2666 MHz
- Sursa Seasonic S12III-550, 80+ Bronze, 550W
- Procesor Intel Coffee Lake, Core i5 9400F 2.9GHz box
- Hard disk Western Digital Caviar Blue 1TB SATA3 64MB
- Placa video Gigabyte GeForce® GTX 1050 Ti D5, 4GB GDDR5, 128-bit
Configurație 4000 de lei
- Placa de baza GIGABYTE Z490 Gaming X Socket 1200 z490
- Carcasa Zalman Z11 Plus HF1, ATX Mid Tower, fara sursa, Negru
- Memorie ADATA 8GB DDR4 2666MHz CL19 1.2v
- Sursa Seasonic Core GC, 80+ Gold, 500W
- Procesor Intel® Core™ i5-10400 Comet Lake, 2.9GHz, 12MB, Socket 1200
- Hard disk Western Digital Caviar Blue 1TB SATA3 64MB
- Placa video GIGABYTE GeForce GTX 1650 OC, 4GB, GDDR5, 128-bit
Configurație 5000 de lei
- Carcasa Zalman Z11 Plus HF1, ATX Mid Tower, fara sursa, Negru
- Placa de baza ASUS PRIME B460-PLUS
- Procesor Intel® Core™ i5-10400 Comet Lake, 2.9GHz, 12MB, Socket 1200
- Solid-State Drive (SSD) Samsung 970 EVO Plus, 250 GB, NVMe, M.2
- HDD WD Caviar Blue 1TB SATA3 64MB 7200RPM
- Memorie ADATA 8GB DDR4 2666MHz CL19 1.2v
- Sursa Seasonic S12III-650, 80+ Bronze, 650W
- Placa video GIGABYTE GeForce RTX 2060 SUPER Windforce OC 8GB GDDR6 256-bit
Configurație 7000 de lei
- Memorie Corsair Vengeance LPX Black 16GB DDR4 3200MHz CL16 Dual Channel Kit
- Cooler CPU Scythe Mugen 5 Rev.B
- SSD Kingston A2000, 1TB, M.2 2280, PCIe Gen 3.0 x 4
- Sursa Super Flower Leadex III Gold, 80+ Gold, 650W
- Placa de baza GIGABYTE B550 GAMING X V2
- Procesor AMD Ryzen 5 5600X 3.7GHz box
- Placa video gaming PowerColor AMD Radeon™ RX 6800, 16GB GDDR6, 256-bit, AMD RDNA™2
Configurație 8000 de lei
- SSD ADATA Swordfish 1TB PCI Express 3.0 x4 M.2 2280
- Procesor AMD Ryzen 5 5600X 3.7GHz box
- Placa de baza MSI MAG B550 TOMAHAWK
- Carcasa SilentiumPC Astrum AT6V EVO TG ARGB
- Sursa Super Flower Leadex III Gold, 80+ Gold, 650W
- Memorie Corsair Vengeance LPX Black 16GB DDR4 3200MHz CL16 Dual Channel Kit
- Placa video Palit GeForce RTX 3070 GameRock OC 8GB GDDR6 256-bit
Monitor cu rezoluție HD Ready? Placa video puternica, cu multi GB?
E greșită gândirea aceasta. Lecturați articolul despre cum sa alegem corect o placa video și va veți da seama ca pentru un monitor cu rezoluție FULL HD nu avem nevoie de o placa video „avion”. Daca urmărim sa ne schimbam în perioada următoare monitorul sau poate sa mai adăugăm un monitor, putem alege și o placa video mai „potenta”. Decideți voi dacă vreți să dați peste 4000 de lei pe o placă video.
Sigur, 2024 înseamnă mai multe monitoare, generație de sisteme destinate realității virtuale, RGB și așa mai departe.
Pași de urmat in cazul in care nu avem buget suficient pentru un calculator de gaming
Așa cum am zis mai sus, e posibil sa nu avem toți banii disponibili, însă putem sa schițăm un calculator pe care sa îl construim în timp.
Diferă de la persoana la persoana, unii pot avea nevoie doar de 2,3 componente, alții le pot folosi pe cele vechi. De multe ori, se poate folosi o sursa veche, un DVD RW, un hard, o carcasa, periferice, poate chiar RAM-ul, dacă este compatibil. Totul este sa știm modelul și specificațiile exacte ale acelei componente.
In functie de acestea, putem configura si restul componentelor. Trebuie sa retineti urmatoarele:
- placa video este compatibila in 90% din cazuri, dacă este pe PCI Express.
- sursa trebuie sa „ducă” tot consumul sistemului, este recomandat chiar sa rămână, pentru backup încă 10-20% din capacitatea ei.
- procesorul si placa de baza trebuie sa fie pe același socket.
- RAM-ul este oarecum independent. 16 GB RAM sunt arhisuficienți pentru jocuri în momentul de fata. 8 GB, cel puțin pentru sistemele cu placă video integrată, mai ales de la AMD nu sunt ok.
Ar mai fi o varianta, pe care, personal, prefer sa o recomand celor fara buget prea mare intr-un timp scurt. Sa achiziționeze un calculator fără placa video dedicata, ci doar cea integrata, de la procesor. Cei de la Intel au făcut progrese foarte mari, cu plăcile lor video integrate. Daca alegem un procesor I5, plăcile video incorporate HD isi fac treaba, provizoriu.
Evident ca, daca vrem ceva mai mult, trebuie sa investim…
Sistem de operare, ce folosim?
E simplu răspunsul: Windows 10. Pentru cei care sunt familiarizați cu sistemele de operare de la Microsoft trebuie să meargă pe cel mai nou sistem de operare.
Nu pentru că vă recomand eu, ci pentru că Microsoft a decis ca, de la Kaby Lake, treburile să fie simple: compatibilitate doar cu Windows 10.
Cei care își fac o configurație pentru linux ar trebui să nu le răspund eu la întrebare, ci își vor răspunde singuri. Ei, de obicei, sunt mai experimentați și vor ști ce distribuție să aleagă.
Se poate face chiar și o aroganță pentru a se folosi Mac OS X. Sunt configurații pentru Hackintosh. Eu unul nu mă omor după Mac OS X, mai ales pe configurațiile de generație nouă. Trebuie testat și văzut dacă există drivere pentru calculator.
Sper ca nu v-am ametit cu atat de multe variante de calculator. Dar cam asa sta treaba in general. Daca aveti nevoie si de o alta parere pentru achizitia pe care urmeaza sa o faceti, nu ezitati sa comentati.
In plus, va recomand sa achiziționați online componentele de calculator, veti avea posibilitatea sa testați 14 de zile piesele, iar dacă nu va convin, sa le returnați. Este dreptul vostru reglementat prin lege. Luând online, scăpați de adaosul pentru chiria, plata angajaților si multe alte costuri ale magazinelor/ supermarketurilor, etc. La cele mai multe magazine online, transportul este gratuit.
Asamblarea componentelor. Unde o realizăm?
Sunt persoane pasionate de calculatoare. Totuși, nu sunt atât de îndemânatice. Eu unul prefer să mă las pe mâna celor care au făcut minim o dată un lucru. Dacă nu de câteva zeci de ori. Este bine ca aceștia să aibă habar cu produse ce pot depăși chiar și o mie de euro.
În funcție de preferințele fiecăruia avem mai multe opțiuni. Putem alege să ne asambleze cineva calculatorul sau putem alege să le asamblăm noi, acasă.
Recomand să se facă într-un centru specializat. Este mai bine pentru sănătatea componentelor. E posibil ca unele lucruri să le omiteți și să pierdeți mai mult decât să câștigați. Sigur, dacă ați mai făcut asta înainte, faceți-o fără probleme.
Dacă nu aveți posibilitatea să asamblați singuri și nici la un service ar fi bine să mergeți pe unul gata asamblat. Aveți aici câteva modele ok.
Sistem de gaming în rate?
Recunosc, primul sistem l-am avut și eu luat în rate. Știu că sistemul l-am luat în rate pe 5 ani de zile. Așa îmi permiteam la acel moment. Ce să vezi, acel sistem l-am vândut pe câteva sute de lei și eu am continuat să plătesc ratele la el.
Sigur, nu știam să îl echilibrez ca acum, nu știam ce e mai bun pentru jocuri. Ideea este ca voi să învățați din experiențele altora și să nu vă aruncați la rate fără motiv.
Andrei a zis
Salut , am auzit ca luna asta scoate AMD o serie de placi video dar si niste procesoare , „fiji” parca se numesc , ai idee cam cat ar costa in Romania asa ceva ? (banuiesc ca mai scump oricum)
Marius Cucu a zis
placile video sunt rebranduite, iar procesoarele inca nu se stie ceva concret.

CRI_ a zis
Te salut~
Am un desktop cu placa-baza MSI 7721 A55-E33, CPU AMD A4-6300, 4 Gb RAM-1300 Mhz + restul, e inca in garantie luat anu trecut de la Flanco, inca mai e in oferta lor, si de multisor vreau sa ii schimb proces. deoarece e cam slabut in unele jocuri cum ar fi CRISYS 3 unde clacheaza .!. Nu m-am hotarit intre ai pune un CPU quad-core seria A8-A10 sau ai schimba placa de baza cu una avind socket AM3+ si ai pune tot un AMD FX X6 6100 hexa-core ca tot au acum o reducere acum cei de la Emag. Normal ii mai pun si o palcuta de RAM la 4 Gb. .Sper ca sursa sa ii faca fata. Nu stiu ce putere are. Si cam asta ar fi aidea. Un minus al lui X6 fata de un A8 sau A10 ar fi acela ca nu are placa grafica integrata si nu stiu daca e important pt. sistem acest lucru. Dar am in PC o placa video Radeon HD 5450 la 2 Gb multumitor tinind seama de bugetul care il detin momentan. Deci care din cele doua optiuni ar fi cea mai indicata ?..Mentionez ca nu sunt gamer inrait ! Doar uneori si ocazional cind ma plactisesc de TV sau altele…
~Multumesc anticipat.
CRI_ a zis
Te salut~
Am un desktop cu placa-baza MSI 7721 A55-E33, CPU AMD A4-6300, 4 Gb RAM-1300 Mhz restul, e inca in garantie luat anu trecut de la Flanco, inca mai e in oferta lor, si de multisor vreau sa ii schimb proces. deoarece e cam slabut in unele jocuri cum ar fi CRISYS 3 unde clacheaza .!. Nu m-am hotarit intre ai pune un CPU quad-core seria A8-A10 sau ai schimba placa de baza cu una avind socket AM3 si ai pune tot un AMD FX X6 6100 hexa-core ca tot au acum o reducere acum cei de la Emag. Normal ii mai pun si o palcuta de RAM la 4 Gb. .Sper ca sursa sa ii faca fata. Nu stiu ce putere are. Si cam asta ar fi aidea. Un minus al lui X6 fata de un A8 sau A10 ar fi acela ca nu are placa grafica integrata si nu stiu daca e important pt. sistem acest lucru. Dar am in PC o placa video Radeon HD 5450 la 2 Gb multumitor tinind seama de bugetul care il detin momentan. Deci care din cele doua optiuni ar fi cea mai indicata ?..Mentionez ca nu sunt gamer inrait ! Doar uneori si ocazional cind ma plactisesc de TV sau altele…
~Multumesc anticipat.
Mihai a zis
Salut.
ma poti ajuta cu configurarea unui pc pt gaming,6000 ron fara monitor.ms
Mihai a zis
Salut.
ma poti ajuta cu configurarea unui pc pt gaming,6000 ron fara monitor.ms
alin a zis
Salut. O configuratie pentru gaming pe la 1600 RON? multumesc anticipat! p.s doar unitatea
Marius Cucu a zis
Mai ai vreo componenta ce poate fi folosita? Hard? Monitor ai?
alin a zis
Salut. O configuratie pentru gaming pe la 1600 RON? multumesc anticipat! p.s doar unitatea
Marius Cucu a zis
Mai ai vreo componenta ce poate fi folosita? Hard? Monitor ai?
Adrian a zis
Salut ! Poti te rog sa imi faci si mie o configuratie pentru gaming pana in 2000 de lei ? Am monitor destul de bun,cu montarea ma descurc,periferice nu imi trebuie ,prefer PcGarage in general dar sunt deschis la sugestii . Pc e pentru gaming si filme in general si daca il poti scoate sub 2000 ar fi perfect. Nu trebuie sa fie neaparat silentios si nu ma arunca la prea multi rami ca mai bag mai tarziu daca va fi nevoie. In princial sa fie o placa de baza care sa suporte upgradeuri mai tarziu.
Marius Cucu a zis
Salut Adrian.
Am incercat sa iti fac o configurație cât de cât echilibrată. Am pus 8 GB de RAM, dar foarte simplu poți lua doar o plăcuță de 4 GB.
Cam asta este ce am putut să realizez.
Adrian a zis
Cu placa aia video nu s-ar potrivi mai bine o configuratie pe AMD ? tinand cont ca as lua sa zicem doar 4GB Ram as economisi pentru un a10 quad core de exemplu …nu?
Marius Cucu a zis
AMD este mai slăbuț în jocuri… părerea mea.
Adrian a zis
Stiu ca AMD e mai slabut in jocuri dar un a10 nu e totusi mai bun decat acel i3 ? Desi cei 3.7 ghz ma tenteaza . Oricum am facut un calcul abia dupa ce am dat comentul si sarisem deja de 2000 lei .
Marius Cucu a zis
Păi aceea vor face diferența. În jocuri n-ai nevoie foarte mult de multi core, mai degrabă de single core-ul te salvează.

Theo a zis
Salut Marius! Am nevoie de o configuratie desktop gaming, buget 3000-3500 ron. Am un monitor rezolutie 1920×1080 , insa din unitate nu prea mai pot folosi piesele vechi. Ca standarde, as vrea sa pot rula jocurile recent aparute (gta5, witcher 3 pe medii, rezolutia maxima) la un fps decent (50-60). Mersi!
Marius Cucu a zis
Ce părere ai despre configurațiile de aici?
Theo a zis
nu mai functioneaza pagina de pe emag, cred ca am intrat cam tarziu dar nu mi-a permis timpul. pot primi alta lista cu componentele? mersi mult!
Marius Cucu a zis
Au închis site-ul pentru o campanie. Vezi acum. Ar trebui să funcționeze.
Theo a zis
Spune ca pagina ori a fost mutata ori stearsa
Theo a zis
Salut Marius! Am nevoie de o configuratie desktop gaming, buget 3000-3500 ron. Am un monitor rezolutie 1920×1080 , insa din unitate nu prea mai pot folosi piesele vechi. Ca standarde, as vrea sa pot rula jocurile recent aparute (gta5, witcher 3 pe medii, rezolutia maxima) la un fps decent (50-60). Mersi!
Andrei a zis
Salut. Am si eu nevoie de cateva sfaturi pentru un upgrade pt jocuri. Am placa de baza Asus M4N68T , Procesor Athlon 2 X2 250 , placa video Geforce GT9800, RAM 6GB. Din cate tin minte sursa duce 400-450 w, iar carcasa este foarte veche (nu este pt gaming) . Urmaresc ca upgrede-ul sa coste cat mai putin…eventual si piese SH. Ma gandesc si la un SSD.
Mersi
Marius Cucu a zis
Ce buget total ai?

Stefan a zis
Salut Marius ! As vrea sa te intreb daca aceasta configuratie este ok :
-i5 4690k
-Asus Z87- A
-8GB ddr3 kingston 1600 mhz CL9
-GTX 780 3GB ddr5 ;384 biti
-sshd 2 tb segate
-sursa sirtec 600W element bronze
In acest moment am un monitor vechi cu o rezolutie foarte mica dar il voi schimba pe viitor cu unul mai bun.
Mai am carcasa si dvd writerul de la pc -ul vechi.
Marius Cucu a zis
Este ok sistemul. Foarte ok chiar. 🙂

Salut! As vrea si eu sa imi configurez un PC pentru gaming intr-un buget de 6000 de RON (pot merge pana la 10000, dar vreau sa incerc sa raman in cei 6000).
Un sistem audio 5.1 deja am si planuiesc sa cumpar si o placa audio externa (o sa mai folosesc PC-ul si pentru recording), dar asta are bugetul ei propriu, nu intra aici.
As vrea 2 monitoare (~25 in) si 16 Gb RAM. Cam astea ar fi „restrictiile”.
Placa video si procesorul as vrea sa fie indeajuns de puternice pentru jocurile noi iesite.
As vrea sa imi sugerezi si periferice (tastatura, mouse, casti) pentru gaming (eu ma gandesc la Razer, dar stiu ca sunt si alte brand-uri bune).
Carcasa imi este indiferenta, in schimb sistemul de racire vreau sa fie bun.
Mersi mult!
Marius Cucu a zis
De ce 2 monitoare și nu unul 4k? Nu sunt jocurile încă 4k, dar este o idee.
Stefan a zis
Imi place mie configuratia cu 2 monitoare. O sa folosesc sistemul si pentru munca, iar din experienta, pentru programare si testare, 2 monitoare sunt nectarul zeilor. Am mai folosit configuratia si la serviciu si pot sa zic ca „imi este draga”.
Stefan a zis
Salut! As vrea si eu sa imi configurez un PC pentru gaming intr-un buget de 6000 de RON (pot merge pana la 10000, dar vreau sa incerc sa raman in cei 6000).
Un sistem audio 5.1 deja am si planuiesc sa cumpar si o placa audio externa (o sa mai folosesc PC-ul si pentru recording), dar asta are bugetul ei propriu, nu intra aici.
As vrea 2 monitoare (~25 in) si 16 Gb RAM. Cam astea ar fi „restrictiile”.
Placa video si procesorul as vrea sa fie indeajuns de puternice pentru jocurile noi iesite.
As vrea sa imi sugerezi si periferice (tastatura, mouse, casti) pentru gaming (eu ma gandesc la Razer, dar stiu ca sunt si alte brand-uri bune).
Carcasa imi este indiferenta, in schimb sistemul de racire vreau sa fie bun.
Mersi mult!
Marius Cucu a zis
De ce 2 monitoare și nu unul 4k? Nu sunt jocurile încă 4k, dar este o idee.
Marius a zis
Salut, as vrea si eu un pc de Gaming bugetul 25 de milioane pot urca pana la 30, Fa’mi o configuratie ,si spune’mi daca pot juca urmatoarele jocuri, tin sa mentionez ca joc multe mmorpgu’ri dar si shooter, si cere si FPS mare, dupa cum stii si tu asta e problema la jocuruile de genu’ ,deci jocurile sunt urmatoarele, „Tera, Blade & Soul (care urmeaza sa apara si in Europa), Counter Strike global offensive, Dota 2, Gta 5, Far Cry 4 , Crysis 3, Watching Dogs, Dragon Age 3, BloodBorne, si lista poate continua, sunt jocuri iesite in 2015, Te rog sa ma ajuti
Marius Cucu a zis
Uite aici o configurație echilibrată.

Armando a zis
Salut. As dori si eu putin ajutor in legatura cu up upgrade de pc gaming. Am pe un sistem proc amd fx-4100 3.60 ghz quad, pe o placa de baza 870 icafe r 2.0 as rock cu pci 2.0 , o placa video ati radeon hd g5700 1gb pe 128 bit, 8gb ram ddr 2×4 pe 669 mhz freq, hdd 500 western. Sursa e inter-tech sl-700 de 700W, carcasa spire atx, 420W. O sa pun link cu 2 poze sa vezi exact piesele pe care le-am luat la sf lui 2011.
Dupa parerea ta ce merita inlocuit si cu cat % ar creste performanta ? Personal as schimba ramii in unii de 8 gb de freq 2400 sau chiar 16gb, o placa video pe minim 256 biti, un ssd samsung 120/250… daca bag jocurile pe ssd se simte diferenta mare sa merg pe un ssd de 250 ?
Tu ce ai inlocui? Pot investi pana 3000 ron, poate chiar 4000. Insa avand in vedere cat de rapid avanseaza tehnologia nu stiu cat de mult ar merita. Ma joc doar LOL (league of legends)si cu toate ca pc-ul actual merge destul de bine, cred ca e putin cam lent si m-am decis sa fac imbunatatiri serioase.
Iti multumesc si iti sunt recunoscator pentru orice sfat!
Exista vreun moment oportun cand pot achizitiona piesele la reduceri , dar cu garantie, fara risc ?
Marius Cucu a zis
Perioadele cele mai bune de cumpărare sunt acum, până la început de septembrie. Toți sunt în concedii, nimeni nu cumpără componente IT. Apoi vor începe ușor, ușor să ridice prețurile și să bage promoții după o perioadă. Dar adaosul cel mai mic e în perioada asta.
RAM-ul nu ai de ce să îl schimbi. E diferență prea mică pe care o observi doar în teste. E ok ce ai acum.
SSD e bun la casa omului. În jocuri prea puțin contează, dar te vei simți tu bine. La sistem aș schimba placa video, aș adăuga ceva actual. Poate chiar și una din noua generație apărută de curând de genul: R7 370 OC.
În rest, e decent. Dacă vrei chiar să-ți cheltuiești banii, ai putea urca la 8350 și o placă de bază compatibilă sau pe platforma Intel. Eu zic că în primul pas ar trebui să faci upgrade la placa video și SSD și vezi cum se comportă sistemul, dacă ești mulțumit de el.
Armando a zis
Mi-am luat fx 8350, r9 390 8g, 16gb ram, ssd ocz 240 gb, hdd 2tb … Multumesc!
Marius Cucu a zis
Cu plăcere. Mă bucur că te-am putut ajuta. Să te țină și… poate revii cu poze 🙂

Marius 73 a zis
salut.. cand ai timp te rog sa imi faci o configuratie PC pt gaming..{mai ales online} as prefera un i5-i7 . un buget undeva 20-30 mil{vechi} am in sistemul vechi un hard de 300 si unul de 500.. +3 gb ddr3 memorie.. {se vor putea refolosi??} fara monitor tastatura sistem audio…. doar unitatea..
multumesc mult..
ps.. nu am un magazin preferat.. e bun unde este mai ieftin:)
Marius Cucu a zis
Salut, uite o idee de configurație. Hardurile, dacă sunt pe SATA sigur că pot fi folosite. Le pui de stocare, iar pentru sistemul de operare punem un SSD. Memoria RAM… o poți lăsa, dar ar putea să lucreze la frecvențe mici și să strice tot feng shui-ul sistemului. Provizoriu pot fi folosite sau vândute și luate unele noi. Bănuiesc că sunt de 1333 MHz sau 1066Mhz cea de 1 GB.
Placa de baza Gigabyte B85M-HD3, Socket 1150
Procesor Intel® Core™ i5-4460, 3.2GHz, Haswell, 6MB, Socket 1150, Box
Placa video Asus AMD Radeon R7 370 Strix OC GAMING, 4096MB, GDDR5, 256bit, HDMI, 2 x DVI, Display port, Fan
Solid State Drive (SSD) Samsung 850 EVO, 2.5″, 120GB, SATA III
Sursa Raidmax RX-500AF-B, 500 W, 80 PLUS® Bronze, PFC Activ, 13.5 cm fan, Negru
Carcasa Game Daemon 6001, Mid Tower, fara sursa, Negru sau oricare alta ce-ti place, cu răcire și design ok.
Marius 73 a zis
multumesc… in privinta ram.. ai dreptate.. dar o sa ii schimb…
Marius Cucu a zis
Tocmai de aceea nu l-am băgat în seamă. Poți să le folosești momentan, dar se va simți la performanță.
RAM-ul se schimbă ușor față de celelalte componente… 🙂
Marius a zis
salut.. am revenit.. am pus la pusculita ceva bani.. si m-am gandit sa-i investesc.. sa cumpar lista asa cum mi-ai facut-o sau pot face ceva imbunatatiri?.. apropo e ok sa cumpar acum de Black friday …? si unde din ce magazin online ma sfatuiesti..
Bugetul e cam acelasi..+ sau –
multumesc inca o data.
Marius 73 a zis
salut.. cand ai timp te rog sa imi faci o configuratie PC pt gaming..{mai ales online} as prefera un i5-i7 . un buget undeva 20-30 mil{vechi} am in sistemul vechi un hard de 300 si unul de 500.. 3 gb ddr3 memorie.. {se vor putea refolosi??} fara monitor tastatura sistem audio…. doar unitatea..
multumesc mult..
ps.. nu am un magazin preferat.. e bun unde este mai ieftin:)
Marius Cucu a zis
Salut, uite o idee de configurație. Hardurile, dacă sunt pe SATA sigur că pot fi folosite. Le pui de stocare, iar pentru sistemul de operare punem un SSD. Memoria RAM… o poți lăsa, dar ar putea să lucreze la frecvențe mici și să strice tot feng shui-ul sistemului. Provizoriu pot fi folosite sau vândute și luate unele noi. Bănuiesc că sunt de 1333 MHz sau 1066Mhz cea de 1 GB.
Placa de baza Gigabyte B85M-HD3, Socket 1150
Procesor Intel® Core™ i5-4460, 3.2GHz, Haswell, 6MB, Socket 1150, Box
Placa video Asus AMD Radeon R7 370 Strix OC GAMING, 4096MB, GDDR5, 256bit, HDMI, 2 x DVI, Display port, Fan
Solid State Drive (SSD) Samsung 850 EVO, 2.5″, 120GB, SATA III
Sursa Raidmax RX-500AF-B, 500 W, 80 PLUS® Bronze, PFC Activ, 13.5 cm fan, Negru
Carcasa Game Daemon 6001, Mid Tower, fara sursa, Negru sau oricare alta ce-ti place, cu răcire și design ok.
iriex2006 a zis
Salut. Poti sa ma ajuti si pe mine cu o configuratie in jurul a 1600 RON.
Marius Cucu a zis
Cu sau fără monitor? Mai ai vreo componenta ce poate fi recuperată?