Este destul de greu sa faci un sistem de gaming ieftin. Ca sa alegi ceva ieftin, trebuie sa „rupi” din alta parte. Mie mi-este destul de greu sa aleg un procesor de calitate, o sursa ok, dar sa nu pun o placa video de gaming.
Ori de câte ori am realizat o configurație pentru cineva, am încercat sa aleg componente pentru calculator care sa ii permită upgrade-ul. Știu ca, multi, de altfel, se așteaptă la mult mai mult de la un calculator de jocuri.
În 2024 jocurile au o alta perspectiva, cerințele în gaming au tot crescut, iar pentru a vedea toate detaliile, chiar ai nevoie de un sistem de gaming bun. Pe lângă acest lucru, realitatea virtuală ne bate la ușă.
Configurație de PC pentru jocuri bună în 2024
Sunt fel de fel de configurații, configurații ieftine, dar pe socket-uri vechi, configurații un pic mai scumpe, dar de ultima generație.
Fiecare dintre voi este liber sa aleagă ceea ce dorește, dar eu prefer a doua varianta, având in vedere ca, de cele mai multe ori, configurațiile noi sunt cu putin mai scumpe, dar vom câștiga in momentul in care dorim sa vindem o piesa sau sa facem upgrade. Dezavantajul este că noi plătim TVA-ul, dacă alegem să o cumpărăm nouă.
Configurație PC gaming ieftin
In rândurile următoare o sa va prezint o configurație pentru PC de gaming, nu foarte accesibila pentru toți, însă nu suntem obligați sa luam tot deodată, nu?
Eu am investit anul trecut 50-60 de milioane. Probabil ca daca as fi dat toti banii deodata ar fi fost o tragedie, insa i-am dat pe parcurs, intai mi-am luat SSD, apoi sursa, apoi placa video si mai apoi placa de baza, RAM, procesor.
Am avut grija sa îmi iau lucruri de calitate, chiar dacă am făcut lucrul asta in timp. Nu degeaba este vorba aceea: suntem prea săraci sa ne cumpăram lucruri ieftine”
Configurație de calculator pentru jocuri ieftină?
Pentru gaming ne descurcam si cu un I3, însă pentru a ne juca ceva ani de acum încolo avem nevoie de un I5. Am văzut persoane care se arunca la I9. Am scris acum ceva timp diferențele dintre procesoare intel.
Repet si aici ca nu este cazul sa ne luam I9 dacă nu folosim acele opțiuni ale procesorului. Să nu uităm de faptul că AMD a început să își arate colții, chiar dacă, pe gaming, încă mai sunt drop frame-uri, în multe situații.
Sa zicem ca avem un buget de 2500 RON pentru un calculator de gaming. Putem face o configurație de buget, ca mai apoi, când mai strângem câțiva bani, sa investim în unele componente de care avem mai avem nevoie.
Configurație 2000 de lei
- Placa de baza Gigabyte 1151 GBT H310M S2H 2.0
- Memorie ADATA 8GB DDR4 2666MHz CL19 1.2v
- Sursa Seasonic S12III-500, 80+ Bronze, 500W
- Carcasa Zalman Z11 Plus HF1, ATX Mid Tower, fara sursa, Negru
- Procesor Intel Pentium Gold Dual Core G5400 3.7GHz Socket 1151v2 Box
- HDD WD Blue, 1TB, 64MB, 7200rpm, SATA 3
- Placa video ASUS Radeon RX 560 O4G Gaming, 4GB GDDR5, 128-bit
Configurație 3000 de lei
- Placa de baza MSI B360-A PRO
- Carcasa Zalman Z11 Plus HF1, ATX Mid Tower, fara sursa, Negru
- Memorie Kingston 8GB, DDR4 (1 x 8 GB), 2666 MHz
- Sursa Seasonic S12III-550, 80+ Bronze, 550W
- Procesor Intel Coffee Lake, Core i5 9400F 2.9GHz box
- Hard disk Western Digital Caviar Blue 1TB SATA3 64MB
- Placa video Gigabyte GeForce® GTX 1050 Ti D5, 4GB GDDR5, 128-bit
Configurație 4000 de lei
- Placa de baza GIGABYTE Z490 Gaming X Socket 1200 z490
- Carcasa Zalman Z11 Plus HF1, ATX Mid Tower, fara sursa, Negru
- Memorie ADATA 8GB DDR4 2666MHz CL19 1.2v
- Sursa Seasonic Core GC, 80+ Gold, 500W
- Procesor Intel® Core™ i5-10400 Comet Lake, 2.9GHz, 12MB, Socket 1200
- Hard disk Western Digital Caviar Blue 1TB SATA3 64MB
- Placa video GIGABYTE GeForce GTX 1650 OC, 4GB, GDDR5, 128-bit
Configurație 5000 de lei
- Carcasa Zalman Z11 Plus HF1, ATX Mid Tower, fara sursa, Negru
- Placa de baza ASUS PRIME B460-PLUS
- Procesor Intel® Core™ i5-10400 Comet Lake, 2.9GHz, 12MB, Socket 1200
- Solid-State Drive (SSD) Samsung 970 EVO Plus, 250 GB, NVMe, M.2
- HDD WD Caviar Blue 1TB SATA3 64MB 7200RPM
- Memorie ADATA 8GB DDR4 2666MHz CL19 1.2v
- Sursa Seasonic S12III-650, 80+ Bronze, 650W
- Placa video GIGABYTE GeForce RTX 2060 SUPER Windforce OC 8GB GDDR6 256-bit
Configurație 7000 de lei
- Memorie Corsair Vengeance LPX Black 16GB DDR4 3200MHz CL16 Dual Channel Kit
- Cooler CPU Scythe Mugen 5 Rev.B
- SSD Kingston A2000, 1TB, M.2 2280, PCIe Gen 3.0 x 4
- Sursa Super Flower Leadex III Gold, 80+ Gold, 650W
- Placa de baza GIGABYTE B550 GAMING X V2
- Procesor AMD Ryzen 5 5600X 3.7GHz box
- Placa video gaming PowerColor AMD Radeon™ RX 6800, 16GB GDDR6, 256-bit, AMD RDNA™2
Configurație 8000 de lei
- SSD ADATA Swordfish 1TB PCI Express 3.0 x4 M.2 2280
- Procesor AMD Ryzen 5 5600X 3.7GHz box
- Placa de baza MSI MAG B550 TOMAHAWK
- Carcasa SilentiumPC Astrum AT6V EVO TG ARGB
- Sursa Super Flower Leadex III Gold, 80+ Gold, 650W
- Memorie Corsair Vengeance LPX Black 16GB DDR4 3200MHz CL16 Dual Channel Kit
- Placa video Palit GeForce RTX 3070 GameRock OC 8GB GDDR6 256-bit
Monitor cu rezoluție HD Ready? Placa video puternica, cu multi GB?
E greșită gândirea aceasta. Lecturați articolul despre cum sa alegem corect o placa video și va veți da seama ca pentru un monitor cu rezoluție FULL HD nu avem nevoie de o placa video „avion”. Daca urmărim sa ne schimbam în perioada următoare monitorul sau poate sa mai adăugăm un monitor, putem alege și o placa video mai „potenta”. Decideți voi dacă vreți să dați peste 4000 de lei pe o placă video.
Sigur, 2024 înseamnă mai multe monitoare, generație de sisteme destinate realității virtuale, RGB și așa mai departe.
Pași de urmat in cazul in care nu avem buget suficient pentru un calculator de gaming
Așa cum am zis mai sus, e posibil sa nu avem toți banii disponibili, însă putem sa schițăm un calculator pe care sa îl construim în timp.
Diferă de la persoana la persoana, unii pot avea nevoie doar de 2,3 componente, alții le pot folosi pe cele vechi. De multe ori, se poate folosi o sursa veche, un DVD RW, un hard, o carcasa, periferice, poate chiar RAM-ul, dacă este compatibil. Totul este sa știm modelul și specificațiile exacte ale acelei componente.
In functie de acestea, putem configura si restul componentelor. Trebuie sa retineti urmatoarele:
- placa video este compatibila in 90% din cazuri, dacă este pe PCI Express.
- sursa trebuie sa „ducă” tot consumul sistemului, este recomandat chiar sa rămână, pentru backup încă 10-20% din capacitatea ei.
- procesorul si placa de baza trebuie sa fie pe același socket.
- RAM-ul este oarecum independent. 16 GB RAM sunt arhisuficienți pentru jocuri în momentul de fata. 8 GB, cel puțin pentru sistemele cu placă video integrată, mai ales de la AMD nu sunt ok.
Ar mai fi o varianta, pe care, personal, prefer sa o recomand celor fara buget prea mare intr-un timp scurt. Sa achiziționeze un calculator fără placa video dedicata, ci doar cea integrata, de la procesor. Cei de la Intel au făcut progrese foarte mari, cu plăcile lor video integrate. Daca alegem un procesor I5, plăcile video incorporate HD isi fac treaba, provizoriu.
Evident ca, daca vrem ceva mai mult, trebuie sa investim…
Sistem de operare, ce folosim?
E simplu răspunsul: Windows 10. Pentru cei care sunt familiarizați cu sistemele de operare de la Microsoft trebuie să meargă pe cel mai nou sistem de operare.
Nu pentru că vă recomand eu, ci pentru că Microsoft a decis ca, de la Kaby Lake, treburile să fie simple: compatibilitate doar cu Windows 10.
Cei care își fac o configurație pentru linux ar trebui să nu le răspund eu la întrebare, ci își vor răspunde singuri. Ei, de obicei, sunt mai experimentați și vor ști ce distribuție să aleagă.
Se poate face chiar și o aroganță pentru a se folosi Mac OS X. Sunt configurații pentru Hackintosh. Eu unul nu mă omor după Mac OS X, mai ales pe configurațiile de generație nouă. Trebuie testat și văzut dacă există drivere pentru calculator.
Sper ca nu v-am ametit cu atat de multe variante de calculator. Dar cam asa sta treaba in general. Daca aveti nevoie si de o alta parere pentru achizitia pe care urmeaza sa o faceti, nu ezitati sa comentati.
In plus, va recomand sa achiziționați online componentele de calculator, veti avea posibilitatea sa testați 14 de zile piesele, iar dacă nu va convin, sa le returnați. Este dreptul vostru reglementat prin lege. Luând online, scăpați de adaosul pentru chiria, plata angajaților si multe alte costuri ale magazinelor/ supermarketurilor, etc. La cele mai multe magazine online, transportul este gratuit.
Asamblarea componentelor. Unde o realizăm?
Sunt persoane pasionate de calculatoare. Totuși, nu sunt atât de îndemânatice. Eu unul prefer să mă las pe mâna celor care au făcut minim o dată un lucru. Dacă nu de câteva zeci de ori. Este bine ca aceștia să aibă habar cu produse ce pot depăși chiar și o mie de euro.
În funcție de preferințele fiecăruia avem mai multe opțiuni. Putem alege să ne asambleze cineva calculatorul sau putem alege să le asamblăm noi, acasă.
Recomand să se facă într-un centru specializat. Este mai bine pentru sănătatea componentelor. E posibil ca unele lucruri să le omiteți și să pierdeți mai mult decât să câștigați. Sigur, dacă ați mai făcut asta înainte, faceți-o fără probleme.
Dacă nu aveți posibilitatea să asamblați singuri și nici la un service ar fi bine să mergeți pe unul gata asamblat. Aveți aici câteva modele ok.
Sistem de gaming în rate?
Recunosc, primul sistem l-am avut și eu luat în rate. Știu că sistemul l-am luat în rate pe 5 ani de zile. Așa îmi permiteam la acel moment. Ce să vezi, acel sistem l-am vândut pe câteva sute de lei și eu am continuat să plătesc ratele la el.
Sigur, nu știam să îl echilibrez ca acum, nu știam ce e mai bun pentru jocuri. Ideea este ca voi să învățați din experiențele altora și să nu vă aruncați la rate fără motiv.
Stelian a zis
Procesor inte pentiun dual core e6500 2.93ghz
placa de baza gigabyte eg41mf
hard 500 gb
dvd-rw
carcasa spire maverick 2
sursa raidmax rx-520 520w
2x 2gb ram ddr2
placa video his ati radeon hd 4650,1034mb ddr2
xCroNoS3 a zis
Buna.. Va prezint PC-ul pe care il detin:
Procesor:AMD A4 Series Dual Core 3.4 Ghz
Placa video:AMD Radeon HD 7480D
RAM: 4 GB DDR 3
Placa de baza:MSI Fm2-A55M-E33( MS-7721
Monitor cu rezolutie : 1920×1020
Sursa este de 500 W
Merita sa fac upgrade la vreuna dintre componente?
Merita sa cumpar un pc nou?
Marius Cucu a zis
FM2 este destul de slabuta platforma. Totusi, ar merge un upgrade de placa video. La ce folositi sistemul?!
xCroNoS3 a zis
Pentru gaming Imi puteti propune o placa video?
Marius Cucu a zis
Maxim așa ASUS nVIDIA GeForce GTX 750 OC aș lua pentru sistemul tău.
Oricum, placa video o să ducă chiar și rezoluții full HD fără probleme. Limitările vor veni de la celălalte componente.
xCroNoS3 a zis
Buna.. Va prezint PC-ul pe care il detin:
Procesor:AMD A4 Series Dual Core 3.4 Ghz
Placa video:AMD Radeon HD 7480D
RAM: 4 GB DDR 3
Placa de baza:MSI Fm2-A55M-E33( MS-7721
Monitor cu rezolutie : 1920×1020
Sursa este de 500 W
Merita sa fac upgrade la vreuna dintre componente?
Merita sa cumpar un pc nou?
Marius Cucu a zis
FM2 este destul de slabuta platforma. Totusi, ar merge un upgrade de placa video. La ce folositi sistemul?!
xCroNoS3 a zis
Pentru gaming Imi puteti propune o placa video?
Bogdan a zis
Buna , as dorii sa-ti cer sfatul : care ar fi un upgrade ideal pentru mine , sunt pasionat de jocuri gen H1Z1 , Rust , DayZ , in care calculatorul meu nu mai prea face fata : as dorii sa ma pot juca cu setari pe high in 60 fps dar nu stiu la ce sa ma uit neaparat.
Acesta imi este rigul : http://prntscr.com/65072u
Multumesc anticipat pentru raspuns
Marius Cucu a zis
E destul de vechi sistemul. Poti face un upgrade de placa video. Poti pune un 750, 750 OC…
Bogdan a zis
Multumesc frumos 🙂

valentin a zis
Salut Marius,sunt un tata de un fiu de 9 ani care este pasionat de jocuri ca orice copil de varsta lui.
Vreau sa ii cumpar un computer care sa poata sa faca cat mai multe cu el.
Te rog spune-mi ce,cum ,unde pot procura un asemenea device.
Bugetul este undeva la 4500 ron fara monitor.
Si bineinteles un monitor bun,buget 1000 ron.
Iti multumesc anticipat si iti doresc numai bine.
Marius Cucu a zis
Eu zic că este destul de mult pentru monitor. Există și modele mai performante, dar nu merită investiția din punctul meu de vedere.
Așadar, eu zic că este suficient un monitor ca Philips 247E6QDSD.
O configurație decentă este următoarea.
N-o să fie probleme în nicio aplicație, de orice fel în următorii ani. Configurația este aceasta.
Valentin a zis
Salut Marius,revin deoarece la link-ul pt configuratie imi da sa fac cont pe E-Mag si nu imi arata nici o configuratie.
Nu vreau sa fac cont pe E-Mag.
Te rog poate poti sa ma ajuti sa deschid configuratia pc la fel ca link-ul de la monitor un vad clar despre ce sistem este vorba.
Multumesc anticipat si o zi frumoasa iti doresc.
Marius Cucu a zis
Atunci spuneți-mi magazinul de la care veți achiziționa și încercam să facem un wishlist acolo.
valentin a zis
Scuze ca nu am raspuns pana acum.
Nu conteaza magazinul ,poate fi si e- mag,
numai ca vreau sa stiu care model de pe piata sar potrivii fiului meu .
Multumesc anticipat si iti doresc numai bine.
valentin a zis
Salut Marius,sunt un tata de un fiu de 9 ani care este pasionat de jocuri ca orice copil de varsta lui.
Vreau sa ii cumpar un computer care sa poata sa faca cat mai multe cu el.
Te rog spune-mi ce,cum ,unde pot procura un asemenea device.
Bugetul este undeva la 4500 ron fara monitor.
Si bineinteles un monitor bun,buget 1000 ron.
Iti multumesc anticipat si iti doresc numai bine.
Alex a zis
Poti sa imi faci o configurare pc care sa se incadreze in 2100 lei fara monitor.maus si tastatura.raspundemi pe adresa de email
Marius Cucu a zis
Salut, uite aici o configuratie pentru ~2000 de lei.

Marius a zis
salutare
poti sa imi faci o configuratie de PC.. {desktop} in bugetul 2200-2500 ron… am si eu niste idei dar as vrea sfatul unui cunoscator..
vreau pc-ul pt gaming.. nu ma intereseaza ca sa mearga la maxim,ultra definition… sunt multumit ca jocurile sa mearga si la medium.. dar pc-ul sa aiba o viata mai lunga 3-4 ani…
Marius Cucu a zis
Salut. Nu se pune problema să nu îți meargă la high cu această configurație. În timp, e drept că, odată cu apariția noilor jocuri nu sunt atât de sigur că vor funcționa toate. Dar asta după ce se vor maturiza noile tehnologii.
În articolul ăsta este o listă de componente în valoare de aproximativ 2500 de lei. Eventual o putem particulariza un pic, dacă depășeste un pic bugetul. Oricum, scheletul este ok, din punctul meu de vedere.

gabi a zis
salut
-am un monitor philips (170V7FB/00) ramas de la un sistem vechi
-intrebarea mea este daca pe langa acest monitor i-mi poti face o configuratie de pc (pt gaming) cu un buget de 1500-1700 lei
-daca se poate sa le asambez tot in acel loc pt a beneficia de garantie
-multumesc
Marius Cucu a zis
Păi oicum beneficiezi de garanție. E și mai bine acum că beneficiezi de garanție pe fiecare componentă în parte și poți să le cureți, să mai adaugi la nevoie o componentă. Sistemul vechi avea HDD? Poate putem să ne folosim de el sau era pe IDE?!
gabi a zis
este din 2003 cred ca este pe ide
pot sa plec de la :
-Placa de Baza Asus Z87-K, Socket 1150
-Placa video Asus nVidia GeForce GT 730, 4096MB, DDR3, 128bit, HDMI, DVI, VGA
-…
Marius Cucu a zis
Macar o placa video cu GDDR5 sa te incadrezi.
Din sistemul vechi e clar ca nu mai poti recupera nimic.
gabi a zis
salut
-am un monitor philips (170V7FB/00) ramas de la un sistem vechi
-intrebarea mea este daca pe langa acest monitor i-mi poti face o configuratie de pc (pt gaming) cu un buget de 1500-1700 lei
-daca se poate sa le asambez tot in acel loc pt a beneficia de garantie
-multumesc
alex a zis
Salut.vreau sa-mi cumpar un pc de gaming.As vrea sa ma pot juca toate jocurile noi(battelfield4, dying lite..).Initial credeam ca un fx 6300 si un r7 260x 2gb,128 biti este indeajuns dar nu cred.bugetul meu este 2400-2700 cam asa fara monitor.ma gandeac sami iau totusi un fx 8320 si un r9 270.e bun oare? Sau oare sa imi fac o configuratie cu i5 si gtx?care este parerea ta? Placa de nu stiu care ar fi buna,tu ce zici?
Marius Cucu a zis
Eu zic sa mergi pe Intel si GTX sau chiar placa video pe AMD. Pe partea de procesoare AMD nu este stralucit, iar in ~2500 nu ar trebui sa ai probleme.
Uite aici o schita de configuratie. De la ea se poate pleca si rezolva un sistem destul de ok. Daca ai nelamuriri putem discuta fara probleme in acel articol.
alex a zis
Hmm..m-am uitat la acea schita si am vazut ca costa 2700 fara hard disk care mai costa si el ceva si imi depaseste bugetul semnificativ pana pe la 2900i as vrea totusi sa nu depasasca ~2600.ce. as putea achimba?
Marius Cucu a zis
Este facuta in toamna cand dolarul era pe la ~3 lei. Acum s-a marit , s-au marit si accizele iar preturile sunt mai mari, mult mai mari.
Poti trage de placa de baza, sa iei un mATX, dar asta inseamna mai putine porturi. Ma gandesc la modelul ASRock B85M-DGS.
In rest, ai face mult rabat de calitate… eventual o sursa mai slabuta un pic, un Inter-Tech Energon 550W si poate o sursa cu un design mai slabut.

Aha ok,multumesc.Sper ca sursa si placa debaza mai slabuta nu vor trage calc in jos
Marius Cucu a zis
Sursa este decenta, nu este un brand puternic, dar oricum ai 30 de zile sa returnezi daca este nevoie. Chipsetul placii de baza este ok , stai linistit, doar ca este un pic mai mica.
Daca tu crezi ca te-am ajutat un review la site si un like/ +1 ar fi perfect. 🙂
alex a zis
Aha ok,multumesc.Sper ca sursa si placa debaza mai slabuta nu vor trage calc in jos
Marius Cucu a zis
Sursa este decenta, nu este un brand puternic, dar oricum ai 30 de zile sa returnezi daca este nevoie. Chipsetul placii de baza este ok , stai linistit, doar ca este un pic mai mica.
Daca tu crezi ca te-am ajutat un review la site si un like/ 1 ar fi perfect. 🙂
alex a zis
Ok,ms asa voi face
alex a zis
Ok,ms asa voi face
Adrian a zis
Salut Mihai!
Am citit articolul tau si desi tu ai zis la final „sper ca nu v-am plictisit” mie unul mi s-a parut cam subtirel , totusi :
1.Am vazut ca ai spus cuiva „ramii sunt cam independenti” ,dar realizezi ca e foarte importanta compatibilitatea frecventei corect?
2. Realizezi ca multi pe aici isi doresc sa joace ultimele jocuri in materie de gaming , nu sa editeze filme de 1, 2 ore si nici cerintele la jocuri nu sunt 100% reale,deci nu au nevoie de i7 (cel putin nu in urmatorii 3 ani) da?
3. Realizezi ca te iei un pic prea mult dupa firma si istoira dinainte de 2011 si numesti anumite componente „pocnitori” desi nu sunt tocmai „montate pe vapor” nu ?
4. Stii ca cine iti cere „un sistem de gaming” sub 1700 lei probabil nu face diferenta dintre 120 si 90 de Hz , deci (luand ca exemplu sfatul dat lui Gabi ) o placa GTX 730 e ca un motor cu reactie in orice sistem si-ar permite el la banii aia nu (bn exagerez un pic ,dar cam aia e ideea) ?
5. Tinand cont ca in principal un SSD te ajuta la bootarea rapida a sistemului si mutarea rapida a fisierelor in general, la ce insisti pe el (chiar daca omul are un buget sa zicem in jur de 300) cand lumea iti cere un sistem de gaming , in care nu te ajuta aproape deloc?
Probabil gresesc eu undeva sau nu am inteles eu bine, anumite sfaturi date de tine , deci sunt curios de raspunsul tau .
Si ca sa nu fiu offtopic de tot :
Eu am un 2 Duo (E 8400) de 3 Ghz
3 Gb RAM ADATA(unul s-a ars ieri si momentan nu am nici un ban…cam pe luna viitoare vreau sa urc la 6- mai mult nu am nevoie la ce joc eu si cat de putin timp am pt stat pe pc)
O 9600 GT
un hard de 240 Western
placa de baza nu am reusit sa aflu cu everesth si nu are rost sa il desfac la ora asta.
sistemul l-am luat acum sase luni la mana a doua la 700 de lei impreuna cu un monitor de ~22 in ,tastatura,mouse si boxe (eu zic ca a fost un pret ok)
intrebarea mea e : ce upgrade ii pot face intr-un buget de 1000 de lei (pornind de la starea din momentul actual) , pentru a da randament de peste 60 FPS in jocuri ?
Marius Cucu a zis
Salut Adrian, eu sunt Marius, imi pare bine. Nu am cum sa fac un articol personalizat 100% pentru ca intotdeauna vor fi exceptii, intotdeauna va avea cineva altceva. Uite, acum cateva saptamani a venit cineva care-si alimenta placa de baza cu un port necunoscut, nu din clasicul 20+4. Trebuia sa-i fac paragraf special in articol?! N-am nicio sansa sa acopar tot.
De aceea incerc, pe cat posibil sa recomand personalizat. Unii sunt pretentiosi, altii nu, dar eu n-am de unde sa imi dau seama de pretentiile fiecaruia, tocmai de aceea incerc sa fac o balanta inainte.
Legat de RAM, probleme multe erau inainte, acum s-au mai asezat treburile pe DDR3, iar pe DDR4 deja sunt tot mai putine erori de compatibilitate. Te poti informa aici.
Legat de SSD e ok pentru orice sistem mai nou de 2011. E o alta senzatie cand folosesti PC-ul, dar asta nu inseamna ca-ti va imbunatati performanta in jocuri, cel mult la incarcatul hartilor…
E8400 a fost un procesor bun, chiar si avand coolerul stock il poti duce foarte usor in 3600 si destul de stabil. Probabil ca ai un P5Q ca placa de baza sau ceva auxiliar.
Dar 1000 de lei in DDR2 eu n-as investi. Te poti opri la 4 GB RAM si atat. In momentul de fata sunt 2,3 jocuri care cer mai mult de atat.
O placa video cu GDDR5 gasesti si la ~350 de lei. 60 FPS pentru sistemul tau inseamna destul de mult si conteaza foarte mult rezolutia la care te joci.
Adrian a zis
ACPI x64 …am gasit in cele din urma
Cu RAMu ma indoiesc ca e DDR2…nu m-am uitat prea atent (lenea inca nu a omorat pe nimeni din cate am inteles eu) …cred ca e DDR3
In ceea ce priveste placa video mie deja imi ruleaza LOL si Cabal Online (jocuri vechi ce-i drept) in 60 de FPS (cu v-sync pornit …fara el ma arunca la 150 :)) ) , totusi banuiesc ca jocurile pe care le joc eu nu prea au cine stie ce cerinte, deci poate pt ceva putere in plus , la pret redus, ce parere ai de GT640 , GT730 sau R7 260X OC ?
Adrian a zis
Salut Mihai!
Am citit articolul tau si desi tu ai zis la final „sper ca nu v-am plictisit” mie unul mi s-a parut cam subtirel , totusi :
1.Am vazut ca ai spus cuiva „ramii sunt cam independenti” ,dar realizezi ca e foarte importanta compatibilitatea frecventei corect?
2. Realizezi ca multi pe aici isi doresc sa joace ultimele jocuri in materie de gaming , nu sa editeze filme de 1, 2 ore si nici cerintele la jocuri nu sunt 100% reale,deci nu au nevoie de i7 (cel putin nu in urmatorii 3 ani) da?
3. Realizezi ca te iei un pic prea mult dupa firma si istoira dinainte de 2011 si numesti anumite componente „pocnitori” desi nu sunt tocmai „montate pe vapor” nu ?
4. Stii ca cine iti cere „un sistem de gaming” sub 1700 lei probabil nu face diferenta dintre 120 si 90 de Hz , deci (luand ca exemplu sfatul dat lui Gabi ) o placa GTX 730 e ca un motor cu reactie in orice sistem si-ar permite el la banii aia nu (bn exagerez un pic ,dar cam aia e ideea) ?
5. Tinand cont ca in principal un SSD te ajuta la bootarea rapida a sistemului si mutarea rapida a fisierelor in general, la ce insisti pe el (chiar daca omul are un buget sa zicem in jur de 300) cand lumea iti cere un sistem de gaming , in care nu te ajuta aproape deloc?
Probabil gresesc eu undeva sau nu am inteles eu bine, anumite sfaturi date de tine , deci sunt curios de raspunsul tau .
Si ca sa nu fiu offtopic de tot :
Eu am un 2 Duo (E 8400) de 3 Ghz
3 Gb RAM ADATA(unul s-a ars ieri si momentan nu am nici un ban…cam pe luna viitoare vreau sa urc la 6- mai mult nu am nevoie la ce joc eu si cat de putin timp am pt stat pe pc)
O 9600 GT
un hard de 240 Western
placa de baza nu am reusit sa aflu cu everesth si nu are rost sa il desfac la ora asta.
sistemul l-am luat acum sase luni la mana a doua la 700 de lei impreuna cu un monitor de ~22 in ,tastatura,mouse si boxe (eu zic ca a fost un pret ok)
intrebarea mea e : ce upgrade ii pot face intr-un buget de 1000 de lei (pornind de la starea din momentul actual) , pentru a da randament de peste 60 FPS in jocuri ?
Marius Cucu a zis
Salut Adrian, eu sunt Marius, imi pare bine. Nu am cum sa fac un articol personalizat 100% pentru ca intotdeauna vor fi exceptii, intotdeauna va avea cineva altceva. Uite, acum cateva saptamani a venit cineva care-si alimenta placa de baza cu un port necunoscut, nu din clasicul 20 4. Trebuia sa-i fac paragraf special in articol?! N-am nicio sansa sa acopar tot.
De aceea incerc, pe cat posibil sa recomand personalizat. Unii sunt pretentiosi, altii nu, dar eu n-am de unde sa imi dau seama de pretentiile fiecaruia, tocmai de aceea incerc sa fac o balanta inainte.
Legat de RAM, probleme multe erau inainte, acum s-au mai asezat treburile pe DDR3, iar pe DDR4 deja sunt tot mai putine erori de compatibilitate. Te poti informa aici.
Legat de SSD e ok pentru orice sistem mai nou de 2011. E o alta senzatie cand folosesti PC-ul, dar asta nu inseamna ca-ti va imbunatati performanta in jocuri, cel mult la incarcatul hartilor…
E8400 a fost un procesor bun, chiar si avand coolerul stock il poti duce foarte usor in 3600 si destul de stabil. Probabil ca ai un P5Q ca placa de baza sau ceva auxiliar.
Dar 1000 de lei in DDR2 eu n-as investi. Te poti opri la 4 GB RAM si atat. In momentul de fata sunt 2,3 jocuri care cer mai mult de atat.
O placa video cu GDDR5 gasesti si la ~350 de lei. 60 FPS pentru sistemul tau inseamna destul de mult si conteaza foarte mult rezolutia la care te joci.
Andrei a zis
Salut Marius, am si eu cateva intrebari daca ai timp , vreau sa imi cumpar si eu o tableta am un buget de 400 lei (preferabil ceva in 10 inch) , ce imi recomanzi ? Si cam la ce suma s-ar duce un calculator , nu acum … undeva in maxim 1 an pentru gaming care sa ruleze jocuri ce or sa apara in urmatori ani la o rata de fps decenta? . Multumesc anticipat!
Marius Cucu a zis
Eu ți-aș recomanda un Nexus 7 a 2 a generație pe care s-o găsești SH. Ceva nou este dificil sa gasesti si de calitate și să nu o ții în service non stop…

Paul a zis
Salut, am gasit un desktop de la Asus ready made de vanzare si ma gandeam sa il cumpar. Insa roiam sa iti cer parerea in legatura cu specificatiile, daca sunt ok, cum crezi ca se va descurca la gaming si daca trebuie sa schimb ceva la el dupa parerea ta.
ASUS G20
Model G20AJ-DE030S G20AJ-DE028S G20AJ-DE029S
Price 1,199 EUR 1,699 EUR 1,999 EUR
Specifications
CPU Intel Core i7-4790 3.6 GHz
Graphics Card NVIDIA GeForce GTX 980
Main memory 16 GB DDR3-1600
SSD 256 GB
HDD 1TB (7200 rpm)
Optical drive DVD-RW Blu-Ray Disc Compo
Operating System Windows 8.1 64 bit
LAN / WLAN Gigabit Ethernet
WiFi 802.11 ac
Bluetooth 4.0
Audio 7.1 HD Audio
USB 2x USB 3.0 (front)
2x USB 3.0 (rear)
4x USB 2.0 (rear)
Dimensions 104 x 340 x 358 mm
Weight 6.38 kg
Marius Cucu a zis
Alege-l fără să stai pe gânduri. Nu înțeleg exact care este prețul, dar din punctul de vedere la componentelor arată foarte bine.