Sunt unul dintre fanii seriei FIFA. De fapt, cred că asta observați și pe blog. De multe ori am scris despre simulatoarele de fotbal, câteodată despre FIFA, câteodată despre PES.
Au fost momente în care reușeam să discutăm despre controale, despre tot felul de scheme. Ușor, ușor mi-am dat seama că jocul de pe gamepad este mult mai ok, mult mai relaxant și nu mai ai nevoie de fel de fel de lucruri. E suficient să îți iei un gamepad să simți plăcerea jocului.
Fifa a fost jocul în care încercam să fac carieră și să ajung cât mai departe. Evident, mă refer la cariera în joc. Dacă mă gândesc bine, marea diferență între PES și FIFA a fost la echipele prezente. Oricât de fan ai fi pentru un simulator emoția, spectatorii, comentatorii sunt pentru echipele favorite. Dacă tu nu ai o echipă, dacă nu ai un jucător favorit acolo… parcă joci degeaba. Lucrul ăsta a fost în dezavantajul celor de la PES care, mulți ani de zile, n-au avut licențe pentru multe echipe.
În ultima perioadă au mai apărut echipe, dar tot nu s-au ridicat la nivelul FIFA care au mizat pe Journey și pe online, pe creșterea comunității.
Știrea de astăzi se referă la faptul că cei de la FIFA au reușit să cumpere drepturi de autor pentru Champions League.
Era dificil să te joci, să termini un campionat și să nu poți să joci în cupele europene, în formatul obișnuit de la televizor.
Treburile acestea se vor schimba odată cu sezonul următor. Cei de la FIFA vor avea sistemul Champions League. Mi se pare o chestie foarte, foarte tare.
Pe lângă asta, sper să îmbunătățească tot mai mult gameplay-ul. 2018 a fost un an în care lucrurile s-au mișcat frumos, în care au pus pe prin plan pe mișcarea cât mai naturală a jucătorilor.
Tu ce așteptări ai de la 2019? Ce nu ți-a plăcut în 2018 sau ce vrei să se schimbe?
Adaugă un comentariu