Iubim oalele și tigăile din oțel inoxidabil, însă de multe ori acestea ne provoacă neplăceri atunci când le folosim la gătit. Mâncarea se poate lipi foarte ușor în tigăile din inox. Prin urmare, multe persoane preferă să renunțe la ele, înlocuindu-le cu numeroasele tigăi din materiale antiaderente.
Ei bine, nu trebuie să renunțăm la ele! Vasele de gătit din oțel inoxidabil au ceva special, doar al lor! Iar dacă ții cont de câteva sfaturi practice, poți găti și tu în tigăile din inox. Echipa blogului ți-a pregătit mai multe sfaturi practice în acest sens. Iată care sunt ele:
De ce se lipește mâncarea?
Este o întrebare de care ne lovim adesea. Ei bine, principalul vinovat este căldura. Ori e prea multă, ori prea puțină. Iar dacă se adaugă ulei într-o tigaie din oțel inoxidabil, aceasta va acționa ca o barieră de protecție între mâncare și materialul tigăii. Chiar dacă la o primă vedere tigaia pare perfect netedă, ei bine dacă te vei uita cu un microscop vei observa că există defapt multe deformări, iar uleiul le umple.
Atunci când se adaugă mâncarea, uleiul are o reacție cu umiditatea din ea, iar astfel se formează un abur care nu permite lipirea.
Dacă tava este prea rece, acel sfârâit nu se va mai auzi, prin urmare mâncarea se va lipi. Totuși, dacă este prea multă căldură, cel mai probabil mâncarea se va arde, ceea ce va comprimite tot ce gătești. Alimentele arse se vor lipi, de asemenea.
Sfaturi pentru a evita lipirea mâncării atunci când gătești folosind o tigaie din oțel inoxidabil
Adevărul este că oțelul inoxidabil nu este cel mai bun material din punct de vedere al distribuirii căldurii. Fonta este! De aceea, ar trebui să te asiguri că pregătești corect tava pentru a obține cele mai bune rezultate. De aceea, ar trebui să pregătești corect tigaia pentru a obține cele mai bune rezultate. O poți face astfel:
Încălzește bine tigaia din oțel inoxidabil
Așeaza tigaia pe foc la temperatură medie. Las-o să se încălzească aproximativ 2-3 minute. Abia apoi poți adăuga uleiul. Unele persoane așteaptă ca tigaia să fie fierbinte, iar abia apoi adaugă uleiul. Dacă vei adăuga uleiul de la început, cel mai probabil se va încălzi înaintea tigăii. Prin urmare, vei pune alimentele într-o tigaie rece, cauzând astfel lipirea lor.
Testează pentru a vedea dacă alimentele sfârâie
Cel mai ușor mod de a afla dacă tigaia ta este pregătită pentru gătit este „testul sfârrr”. Așa îmi place mie să îl numesc. Pune o picătură de apă sau un mic ingredient în tigaia cu ulei, iar dacă sfârâie atunci înseamnă că este pregătită pentru a găti. Simplu, nu? Funcționează precum senzorul Thermo-Spot de la Tefal.
Încearcă să folosești cât mai multe ingrediente uscate
Apa scade temperatura uleiului, iar de aceea ar trebui să te asiguri că alimentele pe care le gătești au un conținut cât mai scăzut de apă. Prin urmare, dacă au fost spălate recent, ar trebui să le usuci folosind șervețele de hârtie.
Nu folosi niciodată ingrediente reci
Alimentele reci combat căldura la fel precum apa. Prin urmare, nu folosi niciodată ingrediente reci atunci când gătești folosind o tigaie din inox. Carnea și legumele ar trebui să fie la temperatura camerei înainte de a găti în inox.
Există alimente care se lipesc orice ar fi
Unele alimente se lipesc orice ar fi. Prin urmare, ar trebui pur și simplu să renunți la ideea de a le folosi. Ouăle de exemplu reprezintă unul dintre ingredientele care se lipesc adesea. Astfel, dacă observ că unele alimente se lipesc în ciuda tuturor eforturilor tale, atunci ar trebui să renunți pur și simplu la ideea de a găti cu ele în tigaia din inox.
Curăță și îngrijește tigaia corect
În timp ce tigaia încă este caldă, folosește un prosop de hârtie pentru a șterge uleiul și orice alte resturi alimentare. Pune tigaia la foc mediu, iar când tigaia este fierbinte toarnă o cană de apă fiebinte pentru ca alimentele să se dezlipească. Folosește prosoape pentru a usca tigaia. Nu recomand spălarea tigăilor din inox în mașina de spălat vase, deoarece pot apărea reziduuri.
CITEȘTE ȘI: Cum să utilizați și să îngrijiți tigăile din oțel inoxidabil
Acestea sunt așadar sfaturile noastre pentru gătitul folosind tigăi din oțel inoxidabil. Subliniem însă faptul că ai nevoie de o tigaie din inox bună, înainte de toate, așa că ar trebui să vezi ofertele online și să îți cumperi o tigaie de calitate!