Zilele trecute știrile erau extraordinare pentru utilizatorii de Windows. Cei puțin care au mai rămas pe telefonia mobilă sau ceilalți de pe desktop și tabletă.
Cu surle și trâmbițe se anunța faptul că Netflix 4k va fi disponibil și pentru Windows, în aplicație. Chiar au făcut un articol pe blog în care anunțau lucrul acesta.
Eh, ce să vezi, întâmplarea face ca cei cu sisteme de operare vechi să fie limitați de privilegiul ăsta. Și nu numai despre asta este vorba, dar și pe cei care au Windows 10, dar au hardware vechi, nu un hardware performant.
Așadar, dacă nu ai un procesor Kaby Lake nu vei putea urmări în 4k conținutul de pe Netflix.
Pentru acest lucru ai nevoie de DRM și codecul HEVC.
Lucrurile încep să fie tot mai evidente că Microsoft a învățat că nu este bine să ofere compatibilitate pentru nimic vechi, să nu și-o ia în barbă așa cum a pățit-o cu Windows Xp, la un moment dat. Windows 7 nu moare, este omorât! 🙂
Adaugă un comentariu