Foarte multă lume dorește să afle diferența între Bing și Google. Așa că m-am gândit să fac un articol în care să discutăm despre acest lucru. La nivel basic, evident.
Am vorbit, de curând, despre giganții internetului, cei care ne fac pe noi să nu mai pierdem timpul, dar totodată… ei fac bani de pe urma noastră. Reclamele acelea țintite se fac preluând informații de la noi, iar cu ajutorul lor reușesc să ne facă un pic captivi ai tehnologiei.
Așadar, Google și Bing sunt 2 motoare de căutare. Pe lângă acestea mai avem DuckDuckGo și alte astfel de motoare de căutare, mai mici sau mai puțini mici. Da, Google mănâncă peste 90% din piața motoarelor de căutare, așa că putem vorbim despre monopol.
Cu alte cuvinte, Google este lider de piață și are foarte multe avantaje față de concurență.
Credeam că odată cu Windows 10 foarte mulți vor căuta by default cu ajutorul Bing. Lucrul ăsta nu s-a întâmplat, iar lumea tot la Google s-a dus.
Asta pentru că Google are sugestii mult mai bune și investește foarte mult în răspunsurile cât mai coerente pe care le returnează la căutare.
Din punct de vedere tehnic, al celor care bagă bani în publicitate, piața Bing este aproape inexistentă la noi în țară. Doar câteva branduri mari aleg să facă reclamă acolo, în rest, toată lumea investește în Google Ads.
Adaugă un comentariu