Este destul de greu sa faci un sistem de gaming ieftin. Ca sa alegi ceva ieftin, trebuie sa „rupi” din alta parte. Mie mi-este destul de greu sa aleg un procesor de calitate, o sursa ok, dar sa nu pun o placa video de gaming.
Ori de câte ori am realizat o configurație pentru cineva, am încercat sa aleg componente pentru calculator care sa ii permită upgrade-ul. Știu ca, multi, de altfel, se așteaptă la mult mai mult de la un calculator de jocuri.
În 2024 jocurile au o alta perspectiva, cerințele în gaming au tot crescut, iar pentru a vedea toate detaliile, chiar ai nevoie de un sistem de gaming bun. Pe lângă acest lucru, realitatea virtuală ne bate la ușă.
Configurație de PC pentru jocuri bună în 2024
Sunt fel de fel de configurații, configurații ieftine, dar pe socket-uri vechi, configurații un pic mai scumpe, dar de ultima generație.
Fiecare dintre voi este liber sa aleagă ceea ce dorește, dar eu prefer a doua varianta, având in vedere ca, de cele mai multe ori, configurațiile noi sunt cu putin mai scumpe, dar vom câștiga in momentul in care dorim sa vindem o piesa sau sa facem upgrade. Dezavantajul este că noi plătim TVA-ul, dacă alegem să o cumpărăm nouă.
Configurație PC gaming ieftin
In rândurile următoare o sa va prezint o configurație pentru PC de gaming, nu foarte accesibila pentru toți, însă nu suntem obligați sa luam tot deodată, nu?
Eu am investit anul trecut 50-60 de milioane. Probabil ca daca as fi dat toti banii deodata ar fi fost o tragedie, insa i-am dat pe parcurs, intai mi-am luat SSD, apoi sursa, apoi placa video si mai apoi placa de baza, RAM, procesor.
Am avut grija sa îmi iau lucruri de calitate, chiar dacă am făcut lucrul asta in timp. Nu degeaba este vorba aceea: suntem prea săraci sa ne cumpăram lucruri ieftine”
Configurație de calculator pentru jocuri ieftină?
Pentru gaming ne descurcam si cu un I3, însă pentru a ne juca ceva ani de acum încolo avem nevoie de un I5. Am văzut persoane care se arunca la I9. Am scris acum ceva timp diferențele dintre procesoare intel.
Repet si aici ca nu este cazul sa ne luam I9 dacă nu folosim acele opțiuni ale procesorului. Să nu uităm de faptul că AMD a început să își arate colții, chiar dacă, pe gaming, încă mai sunt drop frame-uri, în multe situații.
Sa zicem ca avem un buget de 2500 RON pentru un calculator de gaming. Putem face o configurație de buget, ca mai apoi, când mai strângem câțiva bani, sa investim în unele componente de care avem mai avem nevoie.
Configurație 2000 de lei
- Placa de baza Gigabyte 1151 GBT H310M S2H 2.0
- Memorie ADATA 8GB DDR4 2666MHz CL19 1.2v
- Sursa Seasonic S12III-500, 80+ Bronze, 500W
- Carcasa Zalman Z11 Plus HF1, ATX Mid Tower, fara sursa, Negru
- Procesor Intel Pentium Gold Dual Core G5400 3.7GHz Socket 1151v2 Box
- HDD WD Blue, 1TB, 64MB, 7200rpm, SATA 3
- Placa video ASUS Radeon RX 560 O4G Gaming, 4GB GDDR5, 128-bit
Configurație 3000 de lei
- Placa de baza MSI B360-A PRO
- Carcasa Zalman Z11 Plus HF1, ATX Mid Tower, fara sursa, Negru
- Memorie Kingston 8GB, DDR4 (1 x 8 GB), 2666 MHz
- Sursa Seasonic S12III-550, 80+ Bronze, 550W
- Procesor Intel Coffee Lake, Core i5 9400F 2.9GHz box
- Hard disk Western Digital Caviar Blue 1TB SATA3 64MB
- Placa video Gigabyte GeForce® GTX 1050 Ti D5, 4GB GDDR5, 128-bit
Configurație 4000 de lei
- Placa de baza GIGABYTE Z490 Gaming X Socket 1200 z490
- Carcasa Zalman Z11 Plus HF1, ATX Mid Tower, fara sursa, Negru
- Memorie ADATA 8GB DDR4 2666MHz CL19 1.2v
- Sursa Seasonic Core GC, 80+ Gold, 500W
- Procesor Intel® Core™ i5-10400 Comet Lake, 2.9GHz, 12MB, Socket 1200
- Hard disk Western Digital Caviar Blue 1TB SATA3 64MB
- Placa video GIGABYTE GeForce GTX 1650 OC, 4GB, GDDR5, 128-bit
Configurație 5000 de lei
- Carcasa Zalman Z11 Plus HF1, ATX Mid Tower, fara sursa, Negru
- Placa de baza ASUS PRIME B460-PLUS
- Procesor Intel® Core™ i5-10400 Comet Lake, 2.9GHz, 12MB, Socket 1200
- Solid-State Drive (SSD) Samsung 970 EVO Plus, 250 GB, NVMe, M.2
- HDD WD Caviar Blue 1TB SATA3 64MB 7200RPM
- Memorie ADATA 8GB DDR4 2666MHz CL19 1.2v
- Sursa Seasonic S12III-650, 80+ Bronze, 650W
- Placa video GIGABYTE GeForce RTX 2060 SUPER Windforce OC 8GB GDDR6 256-bit
Configurație 7000 de lei
- Memorie Corsair Vengeance LPX Black 16GB DDR4 3200MHz CL16 Dual Channel Kit
- Cooler CPU Scythe Mugen 5 Rev.B
- SSD Kingston A2000, 1TB, M.2 2280, PCIe Gen 3.0 x 4
- Sursa Super Flower Leadex III Gold, 80+ Gold, 650W
- Placa de baza GIGABYTE B550 GAMING X V2
- Procesor AMD Ryzen 5 5600X 3.7GHz box
- Placa video gaming PowerColor AMD Radeon™ RX 6800, 16GB GDDR6, 256-bit, AMD RDNA™2
Configurație 8000 de lei
- SSD ADATA Swordfish 1TB PCI Express 3.0 x4 M.2 2280
- Procesor AMD Ryzen 5 5600X 3.7GHz box
- Placa de baza MSI MAG B550 TOMAHAWK
- Carcasa SilentiumPC Astrum AT6V EVO TG ARGB
- Sursa Super Flower Leadex III Gold, 80+ Gold, 650W
- Memorie Corsair Vengeance LPX Black 16GB DDR4 3200MHz CL16 Dual Channel Kit
- Placa video Palit GeForce RTX 3070 GameRock OC 8GB GDDR6 256-bit
Monitor cu rezoluție HD Ready? Placa video puternica, cu multi GB?
E greșită gândirea aceasta. Lecturați articolul despre cum sa alegem corect o placa video și va veți da seama ca pentru un monitor cu rezoluție FULL HD nu avem nevoie de o placa video „avion”. Daca urmărim sa ne schimbam în perioada următoare monitorul sau poate sa mai adăugăm un monitor, putem alege și o placa video mai „potenta”. Decideți voi dacă vreți să dați peste 4000 de lei pe o placă video.
Sigur, 2024 înseamnă mai multe monitoare, generație de sisteme destinate realității virtuale, RGB și așa mai departe.
Pași de urmat in cazul in care nu avem buget suficient pentru un calculator de gaming
Așa cum am zis mai sus, e posibil sa nu avem toți banii disponibili, însă putem sa schițăm un calculator pe care sa îl construim în timp.
Diferă de la persoana la persoana, unii pot avea nevoie doar de 2,3 componente, alții le pot folosi pe cele vechi. De multe ori, se poate folosi o sursa veche, un DVD RW, un hard, o carcasa, periferice, poate chiar RAM-ul, dacă este compatibil. Totul este sa știm modelul și specificațiile exacte ale acelei componente.
In functie de acestea, putem configura si restul componentelor. Trebuie sa retineti urmatoarele:
- placa video este compatibila in 90% din cazuri, dacă este pe PCI Express.
- sursa trebuie sa „ducă” tot consumul sistemului, este recomandat chiar sa rămână, pentru backup încă 10-20% din capacitatea ei.
- procesorul si placa de baza trebuie sa fie pe același socket.
- RAM-ul este oarecum independent. 16 GB RAM sunt arhisuficienți pentru jocuri în momentul de fata. 8 GB, cel puțin pentru sistemele cu placă video integrată, mai ales de la AMD nu sunt ok.
Ar mai fi o varianta, pe care, personal, prefer sa o recomand celor fara buget prea mare intr-un timp scurt. Sa achiziționeze un calculator fără placa video dedicata, ci doar cea integrata, de la procesor. Cei de la Intel au făcut progrese foarte mari, cu plăcile lor video integrate. Daca alegem un procesor I5, plăcile video incorporate HD isi fac treaba, provizoriu.
Evident ca, daca vrem ceva mai mult, trebuie sa investim…
Sistem de operare, ce folosim?
E simplu răspunsul: Windows 10. Pentru cei care sunt familiarizați cu sistemele de operare de la Microsoft trebuie să meargă pe cel mai nou sistem de operare.
Nu pentru că vă recomand eu, ci pentru că Microsoft a decis ca, de la Kaby Lake, treburile să fie simple: compatibilitate doar cu Windows 10.
Cei care își fac o configurație pentru linux ar trebui să nu le răspund eu la întrebare, ci își vor răspunde singuri. Ei, de obicei, sunt mai experimentați și vor ști ce distribuție să aleagă.
Se poate face chiar și o aroganță pentru a se folosi Mac OS X. Sunt configurații pentru Hackintosh. Eu unul nu mă omor după Mac OS X, mai ales pe configurațiile de generație nouă. Trebuie testat și văzut dacă există drivere pentru calculator.
Sper ca nu v-am ametit cu atat de multe variante de calculator. Dar cam asa sta treaba in general. Daca aveti nevoie si de o alta parere pentru achizitia pe care urmeaza sa o faceti, nu ezitati sa comentati.
In plus, va recomand sa achiziționați online componentele de calculator, veti avea posibilitatea sa testați 14 de zile piesele, iar dacă nu va convin, sa le returnați. Este dreptul vostru reglementat prin lege. Luând online, scăpați de adaosul pentru chiria, plata angajaților si multe alte costuri ale magazinelor/ supermarketurilor, etc. La cele mai multe magazine online, transportul este gratuit.
Asamblarea componentelor. Unde o realizăm?
Sunt persoane pasionate de calculatoare. Totuși, nu sunt atât de îndemânatice. Eu unul prefer să mă las pe mâna celor care au făcut minim o dată un lucru. Dacă nu de câteva zeci de ori. Este bine ca aceștia să aibă habar cu produse ce pot depăși chiar și o mie de euro.
În funcție de preferințele fiecăruia avem mai multe opțiuni. Putem alege să ne asambleze cineva calculatorul sau putem alege să le asamblăm noi, acasă.
Recomand să se facă într-un centru specializat. Este mai bine pentru sănătatea componentelor. E posibil ca unele lucruri să le omiteți și să pierdeți mai mult decât să câștigați. Sigur, dacă ați mai făcut asta înainte, faceți-o fără probleme.
Dacă nu aveți posibilitatea să asamblați singuri și nici la un service ar fi bine să mergeți pe unul gata asamblat. Aveți aici câteva modele ok.
Sistem de gaming în rate?
Recunosc, primul sistem l-am avut și eu luat în rate. Știu că sistemul l-am luat în rate pe 5 ani de zile. Așa îmi permiteam la acel moment. Ce să vezi, acel sistem l-am vândut pe câteva sute de lei și eu am continuat să plătesc ratele la el.
Sigur, nu știam să îl echilibrez ca acum, nu știam ce e mai bun pentru jocuri. Ideea este ca voi să învățați din experiențele altora și să nu vă aruncați la rate fără motiv.
Tomuta Andrei a zis
Salut ‘ bugetul meu ar fi 6600 lei . Doresc o configuratie de gaming cu tot cu motinor +sistem de operare 1920×1080 ar fi rezolutia dorita , acesta sa nu fie mai mare de 21.5inch
Petrus a zis
Salut Andrei. Vreun magazin preferat?! De ce un monitor atât de mic pentru un „sistem atât de mare”?!
Tomuta Andrei a zis
N-am un magazin preferat . Despre monitor nu stiu ce sa zic . Alege ceva ideal . Nu conteaza producatorul
Petrus a zis
Păi detaliile se văd mult mai bine și experiența este mai ok pe un monitor de 24′, FULL HD. De aceea te întrebam dacă este un motiv pentru care vrei unul așa de mic…
Tomuta Andrei a zis
http://www.pcgarage.ro/vizualizare-wishlist/1658233/ la asta m am gandit eu
Te las pe tine sa alegi ce este bun deoarece n am experienta in domeniu
Petrus a zis
Văd că preferi răcirea pe apă și overclock-ul. Te pasionează așa ceva?! Ai mai făcut oc până acum?!
Tomuta Andrei a zis
De facut n’am facut . Asi putea sa incerc . Am ales racirea pe apa fiindca am vazut clip’uri pe YT si am vazut ca ajuta. Nu am deloc experienta cu partea tehnica singurul lucru care stiu sa il fac e sa rulez jocuri. Am ales 6600k fiindca am vazut ca are 3.5 si am crezut ca e bun
Petrus a zis
Încă o întrebare: de ce licență pentru Windows?! 🙂 România?! 🙂
Tomuta Andrei a zis
Nu inteleg
Tomuta Andrei a zis
Salut ‘ bugetul meu ar fi 6600 lei . Doresc o configuratie de gaming cu tot cu motinor sistem de operare 1920×1080 ar fi rezolutia dorita , acesta sa nu fie mai mare de 21.5inch
Petrus a zis
De ce ai nevoie de licență pentru Windows? Sunt site-uri de pe care poți lua Windows 7 sau Windows 8.1 și să faci upgrade la Windows 10. Depinde când te hotărăști să alegi sistemul…
Tomuta Andreiatunci a zis
Atunci am sa iau windows 8.1 si am sa ii fac uppgrade daca trebuie alege tu sistemul de operare

Ciprian a zis
Salut, imi poti face o configuratie pentru un PC de gaming, buget maxim de 2100 de lei, fara monitor, ma gandesc la un cablu hdmi folosit la tv in loc de monitor de gaming, asta daca e in regula, presupun ca depinde si de tv pe care-l am.
Petrus a zis
TV-ul ce rezoluție are? FULL HD sau HD Ready? Ai ieșire DVI la el, nu? Sau măcar HDMI…
Ciprian a zis
daca stau mai bine sa ma gandesc, incadreaza si un monitor, si bugetul maxin sa fie de 2500 lei, m-am documentat in legatura cu televizorul pe care-l am si nu e pt gaming
Ciprian a zis
Salut, imi poti face o configuratie pentru un PC de gaming, buget maxim de 2100 de lei, fara monitor, ma gandesc la un cablu hdmi folosit la tv in loc de monitor de gaming, asta daca e in regula, presupun ca depinde si de tv pe care-l am.
Petrus a zis
TV-ul ce rezoluție are? FULL HD sau HD Ready? Ai ieșire DVI la el, nu? Sau măcar HDMI…
miki a zis
Buna ziua.As dori sa imi spuneti parerea despre aceasta configuratie.
Placa de baza ASROCK 960GM-GS3 FX, Socket AM3
Procesor AMD FX-8350 4.0GHz box FD9370FHHKBOF
Placa video GIGABYTE GeForce GTX 950 WindForce 2X OC 2GB DDR5 128-bit
Memorie HyperX Savage 16GB DDR3 2400MHz CL11 Dual Channel Kit
Hard disk Seagate Desktop HDD 1TB 7200RPM 64MB SATA-III
Carcasa Zalman MS800 Plus
Sursa Zalman ZM700-LX 700W
Unitate optica Blu-Ray ASUS BW-16D1HT Retail Black .Cooler Procesor Thermaltake NiC L32, Compatibil Intel/AMD”
Petrus a zis
Salut miki. Aș merge pe o sursă mai ok. În rest nu este rău deloc. Poate chiar aș renunța la 8 de RAM și aș merge pe o placă video mai ok. Ce surse mai sunt disponibile la magazinul de la care achiziționați?!

Iasha a zis
salut,as vrea sa stiu parerea ta Petrus ,daca sunt compatibile pisele si daca va fi bun la ceva,ca PC mediu !
http://shopit.md/ro/catalog/pc-componente/memorie-operativa/ddr3/kingston-hyperx-fury-4gb-ddr3-1866mhz-11423.html#46=68
http://shopit.md/ro/catalog/pc-componente/placi-de-baza/asrock/s1150-intel-h97-atx-18794.html#27=683&160=543
http://shopit.md/ro/catalog/pc-componente/hard-disk-uri/ssd/120gb-sandforce-sf2281-7mm-1882.html
http://shopit.md/ro/catalog/pc-componente/cartele-video/zotac/2gb-ddr5-128bit-1111-5408mhz-10659.html#71=214&167=581
http://shopit.md/ro/catalog/pc-componente/procesoare/intel/s1150-3-6ghz-tray-17786.html
http://shopit.md/ro/catalog/pc-componente/hard-disk-uri/toshiba/500gb-7200rpm-32mb-8286.html
http://shopit.md/ro/catalog/pc-componente/coolere#68=1328
http://shopit.md/ro/catalog/pc-componente/carcase-si-surse-de-alimentare/surse-de-alimentare/page2
si + un sursa de 550W
Petrus a zis
Este un sistem destul de echilibrat. Nu mă încântă SSD-ul, dar nu știu ce găsiți prin Moldova. 🙂
Iasha a zis
SSD e mic sau cum ?
Petrus a zis
Nu e mic, dar se poate găsi un brand mai fiabil. 🙂
Văd că e în ofertă și adata. Mergi pe acel brand.
Iasha a zis
salut,as vrea sa stiu parerea ta Petrus ,daca sunt compatibile pisele si daca va fi bun la ceva,ca PC mediu !
http://shopit.md/ro/catalog/pc-componente/memorie-operativa/ddr3/kingston-hyperx-fury-4gb-ddr3-1866mhz-11423.html#46=68
http://shopit.md/ro/catalog/pc-componente/placi-de-baza/asrock/s1150-intel-h97-atx-18794.html#27=683&160=543
http://shopit.md/ro/catalog/pc-componente/hard-disk-uri/ssd/120gb-sandforce-sf2281-7mm-1882.html
http://shopit.md/ro/catalog/pc-componente/cartele-video/zotac/2gb-ddr5-128bit-1111-5408mhz-10659.html#71=214&167=581
http://shopit.md/ro/catalog/pc-componente/procesoare/intel/s1150-3-6ghz-tray-17786.html
http://shopit.md/ro/catalog/pc-componente/hard-disk-uri/toshiba/500gb-7200rpm-32mb-8286.html
http://shopit.md/ro/catalog/pc-componente/coolere#68=1328
http://shopit.md/ro/catalog/pc-componente/carcase-si-surse-de-alimentare/surse-de-alimentare/page2
si un sursa de 550W
Stefan a zis
Salut. Intentionez sa cumpar un PC gaming. Buget maxim 6000 RON. Cat mai silentions cu putinta, nu neaparat racire prin apa sau nu stiu ce minuni, dar componente cu coolere silentioase de preferat si poate o carcasa antifonica daca e nevoie. In suma de 6000 RON trebuie sa intre si un monitor. In ce priveste stocarea nu am nevoie de mult spatiu pentru ca nu intentionez sa fac colectie de jocuri sau filme, simultan pe el nu vor fi mai mult de 2 jocuri si 2 filme. Initial un SSD de minim 250 GB cred ca o sa imi fie suficient daca nu e suficient voi achizitiona in viitor un HDD. Ma poti ajute te rog cu o configuratie? Multumesc 🙂
Petrus a zis
Cred că va ieși ceva frumos. Ideea este că toate sunt silențioase până la un punct. Când ajung în full load… se schimbă un pic treaba.
Cert este că nu mai sunt gălăgioase ca înainte.
Te pricepi la asamblare?!
Stefan a zis
Da, ma pricep, insa la un sistem asa mai scump cum e asta nu m-as incumeta singur la partea cu procesorul, coolerul si pasta termoconductoare 🙂
Petrus a zis
Pasta vine preaplicată. Trebuie doar multă atenție. 🙂 Ideea e așa, putem alege componentele la preț ok acum, din mai multe părți sau putem să alegem dintr-un singur loc, unde se face și asamblarea gratuit.
Stefan a zis
merg pe varianta dintr-un singur loc
M-am razgandit, da stiu sunt cam nehotarat 🙂 dar hai totusi sa mergem pe varianta cu componentele din mai multe parti, daca zici ca e nevoie doar de atentie la partea cu procesorul ar trebui sa ma descurc, doar am terminat politehnica ce naiba, si am mai asamblat PC-uri, e drept asta se intampla acum mai bine de 5 ani. Plus ca in felul asta la final satisfactia o sa fie putin mai mare 🙂
Stefan a zis
Salut. Intentionez sa cumpar un PC gaming. Buget maxim 6000 RON. Cat mai silentions cu putinta, nu neaparat racire prin apa sau nu stiu ce minuni, dar componente cu coolere silentioase de preferat si poate o carcasa antifonica daca e nevoie. In suma de 6000 RON trebuie sa intre si un monitor. In ce priveste stocarea nu am nevoie de mult spatiu pentru ca nu intentionez sa fac colectie de jocuri sau filme, simultan pe el nu vor fi mai mult de 2 jocuri si 2 filme. Initial un SSD de minim 250 GB cred ca o sa imi fie suficient daca nu e suficient voi achizitiona in viitor un HDD. Ma poti ajute te rog cu o configuratie? Multumesc 🙂
miki a zis
salut.ce sursa imi recomandati ,si placa video
Petrus a zis
Ce mai găsim prin oferta magazinului? De unde ai de gând să achiziționezi?! 🙂
miki a zis
salut.ce sursa imi recomandati ,si placa video.Magazinele;Atex,Emag,One-it,Intend
miki a zis
salut.ce sursa imi recomandati ,si placa video
Petrus a zis
Ce mai găsim prin oferta magazinului? De unde ai de gând să achiziționezi?! 🙂
Tudor a zis
Salut, am un laptop acer extensa 5220 ms2205 și vreau s-i fac un upgrade la procesor dar nu știu ce este compatibil cu laptop ul, sau dacă un procesor de calculator merge și pe laptop..
Si vreau sa fac upgrade și la placa video….
Petrus a zis
Nu prea poți face upgrade pentru acel laptop.
Tudor a zis
Salut, am un laptop acer extensa 5220 ms2205 și vreau s-i fac un upgrade la procesor dar nu știu ce este compatibil cu laptop ul, sau dacă un procesor de calculator merge și pe laptop..
Si vreau sa fac upgrade și la placa video….
Andrey142568 a zis
Salut as vrea sa imi spui si mie ce parere ai despre acest sistem si daca piesele sunt compatibile.Multumesc
Hard disk Toshiba DT01ACAxxx 1TB SATA-III 7200 RPM 32MB
Placa video GIGABYTE GeForce GTX 960 OC WindForce 2X 4GB DDR5 128-bit HDMI
Sursa RPC 550W ATX
Memorie Patriot Viper 4 Series 8GB DDR4 2400MHz CL15 Dual Channel Kit
Procesor Intel Skylake, Core i3 6100 3.70GHz box
Carcasa Segotep Racing
Placa de baza ASRock H110M-DGS
Petrus a zis
Este echilibrată, deși aș lua un HDD mai ok și o sursă mai ok.
Andrey142568 a zis
Salut as vrea sa imi spui si mie ce parere ai despre acest sistem si daca piesele sunt compatibile.Multumesc
Hard disk Toshiba DT01ACAxxx 1TB SATA-III 7200 RPM 32MB
Placa video GIGABYTE GeForce GTX 960 OC WindForce 2X 4GB DDR5 128-bit HDMI
Sursa RPC 550W ATX
Memorie Patriot Viper 4 Series 8GB DDR4 2400MHz CL15 Dual Channel Kit
Procesor Intel Skylake, Core i3 6100 3.70GHz box
Carcasa Segotep Racing
Placa de baza ASRock H110M-DGS
Parparita Costin a zis
Salut , as vrea sa-mi achizitionez un pc de gaming si m-am gandit la urmatoarele componente:
Carcasa: Zalman Z3 Plus
Placa de baza: ASRock B150M Pro4S/D3
Procesorul: I5 6400
Placa video: GIGABYTE GeForce GTX 960 OC WindForce 2X 4GB DDR5
RAM: HyperX Fury Blue 8GB DDR3 1600 MHz CL10 Dual Channel Kit
Sursa: Super Flower SF-550P14HE, 550W 80+ Bronze
Ce parere ai? Este bun, tinand cont ca am monitorul 1080×1024?
Petrus a zis
E mai mult decât suficient. Totuși, vezi că superflow are cablurile mici.
Parparita Costin a zis
Salut , as vrea sa-mi achizitionez un pc de gaming si m-am gandit la urmatoarele componente:
Carcasa: Zalman Z3 Plus
Placa de baza: ASRock B150M Pro4S/D3
Procesorul: I5 6400
Placa video: GIGABYTE GeForce GTX 960 OC WindForce 2X 4GB DDR5
RAM: HyperX Fury Blue 8GB DDR3 1600 MHz CL10 Dual Channel Kit
Sursa: Super Flower SF-550P14HE, 550W 80 Bronze
Ce parere ai? Este bun, tinand cont ca am monitorul 1080×1024?
George A. a zis
Buna,
Te rog da mi si mie o sugestie pentru o configuratie de gaming in limita a 3000 lei, inclusiv un monitor de 21 – 23 inch care sa ruleze jocurile actuale si sa aiba posibilitatea de upgrade in viitor. In principiu cu i5, RAM 8 GB DDR3/DDR4, placa video dedicata VRAM 2-3 GB, HDD 1TB, sursa 500-600W. Nu ma hazardez sa fac sistemul si de aceea as prefera un wishlist la un magazin online care sa faca asta. Multumesc anticipat pentru ajutor!
PS. Ca sa nu am probleme in scurt timp as putea urca pana la 3200 lei configuratia …
Petrus a zis
Bună ziua. Aveți vreo preferință de magazin?! Când vă gândiți să achiziționați?!
George A. a zis
Nu am p preferinta de magazin decat in masura in care acesta are o oferta convenabila si un rating acceptabil. Sunt sigur ca stiti toata reteaua (pcgarage, mediatot, etc) si optiunile posibile. Pana pe 15 mai as dori sa fac aceasta achizitie pentru ca pana pe 1 iunie, de ziua copilului, de fapt a copiilor sa instalez software si eventuale 2-3 jocuri. Multumesc .

Andrei a zis
Salut , mă poți ajuta cu , completarea unei configurați ? Mulțumesc anticipat !
Carcasa : Thermaltake Urban S31 Snow Edition
Placă Video : MSI R9 380 gaming 4G, GDDR5, 256 bits
SSD : Kingston SSDNow V300 , 240gb sata III
HDD : Seagate 2tb 7200
Procesor : AMD A10 7800 Radeon r7
Rami : 2x Zeppelin 4GB DDR4 2133MHz CL15
** Mai am nevoie de o Sursă și o placă de bază , compatibile și care să ruleze decent pe configuratie** ( Țin să menționez că anumite componente le am de pe pc-ul vechi , gen procesorul dar intr-un viitor apropiat vor primi upgrade si ele)
Petrus a zis
Păi procesorul pe care îl ai nu știe DDR4. AMD încă nu au lansat procesoare și plăci de bază pentru DDR4.
Andrei a zis
Ok then my bad , spunemi te rog care dintre cele 3 placi de baza de mai jos sunt mai OK : ASRock FM2A88X Extreme6+ ,
ASRock Fatal1ty FM2A88X+ Killer ,
ASUS A88X-PRO
Multumesc .
Arvinte G. a zis
Buna seara,
Ce parere aveti de urmatoarea configuratie :
Pretul reflecta performantele? e un sistem care sa faca fata jocurilor actuale si inca 2-3 ani cu posibilitatea de upgrade ulterior? Sursa este de 300W. este ok?
Buna seara,
Am realizat configuratia urmatoare pe un singur site :
Este ok?
Daca da e o problema si anume pretul de 2800. Cum ma incadrez cu tot cu un monitor in 3200? Pretul unui monitor de 22 inch Acer cu VGA, DVI si HDMI este 500 lei…deci ar trebui sa ma scad 100 lei…de unde? Merci!
Petrus a zis
Carcasa și sursa nu sunt în stoc. Puteți înlocui cu Sursa Chieftec Smart Series 500W.
Ați putea alege carcasa Segotep Dawning Blade Black și ca să vă încadrați în buget puteți merge pe Intel 6400.