Este destul de greu sa faci un sistem de gaming ieftin. Ca sa alegi ceva ieftin, trebuie sa „rupi” din alta parte. Mie mi-este destul de greu sa aleg un procesor de calitate, o sursa ok, dar sa nu pun o placa video de gaming.
Ori de câte ori am realizat o configurație pentru cineva, am încercat sa aleg componente pentru calculator care sa ii permită upgrade-ul. Știu ca, multi, de altfel, se așteaptă la mult mai mult de la un calculator de jocuri.
În 2024 jocurile au o alta perspectiva, cerințele în gaming au tot crescut, iar pentru a vedea toate detaliile, chiar ai nevoie de un sistem de gaming bun. Pe lângă acest lucru, realitatea virtuală ne bate la ușă.
Configurație de PC pentru jocuri bună în 2024
Sunt fel de fel de configurații, configurații ieftine, dar pe socket-uri vechi, configurații un pic mai scumpe, dar de ultima generație.
Fiecare dintre voi este liber sa aleagă ceea ce dorește, dar eu prefer a doua varianta, având in vedere ca, de cele mai multe ori, configurațiile noi sunt cu putin mai scumpe, dar vom câștiga in momentul in care dorim sa vindem o piesa sau sa facem upgrade. Dezavantajul este că noi plătim TVA-ul, dacă alegem să o cumpărăm nouă.
Configurație PC gaming ieftin
In rândurile următoare o sa va prezint o configurație pentru PC de gaming, nu foarte accesibila pentru toți, însă nu suntem obligați sa luam tot deodată, nu?
Eu am investit anul trecut 50-60 de milioane. Probabil ca daca as fi dat toti banii deodata ar fi fost o tragedie, insa i-am dat pe parcurs, intai mi-am luat SSD, apoi sursa, apoi placa video si mai apoi placa de baza, RAM, procesor.
Am avut grija sa îmi iau lucruri de calitate, chiar dacă am făcut lucrul asta in timp. Nu degeaba este vorba aceea: suntem prea săraci sa ne cumpăram lucruri ieftine”
Configurație de calculator pentru jocuri ieftină?
Pentru gaming ne descurcam si cu un I3, însă pentru a ne juca ceva ani de acum încolo avem nevoie de un I5. Am văzut persoane care se arunca la I9. Am scris acum ceva timp diferențele dintre procesoare intel.
Repet si aici ca nu este cazul sa ne luam I9 dacă nu folosim acele opțiuni ale procesorului. Să nu uităm de faptul că AMD a început să își arate colții, chiar dacă, pe gaming, încă mai sunt drop frame-uri, în multe situații.
Sa zicem ca avem un buget de 2500 RON pentru un calculator de gaming. Putem face o configurație de buget, ca mai apoi, când mai strângem câțiva bani, sa investim în unele componente de care avem mai avem nevoie.
Configurație 2000 de lei
- Placa de baza Gigabyte 1151 GBT H310M S2H 2.0
- Memorie ADATA 8GB DDR4 2666MHz CL19 1.2v
- Sursa Seasonic S12III-500, 80+ Bronze, 500W
- Carcasa Zalman Z11 Plus HF1, ATX Mid Tower, fara sursa, Negru
- Procesor Intel Pentium Gold Dual Core G5400 3.7GHz Socket 1151v2 Box
- HDD WD Blue, 1TB, 64MB, 7200rpm, SATA 3
- Placa video ASUS Radeon RX 560 O4G Gaming, 4GB GDDR5, 128-bit
Configurație 3000 de lei
- Placa de baza MSI B360-A PRO
- Carcasa Zalman Z11 Plus HF1, ATX Mid Tower, fara sursa, Negru
- Memorie Kingston 8GB, DDR4 (1 x 8 GB), 2666 MHz
- Sursa Seasonic S12III-550, 80+ Bronze, 550W
- Procesor Intel Coffee Lake, Core i5 9400F 2.9GHz box
- Hard disk Western Digital Caviar Blue 1TB SATA3 64MB
- Placa video Gigabyte GeForce® GTX 1050 Ti D5, 4GB GDDR5, 128-bit
Configurație 4000 de lei
- Placa de baza GIGABYTE Z490 Gaming X Socket 1200 z490
- Carcasa Zalman Z11 Plus HF1, ATX Mid Tower, fara sursa, Negru
- Memorie ADATA 8GB DDR4 2666MHz CL19 1.2v
- Sursa Seasonic Core GC, 80+ Gold, 500W
- Procesor Intel® Core™ i5-10400 Comet Lake, 2.9GHz, 12MB, Socket 1200
- Hard disk Western Digital Caviar Blue 1TB SATA3 64MB
- Placa video GIGABYTE GeForce GTX 1650 OC, 4GB, GDDR5, 128-bit
Configurație 5000 de lei
- Carcasa Zalman Z11 Plus HF1, ATX Mid Tower, fara sursa, Negru
- Placa de baza ASUS PRIME B460-PLUS
- Procesor Intel® Core™ i5-10400 Comet Lake, 2.9GHz, 12MB, Socket 1200
- Solid-State Drive (SSD) Samsung 970 EVO Plus, 250 GB, NVMe, M.2
- HDD WD Caviar Blue 1TB SATA3 64MB 7200RPM
- Memorie ADATA 8GB DDR4 2666MHz CL19 1.2v
- Sursa Seasonic S12III-650, 80+ Bronze, 650W
- Placa video GIGABYTE GeForce RTX 2060 SUPER Windforce OC 8GB GDDR6 256-bit
Configurație 7000 de lei
- Memorie Corsair Vengeance LPX Black 16GB DDR4 3200MHz CL16 Dual Channel Kit
- Cooler CPU Scythe Mugen 5 Rev.B
- SSD Kingston A2000, 1TB, M.2 2280, PCIe Gen 3.0 x 4
- Sursa Super Flower Leadex III Gold, 80+ Gold, 650W
- Placa de baza GIGABYTE B550 GAMING X V2
- Procesor AMD Ryzen 5 5600X 3.7GHz box
- Placa video gaming PowerColor AMD Radeon™ RX 6800, 16GB GDDR6, 256-bit, AMD RDNA™2
Configurație 8000 de lei
- SSD ADATA Swordfish 1TB PCI Express 3.0 x4 M.2 2280
- Procesor AMD Ryzen 5 5600X 3.7GHz box
- Placa de baza MSI MAG B550 TOMAHAWK
- Carcasa SilentiumPC Astrum AT6V EVO TG ARGB
- Sursa Super Flower Leadex III Gold, 80+ Gold, 650W
- Memorie Corsair Vengeance LPX Black 16GB DDR4 3200MHz CL16 Dual Channel Kit
- Placa video Palit GeForce RTX 3070 GameRock OC 8GB GDDR6 256-bit
Monitor cu rezoluție HD Ready? Placa video puternica, cu multi GB?
E greșită gândirea aceasta. Lecturați articolul despre cum sa alegem corect o placa video și va veți da seama ca pentru un monitor cu rezoluție FULL HD nu avem nevoie de o placa video „avion”. Daca urmărim sa ne schimbam în perioada următoare monitorul sau poate sa mai adăugăm un monitor, putem alege și o placa video mai „potenta”. Decideți voi dacă vreți să dați peste 4000 de lei pe o placă video.
Sigur, 2024 înseamnă mai multe monitoare, generație de sisteme destinate realității virtuale, RGB și așa mai departe.
Pași de urmat in cazul in care nu avem buget suficient pentru un calculator de gaming
Așa cum am zis mai sus, e posibil sa nu avem toți banii disponibili, însă putem sa schițăm un calculator pe care sa îl construim în timp.
Diferă de la persoana la persoana, unii pot avea nevoie doar de 2,3 componente, alții le pot folosi pe cele vechi. De multe ori, se poate folosi o sursa veche, un DVD RW, un hard, o carcasa, periferice, poate chiar RAM-ul, dacă este compatibil. Totul este sa știm modelul și specificațiile exacte ale acelei componente.
In functie de acestea, putem configura si restul componentelor. Trebuie sa retineti urmatoarele:
- placa video este compatibila in 90% din cazuri, dacă este pe PCI Express.
- sursa trebuie sa „ducă” tot consumul sistemului, este recomandat chiar sa rămână, pentru backup încă 10-20% din capacitatea ei.
- procesorul si placa de baza trebuie sa fie pe același socket.
- RAM-ul este oarecum independent. 16 GB RAM sunt arhisuficienți pentru jocuri în momentul de fata. 8 GB, cel puțin pentru sistemele cu placă video integrată, mai ales de la AMD nu sunt ok.
Ar mai fi o varianta, pe care, personal, prefer sa o recomand celor fara buget prea mare intr-un timp scurt. Sa achiziționeze un calculator fără placa video dedicata, ci doar cea integrata, de la procesor. Cei de la Intel au făcut progrese foarte mari, cu plăcile lor video integrate. Daca alegem un procesor I5, plăcile video incorporate HD isi fac treaba, provizoriu.
Evident ca, daca vrem ceva mai mult, trebuie sa investim…
Sistem de operare, ce folosim?
E simplu răspunsul: Windows 10. Pentru cei care sunt familiarizați cu sistemele de operare de la Microsoft trebuie să meargă pe cel mai nou sistem de operare.
Nu pentru că vă recomand eu, ci pentru că Microsoft a decis ca, de la Kaby Lake, treburile să fie simple: compatibilitate doar cu Windows 10.
Cei care își fac o configurație pentru linux ar trebui să nu le răspund eu la întrebare, ci își vor răspunde singuri. Ei, de obicei, sunt mai experimentați și vor ști ce distribuție să aleagă.
Se poate face chiar și o aroganță pentru a se folosi Mac OS X. Sunt configurații pentru Hackintosh. Eu unul nu mă omor după Mac OS X, mai ales pe configurațiile de generație nouă. Trebuie testat și văzut dacă există drivere pentru calculator.
Sper ca nu v-am ametit cu atat de multe variante de calculator. Dar cam asa sta treaba in general. Daca aveti nevoie si de o alta parere pentru achizitia pe care urmeaza sa o faceti, nu ezitati sa comentati.
In plus, va recomand sa achiziționați online componentele de calculator, veti avea posibilitatea sa testați 14 de zile piesele, iar dacă nu va convin, sa le returnați. Este dreptul vostru reglementat prin lege. Luând online, scăpați de adaosul pentru chiria, plata angajaților si multe alte costuri ale magazinelor/ supermarketurilor, etc. La cele mai multe magazine online, transportul este gratuit.
Asamblarea componentelor. Unde o realizăm?
Sunt persoane pasionate de calculatoare. Totuși, nu sunt atât de îndemânatice. Eu unul prefer să mă las pe mâna celor care au făcut minim o dată un lucru. Dacă nu de câteva zeci de ori. Este bine ca aceștia să aibă habar cu produse ce pot depăși chiar și o mie de euro.
În funcție de preferințele fiecăruia avem mai multe opțiuni. Putem alege să ne asambleze cineva calculatorul sau putem alege să le asamblăm noi, acasă.
Recomand să se facă într-un centru specializat. Este mai bine pentru sănătatea componentelor. E posibil ca unele lucruri să le omiteți și să pierdeți mai mult decât să câștigați. Sigur, dacă ați mai făcut asta înainte, faceți-o fără probleme.
Dacă nu aveți posibilitatea să asamblați singuri și nici la un service ar fi bine să mergeți pe unul gata asamblat. Aveți aici câteva modele ok.
Sistem de gaming în rate?
Recunosc, primul sistem l-am avut și eu luat în rate. Știu că sistemul l-am luat în rate pe 5 ani de zile. Așa îmi permiteam la acel moment. Ce să vezi, acel sistem l-am vândut pe câteva sute de lei și eu am continuat să plătesc ratele la el.
Sigur, nu știam să îl echilibrez ca acum, nu știam ce e mai bun pentru jocuri. Ideea este ca voi să învățați din experiențele altora și să nu vă aruncați la rate fără motiv.
diana a zis
Multumesc pentru raspuns. Placa video recomandata e decenta?
Am gasit o alta configuratie , cu un pret ciudat , zic eu.
IT MYRIA Digital V7, Intel® Core™ Skylake 6th Gen i5-6400 pana la 3.3GHz, 8GB, 1TB, nVIDIA GeForce GTX 950 2GB
Placa video la acel sistem pare mai buna, dar nu stiu ce e myria. E o configuratie mai buna cel de la myria?
Referitor la placa video, nu ar fi una putin mai buna, si in total sa ajunga pretul la 2500 ron?
Dragomir a zis
Salut , as dori un pc de gaming , adica sa mearga CS GO , Gta 5 , (Fallout4) daca se poate , jocurile din prezent , bugetul meu este de 2500 lei. Multumesc mult , astept sa imi scri ! 🙂
Petrus a zis
Ai un monitor? Ce rezoluție are?!
Dragomir a zis
Da am iar rezolutia lui este 1440 x 900.
Dragomir a zis
Salut , as dori un pc de gaming , adica sa mearga CS GO , Gta 5 , (Fallout4) daca se poate , jocurile din prezent , bugetul meu este de 2500 lei. Multumesc mult , astept sa imi scri ! 🙂
Petrus a zis
Ai un monitor? Ce rezoluție are?!
Teodor a zis
Buna,mi ai putea recomanda un pc pentru gaming ma intereseaza pentru call of duty advanced warfare si genu asta,bugetu ar fi undeva la 3500-4500 de lei.fara monitor.
Petrus a zis
Te descurci cu asamblarea?! Ai vreun magazin preferat?! Când faci achiziția?!

Nu nu ma descurc cu ea si nu nu am niciun magazin preferat.dar eventual rog un cunoscut.achizitia de acum in doua luni cam asa ceva
Petrus a zis
Păi cu o configurație de acest gen sigur că vei juca orice. E bine să discutăm în perioada aceea, să vedem ce componente găsim atunci.
Dacă îți fac un wishlist acum… sigur până atunci vor dispărea mai mult de jumătate dintre ele.
Teodor a zis
Nu nu ma descurc cu ea si nu nu am niciun magazin preferat.dar eventual rog un cunoscut.achizitia de acum in doua luni cam asa ceva
Calin a zis
Salut, te rog mult fa-mi o configuratie la un desktop maxim 3500 de lei fara monitor. Mentionez ca o sa-l utilizez pentru lightroom, photoshop si din cand in cand pentru fifa. Iti multumesc anticipat.
Petrus a zis
Ți-am făcut o configurație de 3000 de lei și 500 de lei i-am lăsat pentru placa video mai bună sau pentru un SSD. Depinde cum îți stabilești tu direcția.
Din punctul meu de vedere ar merge să urci cu placa video, iar SSD-ul după.
Configurația este aceasta.
Calin a zis
Salut, te rog mult fa-mi o configuratie la un desktop maxim 3500 de lei fara monitor. Mentionez ca o sa-l utilizez pentru lightroom, photoshop si din cand in cand pentru fifa. Iti multumesc anticipat.
mihai a zis
Salut , as dorii sa imi fac un kit cu procesor i5-4690 dar nu stiu ce placa de baza si ce ram sa pun pe langa, in bugetul de 1700-1800 ron si sa foloesc celelalte componente vechi pana le fac si lor upgrade. 🙂
Petrus a zis
Care sunt celelalte componente pe care le ai?!
mihai a zis
Sursa Chieftec 550w, placa video gt630 1gb, carcasa, hdd.
i5-4690+placa de baza+ 4 sau 8 gb ram = 1700-1800 ron ceva de genul 🙂
Petrus a zis
Nu cred că ar fi mai ok să încerci DDR4? E o investiție mai mare, dar pe viitor vei putea vinde mai rapid componentele…
mihai a zis
Mai mare investitia de 1800 nu o pot face…si la banii astia nu cred ca iau ceva pe ddr4 mai bun decat pe ddr3
Petrus a zis
Mihai, am reușit o configurație pe DDR4. 1750 după calculele mele.
Procesor Intel® Core™ i5-6400, 2.7GHz, Skylake, 6MB, Socket 1151, Box
Placa de baza Gigabyte H170-GAMING 3, Socket 1151
Memorie Kingston ValueRAM 8GB DIMM, DDR4, 2133MHz, CL15
mihai a zis
Salut , as dorii sa imi fac un kit cu procesor i5-4690 dar nu stiu ce placa de baza si ce ram sa pun pe langa, in bugetul de 1700-1800 ron si sa foloesc celelalte componente vechi pana le fac si lor upgrade. 🙂
Ceobanu Ionut a zis
Salut! Recomanda-mi si mie, te rog, o tastatura (USB) pentru a juca fifa 15/16. M-am documentat pe google si am aflat ca sunt tastaturi de gaming pe care nu poti apasa simultan W A S D si ↑ ↓ ← → si sa mearga. De aceea am hotarat sa iti cer sfatul. Pe langa acesta capacitate (de a recunoaste orice combinatie de cel putin 5 taste apasate simultan), vreau ca tastatura sa aiba un timp de raspuns foarte bun (pentru ca voi juca online). Bugetul ar fi de ~ 200 ,dar poti sa si dublezi pretul daca crezi ca isi merita banii.
Petrus a zis
Poți lua o tastatură mecanică, însă limitările tastelor sunt din Windows.

Vasile a zis
Salut am un buget de aprox 4500 ron pt un desktop pt gaming
Desktop PC Dell Vostro 430 MT este unitatea pe care doresc s o inlocuiesc
Doar ca in loc de 4Gb are 8Gb , am achizitionat ulterior inca 4.
Momentan folosesc pc ul conectat la un Samsung Full HD de 81cm
Doresc sa refolosesc Carcasa(daca se poate) , Hdd ul , Dvd-rw si ramii.
As inclina pt ultimele componentete de top AMD , dar astept si alte propuneri.
Va multumesc
Petrus a zis
Doriți să înlocuiți și Samsungul în banii aceșția?
Cu 4500 de lei facem un super calculator, mai ales dacă aveți unitățile de stocare…
Vasile a zis
Salut am un buget de aprox 4500 ron pt un desktop pt gaming
Desktop PC Dell Vostro 430 MT este unitatea pe care doresc s o inlocuiesc
Doar ca in loc de 4Gb are 8Gb , am achizitionat ulterior inca 4.
Momentan folosesc pc ul conectat la un Samsung Full HD de 81cm
Doresc sa refolosesc Carcasa(daca se poate) , Hdd ul , Dvd-rw si ramii.
As inclina pt ultimele componentete de top AMD , dar astept si alte propuneri.
Va multumesc
mihai a zis
Salut !
Am ales asa:
-Procesor i5-4690k
-Placa de baza Asus H81 Gamer
-Memorie Ram 2x4gb Corsair Vengeance Pro
-Placa video Gigabyte R9 270 2GB GDDR5 256bit
Intrebare:Sursa Chieftec Smart GPS-550A 550W e indeajuns pentru o perioada sau ce imi recomanzi intr-un buget maxim de 200-250 ron ?
Petrus a zis
Asus H81 Gamer nu prea se pupă cu 4690k. Faci overclock?!
mihai a zis
Nu fac overclock, l-am luat cu k deoarece era doar cu 40 lei mai scump si am zis sa fie ca nu se stie niciodata, ma interesa sursa daca duce tot sistemul pentru o perioada pana achizitionez una noua.
Petrus a zis
Sursa este foarte ok. Nu-ți face probleme pentru ea.
mihai a zis
Detin un cooler zalman cnps9700 nt , il pot pune pe acesta pe i5-4690k sau cel stock isi face treaba bine ? Nu o sa fac overclock la procesor.
Petrus a zis
E foarte ok.
mihai a zis
Salut !
Am ales asa:
-Procesor i5-4690k
-Placa de baza Asus H81 Gamer
-Memorie Ram 2x4gb Corsair Vengeance Pro
-Placa video Gigabyte R9 270 2GB GDDR5 256bit
Intrebare:Sursa Chieftec Smart GPS-550A 550W e indeajuns pentru o perioada sau ce imi recomanzi intr-un buget maxim de 200-250 ron ?
Petrus a zis
Asus H81 Gamer nu prea se pupă cu 4690k. Faci overclock?!
Martin a zis
Salut! M-Am tot gândit și m-am hotărât sa achizitionez un laptop,dar nu neapărat de gaming , deoarece nu sunt un gamer înrăit , doar ocazional .și ceea ce joc eu : world of tanks, assassin’s creed și nu jocurile cu cea mai tare grafica , nu cred ca au nevoie de un Asus ROG sau ce știu eu va sa mă bucur de grafica high . Așa ca te rog sa mă ajuți , dacă găsești ceva în oferta altex/ media galaxy pana în 4300-4400 lei . Mulțumesc
Petrus a zis
Păi de 4000+ te încadrezi și pentru un ROG. Nu îți place ca design sau e prea mare pentru gusturile tale?!
Martin a zis
Îmi plac toate din seria rog . De LENOVO IdeaPad Y50-70, Intel® Core™ i7-4720HQ pana la 3.6GHz, 15.6″ Full HD, 8GB, SSD 256GB, nVIDIA GeForce GTX 960M 4GB ce părere ai?
Petrus a zis
E foarte ok, dar ca răcire este mai ok un ROG.
Martin a zis
Parcă la altex erau cele mai mici preturi din România. Și la flanco și la emag laptopul ăsta este mai ieftin
Petrus a zis
🙂 🙂 🙂 Tu încă mai crezi într-un slogan de marketing?!
Martin a zis
Salut! M-Am tot gândit și m-am hotărât sa achizitionez un laptop,dar nu neapărat de gaming , deoarece nu sunt un gamer înrăit , doar ocazional .și ceea ce joc eu : world of tanks, assassin’s creed și nu jocurile cu cea mai tare grafica , nu cred ca au nevoie de un Asus ROG sau ce știu eu va sa mă bucur de grafica high . Așa ca te rog sa mă ajuți , dacă găsești ceva în oferta altex/ media galaxy pana în 4300-4400 lei . Mulțumesc
Petrus a zis
Păi de 4000 te încadrezi și pentru un ROG. Nu îți place ca design sau e prea mare pentru gusturile tale?!
Martin a zis
Îmi plac toate din seria rog . De LENOVO IdeaPad Y50-70, Intel® Core™ i7-4720HQ pana la 3.6GHz, 15.6″ Full HD, 8GB, SSD 256GB, nVIDIA GeForce GTX 960M 4GB ce părere ai?
Petrus a zis
E foarte ok, dar ca răcire este mai ok un ROG.
Martin a zis
Nu neapărat. dar asteptam ca măcar sa se apropie de adevăr. ..dar diferențele sunt mari 4200 la flanco și 4000 la emag
Petrus a zis
Oricât de concurenți direct ar fi nu pot urmări toate prețurile să le alinieze fiecare. Din câte știu… se negociază stocurile cu furnizorii.
Martin a zis
Și în cazul de fata, teoretic , dacă as achiziționa laptopul ar trebui sa beneficiez de ” 2x diferenta”?

Cred că te-ar ajuta să citești regulamentul.
Gabi a zis
Salut intr-o con figuratie de 2400 lei mi-ai recomandat carcasa :Carcasa DeepCool Tessaract BF, Mid Tower, ATX, Negru,dar nu o gasesc pe emag si as vrea sa o inlocuie cu
Carcasa Thermaltake Versa H23, ATX, Mid Tower, Fara sursa, Neagra crezi ca ar fi k?
Astept un raspuns cat mai urgent.Multumesc!
Petrus a zis
A avut ieri preț foarte bun și cred că s-a vândut rapid. Am văzut și eu că nu mai e în stocuri.
Poți merge pe Thermaltake Versa H23,

Claudiu a zis
Salut.
As dori un PC pentru gaming cat de cat bunicel, in jurul sumei de 2000 de lei.
Monitor am LG L1718S dar poate voi face un upgrade la unul mai bun.
Recuperabil de la al meu poate fi HDD-ul de 500 GB.
Petrus a zis
Carcasă? Nu se poate recupera?
Claudiu a zis
Ba da, poate ramane si ea. Nu stiu modelul dar daca conteaza poti cauta pe google „carcasa Husk” si e fix ca cea din prima imagine, cea neagra cu rosu.
Multumesc pentru raspunsul rapid.
Petrus a zis
Salut. Am incercat ceva pe DDR4, de buget mic.
Placa de baza ASUS H170M-PLUS, Socket LGA 1151, Chipset Intel H170, mATX
Memorie Kingston ValueRAM 8GB DIMM, DDR4, 2133MHz, CL15
Procesor Intel® Core™ i3-6300, 3.80GHz, Skylake, 4MB, Socket 1151, Box
Placa video MSI NVIDIA GeForce GTX 750 Ti OC, 2048MB, GDDR5, 128bit, HDMI, DVI, VGA