Este destul de greu sa faci un sistem de gaming ieftin. Ca sa alegi ceva ieftin, trebuie sa „rupi” din alta parte. Mie mi-este destul de greu sa aleg un procesor de calitate, o sursa ok, dar sa nu pun o placa video de gaming.
Ori de câte ori am realizat o configurație pentru cineva, am încercat sa aleg componente pentru calculator care sa ii permită upgrade-ul. Știu ca, multi, de altfel, se așteaptă la mult mai mult de la un calculator de jocuri.
În 2025 jocurile au o alta perspectiva, cerințele în gaming au tot crescut, iar pentru a vedea toate detaliile, chiar ai nevoie de un sistem de gaming bun. Pe lângă acest lucru, realitatea virtuală ne bate la ușă.
Configurație de PC pentru jocuri bună în 2025
Sunt fel de fel de configurații, configurații ieftine, dar pe socket-uri vechi, configurații un pic mai scumpe, dar de ultima generație.
Fiecare dintre voi este liber sa aleagă ceea ce dorește, dar eu prefer a doua varianta, având in vedere ca, de cele mai multe ori, configurațiile noi sunt cu putin mai scumpe, dar vom câștiga in momentul in care dorim sa vindem o piesa sau sa facem upgrade. Dezavantajul este că noi plătim TVA-ul, dacă alegem să o cumpărăm nouă.
Configurație PC gaming ieftin
In rândurile următoare o sa va prezint o configurație pentru PC de gaming, nu foarte accesibila pentru toți, însă nu suntem obligați sa luam tot deodată, nu?
Eu am investit anul trecut 50-60 de milioane. Probabil ca daca as fi dat toti banii deodata ar fi fost o tragedie, insa i-am dat pe parcurs, intai mi-am luat SSD, apoi sursa, apoi placa video si mai apoi placa de baza, RAM, procesor.
Am avut grija sa îmi iau lucruri de calitate, chiar dacă am făcut lucrul asta in timp. Nu degeaba este vorba aceea: suntem prea săraci sa ne cumpăram lucruri ieftine”
Configurație de calculator pentru jocuri ieftină?
Pentru gaming ne descurcam si cu un I3, însă pentru a ne juca ceva ani de acum încolo avem nevoie de un I5. Am văzut persoane care se arunca la I9. Am scris acum ceva timp diferențele dintre procesoare intel.
Repet si aici ca nu este cazul sa ne luam I9 dacă nu folosim acele opțiuni ale procesorului. Să nu uităm de faptul că AMD a început să își arate colții, chiar dacă, pe gaming, încă mai sunt drop frame-uri, în multe situații.
Sa zicem ca avem un buget de 2500 RON pentru un calculator de gaming. Putem face o configurație de buget, ca mai apoi, când mai strângem câțiva bani, sa investim în unele componente de care avem mai avem nevoie.
Configurație 2000 de lei
- Placa de baza Gigabyte 1151 GBT H310M S2H 2.0
- Memorie ADATA 8GB DDR4 2666MHz CL19 1.2v
- Sursa Seasonic S12III-500, 80+ Bronze, 500W
- Carcasa Zalman Z11 Plus HF1, ATX Mid Tower, fara sursa, Negru
- Procesor Intel Pentium Gold Dual Core G5400 3.7GHz Socket 1151v2 Box
- HDD WD Blue, 1TB, 64MB, 7200rpm, SATA 3
- Placa video ASUS Radeon RX 560 O4G Gaming, 4GB GDDR5, 128-bit
Configurație 3000 de lei
- Placa de baza MSI B360-A PRO
- Carcasa Zalman Z11 Plus HF1, ATX Mid Tower, fara sursa, Negru
- Memorie Kingston 8GB, DDR4 (1 x 8 GB), 2666 MHz
- Sursa Seasonic S12III-550, 80+ Bronze, 550W
- Procesor Intel Coffee Lake, Core i5 9400F 2.9GHz box
- Hard disk Western Digital Caviar Blue 1TB SATA3 64MB
- Placa video Gigabyte GeForce® GTX 1050 Ti D5, 4GB GDDR5, 128-bit
Configurație 4000 de lei
- Placa de baza GIGABYTE Z490 Gaming X Socket 1200 z490
- Carcasa Zalman Z11 Plus HF1, ATX Mid Tower, fara sursa, Negru
- Memorie ADATA 8GB DDR4 2666MHz CL19 1.2v
- Sursa Seasonic Core GC, 80+ Gold, 500W
- Procesor Intel® Core™ i5-10400 Comet Lake, 2.9GHz, 12MB, Socket 1200
- Hard disk Western Digital Caviar Blue 1TB SATA3 64MB
- Placa video GIGABYTE GeForce GTX 1650 OC, 4GB, GDDR5, 128-bit
Configurație 5000 de lei
- Carcasa Zalman Z11 Plus HF1, ATX Mid Tower, fara sursa, Negru
- Placa de baza ASUS PRIME B460-PLUS
- Procesor Intel® Core™ i5-10400 Comet Lake, 2.9GHz, 12MB, Socket 1200
- Solid-State Drive (SSD) Samsung 970 EVO Plus, 250 GB, NVMe, M.2
- HDD WD Caviar Blue 1TB SATA3 64MB 7200RPM
- Memorie ADATA 8GB DDR4 2666MHz CL19 1.2v
- Sursa Seasonic S12III-650, 80+ Bronze, 650W
- Placa video GIGABYTE GeForce RTX 2060 SUPER Windforce OC 8GB GDDR6 256-bit
Configurație 7000 de lei
- Memorie Corsair Vengeance LPX Black 16GB DDR4 3200MHz CL16 Dual Channel Kit
- Cooler CPU Scythe Mugen 5 Rev.B
- SSD Kingston A2000, 1TB, M.2 2280, PCIe Gen 3.0 x 4
- Sursa Super Flower Leadex III Gold, 80+ Gold, 650W
- Placa de baza GIGABYTE B550 GAMING X V2
- Procesor AMD Ryzen 5 5600X 3.7GHz box
- Placa video gaming PowerColor AMD Radeon™ RX 6800, 16GB GDDR6, 256-bit, AMD RDNA™2
Configurație 8000 de lei
- SSD ADATA Swordfish 1TB PCI Express 3.0 x4 M.2 2280
- Procesor AMD Ryzen 5 5600X 3.7GHz box
- Placa de baza MSI MAG B550 TOMAHAWK
- Carcasa SilentiumPC Astrum AT6V EVO TG ARGB
- Sursa Super Flower Leadex III Gold, 80+ Gold, 650W
- Memorie Corsair Vengeance LPX Black 16GB DDR4 3200MHz CL16 Dual Channel Kit
- Placa video Palit GeForce RTX 3070 GameRock OC 8GB GDDR6 256-bit
Monitor cu rezoluție HD Ready? Placa video puternica, cu multi GB?
E greșită gândirea aceasta. Lecturați articolul despre cum sa alegem corect o placa video și va veți da seama ca pentru un monitor cu rezoluție FULL HD nu avem nevoie de o placa video „avion”. Daca urmărim sa ne schimbam în perioada următoare monitorul sau poate sa mai adăugăm un monitor, putem alege și o placa video mai „potenta”. Decideți voi dacă vreți să dați peste 4000 de lei pe o placă video.
Sigur, 2025 înseamnă mai multe monitoare, generație de sisteme destinate realității virtuale, RGB și așa mai departe.
Pași de urmat in cazul in care nu avem buget suficient pentru un calculator de gaming
Așa cum am zis mai sus, e posibil sa nu avem toți banii disponibili, însă putem sa schițăm un calculator pe care sa îl construim în timp.
Diferă de la persoana la persoana, unii pot avea nevoie doar de 2,3 componente, alții le pot folosi pe cele vechi. De multe ori, se poate folosi o sursa veche, un DVD RW, un hard, o carcasa, periferice, poate chiar RAM-ul, dacă este compatibil. Totul este sa știm modelul și specificațiile exacte ale acelei componente.
In functie de acestea, putem configura si restul componentelor. Trebuie sa retineti urmatoarele:
- placa video este compatibila in 90% din cazuri, dacă este pe PCI Express.
- sursa trebuie sa „ducă” tot consumul sistemului, este recomandat chiar sa rămână, pentru backup încă 10-20% din capacitatea ei.
- procesorul si placa de baza trebuie sa fie pe același socket.
- RAM-ul este oarecum independent. 16 GB RAM sunt arhisuficienți pentru jocuri în momentul de fata. 8 GB, cel puțin pentru sistemele cu placă video integrată, mai ales de la AMD nu sunt ok.
Ar mai fi o varianta, pe care, personal, prefer sa o recomand celor fara buget prea mare intr-un timp scurt. Sa achiziționeze un calculator fără placa video dedicata, ci doar cea integrata, de la procesor. Cei de la Intel au făcut progrese foarte mari, cu plăcile lor video integrate. Daca alegem un procesor I5, plăcile video incorporate HD isi fac treaba, provizoriu.
Evident ca, daca vrem ceva mai mult, trebuie sa investim…
Sistem de operare, ce folosim?
E simplu răspunsul: Windows 10. Pentru cei care sunt familiarizați cu sistemele de operare de la Microsoft trebuie să meargă pe cel mai nou sistem de operare.
Nu pentru că vă recomand eu, ci pentru că Microsoft a decis ca, de la Kaby Lake, treburile să fie simple: compatibilitate doar cu Windows 10.
Cei care își fac o configurație pentru linux ar trebui să nu le răspund eu la întrebare, ci își vor răspunde singuri. Ei, de obicei, sunt mai experimentați și vor ști ce distribuție să aleagă.
Se poate face chiar și o aroganță pentru a se folosi Mac OS X. Sunt configurații pentru Hackintosh. Eu unul nu mă omor după Mac OS X, mai ales pe configurațiile de generație nouă. Trebuie testat și văzut dacă există drivere pentru calculator.
Sper ca nu v-am ametit cu atat de multe variante de calculator. Dar cam asa sta treaba in general. Daca aveti nevoie si de o alta parere pentru achizitia pe care urmeaza sa o faceti, nu ezitati sa comentati.
In plus, va recomand sa achiziționați online componentele de calculator, veti avea posibilitatea sa testați 14 de zile piesele, iar dacă nu va convin, sa le returnați. Este dreptul vostru reglementat prin lege. Luând online, scăpați de adaosul pentru chiria, plata angajaților si multe alte costuri ale magazinelor/ supermarketurilor, etc. La cele mai multe magazine online, transportul este gratuit.
Asamblarea componentelor. Unde o realizăm?
Sunt persoane pasionate de calculatoare. Totuși, nu sunt atât de îndemânatice. Eu unul prefer să mă las pe mâna celor care au făcut minim o dată un lucru. Dacă nu de câteva zeci de ori. Este bine ca aceștia să aibă habar cu produse ce pot depăși chiar și o mie de euro.
În funcție de preferințele fiecăruia avem mai multe opțiuni. Putem alege să ne asambleze cineva calculatorul sau putem alege să le asamblăm noi, acasă.
Recomand să se facă într-un centru specializat. Este mai bine pentru sănătatea componentelor. E posibil ca unele lucruri să le omiteți și să pierdeți mai mult decât să câștigați. Sigur, dacă ați mai făcut asta înainte, faceți-o fără probleme.
Dacă nu aveți posibilitatea să asamblați singuri și nici la un service ar fi bine să mergeți pe unul gata asamblat. Aveți aici câteva modele ok.
Sistem de gaming în rate?
Recunosc, primul sistem l-am avut și eu luat în rate. Știu că sistemul l-am luat în rate pe 5 ani de zile. Așa îmi permiteam la acel moment. Ce să vezi, acel sistem l-am vândut pe câteva sute de lei și eu am continuat să plătesc ratele la el.
Sigur, nu știam să îl echilibrez ca acum, nu știam ce e mai bun pentru jocuri. Ideea este ca voi să învățați din experiențele altora și să nu vă aruncați la rate fără motiv.
Cristi a zis
O sa iau serios in cosiderare varianta ta. De restul de bani pot sa ii investesc intr-un monitor, acum am un lg 24′ full hd dar ma gandeam la ceva mai mare cu tvtuner sa il pun pe perete:D. Si cred ca o sa ma „joc” cu overclock pe un pc mai vechi. Mersi de ajutor si o sa postez o poza cu sistemul cand e gata!
Ah inca o intrebare despre software. ce parere ai de w8?! merita luat cu licenta sau nu?
Eu pana acum am avut, imi e rusine sa zic, soft piratat de w7 de pe filelist sau de unde o fi fost, dar asta doar pt ca am cumparat windowsxp home edition si m-am simitit pacalit total la vremea respectiva.
Marius Cucu a zis
Esti student sau nu? Poti lua licenta MSDN la vreo 18$ daca nu ma insel… Windows 8.1 se activeaza un pic mai greu, dar se poate… Discutam mai multe in privat daca e.

elbrigat a zis
Salut. O configuratie pentru gaming pe la ~ 1500 RON? Fara monitor. Si daca se poate procesorul intel si placa video nvidia.
Marius Cucu a zis
Nu ti-am facut o configuratie Intel-nVIDIA, pentru ca in momentul de fata, pe segmentul entry level AMD-ul sta mai bine.
Iti pot pune una nVIDIA, dar R7 de la AMD este mai ok decat 630 de la nVIDIA, care s-ar incadra in bugetul tau. Ce jocuri ai care sa aiba nevoie de nVIDIA? In afara de CS 1.6 care chiar stiu ca era un joc nebun, neoptimizat si plin de vulnerabilitati, altul nu stiu sa ceara exlusiv nVIDIA.
Ti-am pus o carcasa Floston. Ieri am primit-o la munca, am ramas impresionat de cat de aerisita este, chiar are un maner deasupra, cu care o poti manevra usor.
O sursa Super Flow care iti tine fara probleme sistemul, poate chiar si la un eventual upgrade de procesor/ placa video.
elbrigat a zis
M-am uitat peste configuratia care mi-ai facut-o. Eu mai facusem una intre timp dar depaseste 1500 Ron.. Am „combinat-o” cu a ta si rezultatul cred ca a iesit frumos. Am pus o placa video AMD.
Imi poti spune daca acest sistem decat cel pe care l-ai facut tu? Si daca Procesorul Intel de la tine poate rula ultimele jocuri. Intre timp m-am gandit si ar fi si AMD o opriune.
Marius Cucu a zis
In teste iese mai bine Intelul pus de mine. Uite o comparatie aici.
In josul paginii ai toate testele facute…
Eu as merge pe configuratia facuta de mine, dar cu placa video mai bună de la nVIDIA. Chiar daca este mai veche si consuma un pic mai mult, este mai ok.
elbrigat a zis
OK. Multumesc.

Marius a zis
Buna seara! As dori si eu sa va cer parerea in legatura cu componentele alese de mine pentru un PC nou si daca puteti sa imi dati cateva recomanadari cu privire la cele pentru care inca nu m-am hotarat, precum si pentru Sistem dorit de mine in general. Doresc un PC dead silent, pentru gaming ocazional, momentan pentru World of Tanks (doresc sa-l folosesc minim 5 ani pentru acest tip de jocuri sau gen Gothic etc, probabil mai bine optimizate in viitor). Nu sunt interesat de overclock si nici nu inteleg la ce foloseste. Configuratia este urmatoarea:
CARCASA: CoolerMaster Silencio 352 (de vazut review-ul de pe aici)
SURSA: Super Flower Golden King 550W
VENTILATOR: 3 – 4 x Nexus RealSilent 120 mm (desi nu le-am testat pe cele 2 care vin instalate in carcasa, m-am documentat si am aflat ca astea de la Nexus sunt cele mai silentioase si mai potrivite pt un sistem dead silent/green)
PLACA DE BAZA: neaparat trebuie sa fie mATX sau iTX, chipset H87 sau Q87, dar nu m-am hotarat la un model anume (mi-as dori sa aiba wirelles, desi nu stiu cat e de bine optimizat pentru placile de baza ca sa fie cat de cat si stabil semnalul; sa pot folosi si conexiunile usb3.0 de pe fata carcasei; cat mai stabila/de calitate; producator foarte bun, care sa ofere si update-uri utile etc). Aici ar fi o intrebare, daca pot folosi o placa de baza cu chipset Z87 cu un procesor nonK? (daca ma ajuta cu ceva). Ma gandisem la placa Gigabyte G1.Sniper M5, datorita in principal chipset-ului Creative Sound Core3D)
PROCESOR: i5 4570s
COOLER CPU: NEXUS LOW-7000 R2
RAM: G.Skill ECO 8GB (2x4GB) DDR3, 1333MHz, CL7, 1.35V, F3-10666CL7D-8GBECO vs Kingston HyperX XMP 8GB (2x4GB) DDR3, 1600MHz, CL9, 1.35V, KHX1600C9D3LK2/8GX
VIDEO: Sapphire Radeon R9 270x 2GB GDDR5 256-bit [Vapor-X, OC Version, Boost], probabil e prea mult pentru inceput (totusi vreau si ca aceasta componenta sa fie cat mai silentioasa posibil)
SSD: 60 GB sau 120 GB (nu m-am hotarat pt un model anume, mai ales ca majoritatea sunt foarte bune)
HDD: desi nu cred ca e absolut necesar sa mai adaug si un HDD de la inceput, mai ales ca in momentul cand se mai ieftinesc as putea sa adaug un SSD de 240 GB, m-am gandit la acest model al firmei Western Digital Caviar Black 500GB SATA3 64MB (majoritatea review-urilor il recomanda contra celui de 1TB datorita silentiozităţii/calităţii).
Marius Cucu a zis
Inteleg ca vrei un PC de gaming silentios, insa ce facem cu racirea? E adevarat, Intel-ul propus de tine este destul de rece, dar banuiesc ca o sa te joci peste 5 ore… asa ca este posibil sa se incalzeasca mult. Daca observi, carcasa aceea are „antifon”, dar pastreaza foarte mult caldura in interior. Vechea mea carcasa asa era Nexus Caterpillar Silent System. Nu ai idee cat de multa caldura pastra, chiar daca avea ventilatoare multe.
Nu stiu ce sistem ai tu acum, dar sistemele sunt mult mai silentioase, singurul zgomot pe care il vei auzi va fi in momentul in care placa video va fi in full load. Din cate stiu AMD-urile noi sunt destul de zgomotoase…
Daca nu faci overclock, nu ai de ce sa pui cooler pentru procesor, e suficient ala stock de la Intel.
Legat de placa de baza, acum 2 saptmani am pus la munca un 4750 cu un ASUS Z87, functioneaza foarte bine, dar de ce nu faci altceva? Distribuie banii de la cooler spre o placa de sunet dedicata, experienta este mult mai buna…
Sper ca nu am omis ceva, sunt foarte obosit.

bucevschi cristian a zis
te rog ajuta-ma sa fac o configuratie iesftina pentru jocurile 2014 pe pc..am monitorul,spune-mi ce piese sa iau ..astept..multumesc anticipat
Marius Cucu a zis
Spune-mi ce buget ai si ce rezolutie are monitorul tau.
bucevschi cristian a zis
Monitor LED 20 Asus VS207DE vs207de
19.5 (49.5cm) LED, Wide Screen, VS207DE, Rezolutie: 1600 x 900, Pixel Pitch: 0.270 mm, Luminozitate: 200 cd/m2, Contrast Ratio (ASC R) : 80000000:1, Timp de raspuns: 5 ms GTG, Unghi de vizualizare: H: 90, V: 65, Porturi: D-Sub, VESA 75 x 75
1000 lei…pot folosi de la unitatea veche dvd-writter-ul,HDD MAXTOR si WESTERN pe care le am?
ce spui de configuratia asta?..
Cant.
Pret
Zeppelin 4GB DDR3 1333MHz CL9
Memorie Zeppelin 4GB DDR3 1333MHz CL9 Model: ZE-DDR3-4G1333-b Nu este in stoc
160,94 RON
Asus Radeon HD7750 Top 1GB DDR5 128-bit
Marius Cucu a zis
Poti folosi, dar nu stiu daca este pe SATA sau pe IDE hardul. La fel si DVD RW. Desi la ultimul poti rezolva cu un adaptor SATA IDE.
bucevschi cristian a zis
te rog ajuta-ma sa fac o configuratie iesftina pentru jocurile 2014 pe pc..am monitorul,spune-mi ce piese sa iau ..astept..multumesc anticipat
Marius Cucu a zis
Spune-mi ce buget ai si ce rezolutie are monitorul tau.
bucevschi cristian a zis
Monitor LED 20 Asus VS207DE vs207de
19.5 (49.5cm) LED, Wide Screen, VS207DE, Rezolutie: 1600 x 900, Pixel Pitch: 0.270 mm, Luminozitate: 200 cd/m2, Contrast Ratio (ASC R) : 80000000:1, Timp de raspuns: 5 ms GTG, Unghi de vizualizare: H: 90, V: 65, Porturi: D-Sub, VESA 75 x 75
1000 lei…pot folosi de la unitatea veche dvd-writter-ul,HDD MAXTOR si WESTERN pe care le am?
ce spui de configuratia asta?..
Cant.
Pret
Zeppelin 4GB DDR3 1333MHz CL9
Memorie Zeppelin 4GB DDR3 1333MHz CL9 Model: ZE-DDR3-4G1333-b Nu este in stoc
160,94 RON
Asus Radeon HD7750 Top 1GB DDR5 128-bit
bucevschi cristian a zis
ce spui de configuratia asta?..sa-mi spui te rog daca ceva nu este compatibil…
Memorie Zeppelin 4GB DDR3 1333MHz CL9
Placa video Asus Radeon HD7750 Top 1GB DDR5 128-bit
Placa de baza ASRock H81M-DGS
Procesor Intel Pentium Dual-Core G3220 3.0GHz box
si te rog mai spune-mi ce sursa ar trebui
Marius Cucu a zis
Este compatibil. O sursa decenta este Super Flower SF-450P14P.

Robert a zis
Salutare ! Daca te rog poti sa imi faci si mie o configurantie pentru un GamingPC ? As dori procesor AMD si placa video nVidia si sa contina si un monitor . Bugetul ar fii pana in 1600-1700
Marius Cucu a zis
Nu ti-am pus procesor AMD din doua motive: cel Intel pus de mine este mai performant si cele AMD sunt zgomotoase si de cele mai multe ori au nevoie de cooler, alti bani, alta distractie.
A fost greu sa fac un calculator si cu monitor. Ti-am pus o sursa de calitate, care te va tine multtttt timp, poate chiar si la un viitor upgrade, o placa video ATI, mai buna ca un eventual 630 de la nVIDIA(in cazul in care te hotarasti sa nu alegi AMD).
Robert a zis
Pai , sincer sa fiu nu prea ma pricep deaia am apelat la tine 😀 Adica din cate am inteles AMD e mai bun pentru Gaming ! Iar as avea o intrebare legat de configuratia ta . Cu piesele astea pot rula jocurile de 2013 pe High ?
Marius Cucu a zis
Nu este adevarat, Intel este peste AMD. Si nu e doar parerea mea.
Eu cu placa video 630, cu 15-20% mai slaba decat asta am scor 6.7 in Windows. Nu ar trebui sa ai probleme pe rezolutia asta. Placa video sigur nu o sa-ti puna nicio piedica :).
Am intrebat un prieten care are fix modelul acela si a spus ca are 7.4 in Windows pe placa video.

Alex a zis
Buna ! Daca te rog imi faci o configuratie de GamingPC pana in 1700 de lei ? Multumesc !
Marius Cucu a zis
Configuratia pe care i-am facut-o lui Robert este OK. In loc de acea placa video, pe care oricum o recomand, poti pune ceva pe nVIDIA, ca 930 GT si ajungi pe la ~1700 lei.
Alex a zis
Si jocurile cum ar rula pe un pc cu piesele alea ?ma refer ca nu o sa am probleme daca apar jocuri in 2014 ?
Marius Cucu a zis
Nu pot sa iti garantez ca iti vor merge absolut toate jocurile la cele mai bune detalii. Vorbim totusi de un calculator de 1700 lei. Cele de 5-6000 ce ar trebui sa mai faca?! 🙂
Ar trebui sa iti mearga decent, pe rezolutia aceea.
bucevschi cristian a zis
daca la configuratia pe care ai facut-o pentru Robert,as schimba placa video cu
MSI Radeon HD7770 GHz Edition 1GB DDR5 128-bit ,as putea folosi cele 2 hdd care sunt IDE?si care dintre cele 2 procesoare este mai bun?..cel pus de tine in configuratie sau Procesor Intel Pentium Dual-Core G2020 2.9GHz box?
Marius Cucu a zis
G2020 este aproape acelasi procesor, dar generatie mai veche. Cel pus de mine consuma mai putin.
Poti alege si HD 7750, daca il gasesti mai ieftin, diferentele sunt foarte mici intre ele…
Hardurile sunt un compromis daca sunt pe IDE, performanta nu este extraordinara, chiar ti-l trage in jos… Totusi, nu mi-ai zis daca sunt pe IDE sau nu. Mufa de conectare este asta. Asa este si la tine?
Alex a zis
Buna ! Daca te rog imi faci o configuratie de GamingPC pana in 1700 de lei ? Multumesc !
Marius Cucu a zis
Configuratia pe care i-am facut-o lui Robert este OK. In loc de acea placa video, pe care oricum o recomand, poti pune ceva pe nVIDIA, ca 930 GT si ajungi pe la ~1700 lei.
Alex a zis
Si jocurile cum ar rula pe un pc cu piesele alea ?ma refer ca nu o sa am probleme daca apar jocuri in 2014 ?
Paul a zis
Salut! Ma poti ajuta cu o configurare pentru un calculator pentru gaming? Buget 4000-4500 lei. Multumesc anticipat
Marius Cucu a zis
Ti-am facut o configuratie de ~4000 lei, fara monitor si fara DVD RW. Ai SSD, sursa ok, placa de baza foarte buna, ATX, aerisita.
Paul a zis
Multumesc insa nu functioneaza link-ul
Marius Cucu a zis
Scuza-ma… l-am pus de 2 ori de dimineata, ma grabeam spre facultate. Verifica din nou link-ul de mai sus.

Salut.
Interesante recomandarile tale.
Eu persoanal nu le am cu desktop-urile.Am un laptop Lenovo G500 si sunt multumit.
As dori sa fac un desktop pentru baiatul meu de 5 ani.
A avut la 2 ani jumate un Hp dv6-2168sl dar in timp la stricat.
El joaca GTA , Minecraft , CS etc
As dori ceva fara placa video dedicata , sa o cumpar eu separat s-au pe viitor.
Pe post de monitor folosesc un TV UE37ES6100
Nu vreu sa investesc mai mult de 1,500 ron.
Multumesc.
Marius Cucu a zis
Inainte de a-ti face o configuratie, crezi ca este ok ca cel mic sa se joace la un TV de dimensiunea asta? Are 5 ani de zile, o sa-i strice ochii daca sta cu tastatura si mouse-ul la 1 m de el.
Distanta minima pentru uitat la TV este distanta inmultita cu 3,4 ori diagonala acestuia.

Razvan a zis
Salut.Ce parere ai despre configuratia:
Memorie A-DATA DDR3 8192MB 1333MHz CL9 Bulk
Hard disk Western Digital Caviar Blue 1TB SATA3 64MB
Sursa Sirtec ECO II 550W, 2x PCI-E 6+2 pin, 6x SATA, 3x Molex, Dual Rail
Placa video MSI Radeon R9 270X 2GB GDDR5 256-bit [Twin Frozr IV]
Procesor Intel® Core™ i5-4460, 3.1GHz, Haswell, 6MB, Socket 1150, Box
Placa de baza Gigabyte H81M-DS2, Socket 1150
E buna pt. gaming?Daca nu,cam ce ai schimba?(bugetul meu e pana in 2500 lei)
Marius Cucu a zis
Nu este rau, desi nu stiu cat de ok sunt memoriile, nu am lucrat deloc cu ele. Sunt la inceput de drum, sa speram ca „ieftin si bun” chiar tine.
Sursa este foarte ok, dar Super Flower SF-550K12XP, 550W, Modulara, PFC Activ e mult mai ok si dai doar 20 de lei in plus.
Vad ca ce mi-ai pus tu fac aproape 2400. Daca vrei sa ii cheltuiesti pe toti, iti recomand sa iei o placa de baza cu un controller mai ok.
In rest ai ales bine.
PS Sursa o am la munca, o sa ii fac un mini review zilele acestea. 🙂
Razvan a zis
Salut.Ce parere ai despre configuratia:
Memorie A-DATA DDR3 8192MB 1333MHz CL9 Bulk
Hard disk Western Digital Caviar Blue 1TB SATA3 64MB
Sursa Sirtec ECO II 550W, 2x PCI-E 6 2 pin, 6x SATA, 3x Molex, Dual Rail
Placa video MSI Radeon R9 270X 2GB GDDR5 256-bit [Twin Frozr IV]
Procesor Intel® Core™ i5-4460, 3.1GHz, Haswell, 6MB, Socket 1150, Box
Placa de baza Gigabyte H81M-DS2, Socket 1150
E buna pt. gaming?Daca nu,cam ce ai schimba?(bugetul meu e pana in 2500 lei)
Andrei A a zis
Buna uita configurantia pe care vreau sa o fac sa imi zici daca e ok:D
procesoR: http://www.newegg.com/Product/Product.aspx?Item=N82E16814127745
placa video: http://www.newegg.com/Product/Product.aspx?Item=N82E16814127745
Sursa: http://www.newegg.com/Product/Product.aspx?Item=N82E16817139061
placa de baza: http://www.newegg.com/Product/Product.aspx?Item=N82E16813157281
rami:http://www.newegg.com/Product/Product.aspx?Item=N82E16820231468
cooler:http://www.newegg.com/Product/Product.aspx?Item=N82E16835181032 Oricum nu o sa le iau doar de pe un site adica mno mai caut aici le-am gasitpe toate
Marius Cucu a zis
In principiu arata ok pentru ceea ce vrei tu sa faci. Doar ca nu ai pus procesorul, ai pus placa video de 2 ori. 🙂
PS. Esti sigur ca livreaza si in Romania baietii fara taxe, fara vama?!

Procesorul este fx 8350 de 8 nuclee 4 ghz o sa caut si pe alte site astea erau doar ca sa ma interesez de piese
Marius Cucu a zis
8 nuclee, dar pentru jocuri 4770 este mai rapid, doar in momentul in care faci overclock te poti juca mai mult cu el. Ce vrei sa faci mai exact cu calculatorul?
Vrei sa il „arzi” in jocuri? Care e bugetul tau final? Cu monitor, fara? Rezolutie FULL HD?
Crezi ca daca faci un PC cu racire pe apa este chiar extraordinar?! 🙂

Claudiu a zis
Salut. Pc-ul meu are urmatoarele: Placa de baza ASROCK 4core1333-GLAN SKT 775
Procesor intel core2 duo E8200 2,66Ghz/1333Mhz/6mb/LGA775
Memorie DDRAM2 2GB PC6400, 800Mhz
Video INNO3D GF8800GT 512MB DDR3, 256 biti PCI-express
Hard disk HDD SATA 250gb 72–RPM 3gb/s NL 16mb SEAGATE
Sursa XILENCE 450W.
Intradevar e vechi, il am din 2008 si pana anul trecut mi-a satisfacut nevoiile de gaming dar acuma numai.
Intreb daca are rost sa imi mai fac vreun fel de update sau mai bn ar fi unul nou. Si daca da , asi vrea daca se poate o configurare in jur de 2300lei.
Marius Cucu a zis
Nu prea mai ai ce face cu el… nu mai sunt compatibile. Configuratia o vrei cu monitor sau fara? Daca ai monitor, ce rezolutie ai la el?
Claudiu a zis
1680X1050
Marius Cucu a zis
Salut,
scuze de intarziere, dar serviciul ma tine in loc. 🙂
Ti-am facut o configuratie de ~2300 de lei. Nu ti-am pus carcasa pentru ca am zis ca o vei folosi pe cea veche. Nu stiu daca va incapea placa video pentru ca este destul de mare, dar merita incercat.
Avand in vedere ca ai un hard mai lent, ti-am pus si inca unul de 500 GB mai rapid.
Varianta MSI la mine, de la nVIDIA este cam la limita.
Iti zic si tie, ca si lui Andrei A. Daca Super Flow de 550W modulara este la oferta, ia-o fara sa mai stai pe ganduri.
PS. Scuze de VRM, dar nu eu am asamblat calculatorul, eu doar il folosesc :).
Claudiu a zis
Merci frumos pt config, am sa cumpar pe rand componentele , mai urmaresc oferte, nu ma grabesc.
Am o problema la sistemul curent , cand intru in joc (GTA IV) coolerul de la procesor o ia razna (presupun ca ala face asa ) si calculatorul meu se aude ca un avion 🙂 … si in speedfan imi arata temp de 70 grade C cand nu ma joc . ce pot sa fac ?:|