De vreo 3 ani folosesc Cloudify. Ați mai auzit de ei pe blog, atât când am plecat la ei, cât și când au fost probleme.
Mi-au pus, la un moment dat, la treabă pentru că au fost probleme fix înainte să îmi setez eu backup-urile. Migrasem fix în zilele acelea. Între timp, mi-am făcut mai mult curaj să testez cam orice și vine sezonul în care îmi expiră 2 găzduiri, din cele 4 la care am rămas. Asta pentru că mă bazez pe backup-uri!
De atunci lucrurile s-au schimbat la ei, interfața s-a schimbat, ba chiar și prețurile au fost adaptate.
Pe lângă prețuri, am văzut modificări de interfață, dar și oferte noi.
Cloudify este pentru toată lumea?
Ca să evit eventualele întrebări, este un serviciu de hosting nișat. Din moment ce nu au în ofertă shared hosting nu prea poți să vorbești de așa ceva.
Oferta lor este destinată celor care au mai lucrat cu un server înainte și știu să îl configureze. Mai mult, nu văd să fie nimic pe site legat de VPS-uri cu management. Practic, îți asumi că vei avea suport tehnic strict pentru ca serverul să fie activ. Adică îți alocă resursele și o conexiune la SSH.
De ce ar trebui să mergi pe ei?
Eu țin la diversitate având 25+ de bloguri. Am 4 găzduiri și mi s-a întâmplat de ceva ori să am diferite downtime-uri. Una este să îmi pice 2-3 site-uri, una este să îmi pice 25.
În plus, site-urile pe care le am la ei se raportează la România. Peering-ul este suficient de ok cu ceea ce avem în țară. Eu zic că pentru soluțiile care se adresează pieței noastre e ceea ce trebuie.
Chiar au sistem de backup și e util. Înainte era inclus în preț, dar acum l-au desprins de serviciul principal și costă 20% din valoarea serverului. Pentru mine, care mi-am făcut sistemul de backup local nu mai este util serviciul, dar backup-ul e sfânt.
Pe lângă sistemul de backup ai și posibilitatea de a face snapshot serverului. Eu n-am folosit niciodată funcția.
Ce au adus nou?
Hmm, noutatea ar fi că au adus EDS-uri sau Elastic Dedicated Servers. Din ce înțeleg par a fi servere dedicate ceva mai speciale. Nu m-am jucat deloc cu așa ceva, dar upgrade-ul se face la click. La cât m-am jucat cu interfața lor mă aștept ca serverele să fie upgradabile la click, cu downtime minim de sub 1 minut, dar să nu se poată face downgrade atât de ușor.

Florin says
Greu cu băieții ăștia.
Yamasha says
Invata si ei.
smwin says
A folosit cineva cloudify?
Yamasha says
Nu e suficient articolul?
smwin says
O sa ii incerc si eu.
Stefan says
Eu nu prea ma descurc sa configurez un vps
Cristian M. says
ce părere aveți de ei în 2026?
Yamasha says
Nu mai folosesc, dar plănuiesc să mă întorc în august la ei.