Am tot discutat despre Windows 10, despre problemele pe care le avem în legătură cu el. Este un sistem de operare stabil pentru cei cu hardware nou, dar foarte problematic pentru cei cu hardware vechi. Uitați-vă aici câte probleme sunt.
Cea mai nouă problemă pe care am sesizat-o. De fapt și de drept, mi-a fost atrasă atenția de câteva persoane, dar am zis că este un caz izolat.
Se pare că Windows 10 face probleme cu anumite drivere. Vă povesteam despre freeze-ul plăcii video, acum vă povestesc despre deconectările serviciului de internet pe Windows 10.
Eu unul nu m-am întâlnit pe niciun sistem cu această problemă și întrețin în jur de 30 de calculatoare cu Windows 10. Mai vechi sau mai puțin vechi, dar cu configurații oarecum asemănătoare.
Nu m-am lovit de aceste probleme. E drept că în majoritatea timpului sunt folosite pe LAN, nu pe Wireless.
Din ce am observat problemele se manifestă cel mai mult pe laptopurile ce au plăci de rețea integrate, de la Intel.
Tot mai mulți au probleme de compatibilitate, dar aproape toate se rezumă la driverele dispozitivului, mai ales dacă discutăm despre unul cu hardware mai vechi. Verificarea cea mai simplă este, în cazul laptopurilor, să vă aruncați un ochi pe site-ul producătorului. În cazul în care modelul nu are drivere pentru Windows 8.1 sau Windows 10 cel mai probabil veți avea și voi probleme.
Rezolvarea problemei cu internetul, în Windows 10
Prea multe nu sunt de făcut, nu vă pot scăpa de acțiunea de-a face acest lucru ori de câte ori pică internetul, dar poate aveți noroc și se lansează driver nou, compatibil cu sistemul de operare.
Acțiunea de care vă vorbesc o găsiți în poza de mai jos. Practic, trebuie să mergeți la System(puteți face rapid acest lucru prin scurtătura Windows+Pause) și să căutați Network Adapters. În primă fază veți da Update Driver Software, iar apoi veți da Scan for hardware changes.
O altă soluție, pe care o bănuiesc ca fiind cauza pentru care acțiunea de mai sus este… update-ul de BIOS. Dar înainte de a face update la cea mai nouă versiune asigurați-vă că, în changelog-ul plăcii de bază există îmbunătățiri pentru acest lucru.
Update-ul de BIOS, mai ales pentru cei cu hardware vechi, nu se face așa simplu. Pot apărea situații în care placa de bază să se strice. Am îngroșat special ca să înțelegeți că pot apărea probleme neașteptate, iar rescrierea BIOS-ului, într-un centru specializat, poate costa mult mai mult decât placa de bază.
Apropo de plăcile de bază, dacă vă gândiți să vă luați una nouă cred că o să vă ajute foarte mult articolul acesta.
Adaugă un comentariu