Discuția despre energie este lungă. Mai ales dacă vorbim de România. Ușor, ușor, parcă lucrurile încep să se îndrepte și la noi, iar oamenii ușor, ușor încep să fie mai responsabili.
Sigur că mai avem mult până departe, dar mă bucură fiecare pas, mă bucură faptul că există fonduri europene pentru a avea energie alternativă cât mai multă. Asta înseamnă că tot mai mulți oameni încep să considere o alternativă așa ceva.
Așadar, hai să discutăm despre lucrurile care ar putea să ne facă să consumăm cât mai puțină energie electrică.
Electrocasnice cu consum cât mai mic
Există și vouchere la diferite magazine ce ne ajută să facem acest lucru. Mi se pare foarte util să poți să dai obiecte vechi și să iei ceva bani pe asta. Reciclarea trebuie să fie parte din noi.
Încercați să alegeți ca prim criteriu eficiența energetică atunci când luați un produs. Dacă ne uităm la climă ar trebui să înțelegem și faptul că e mai importantă ca orice și e bine să avem grijă să reciclăm.
Becuri economice
Da, încă mai avem becuri vechi, de pe vremea comunismului. Nu înțeleg de ce se mai fabrică, deși s-au dat legi pentru a se interzice.
Hai să renunțăm la ele și să mergem pe becurile LED. Sunt mai trainice, le schimbați mai rar, chiar dacă la prima vedere par mai scumpe.
Scoateți electrocasnicele din priză
Sau puneți o priză cu control de la distanță cu on și off. O să vă fie de real folos.
Televizorul, calculatorul, aerul condiționat, toate sunt produse care consumă și când sunt oprite. În fapt, orice produs care poate fi controlat de la distanță consumă curent.
Că tot discutăm de aparatele de aer condiționat, încercați să le folosiți pe tot timpul zilei. Da, e recomandat să funcționeze constant, nu trebuie să le pornim și să le oprim. Facem o temperatură de 25-26 de grade și atât.
Adaugă un comentariu