A fost concediu de Rusalii. Tot romanul a plecat pe unde a putut. Facebook-ul a fost plin de poze, din toate colțurile est europene. Câțiva, mai bogați au fost și în alte zone mai exotice. Probabil că ei plecau și înainte.
Noi am fost un pic în Bulgaria, un weekend prelungit, ca să simțim pulsul. Am mai fost o dată în 2015, în Albena.
Acum am zis că este ok să schimbăm și localitatea. Așa că am ales Sunny Beach. Despre stațiune nu pot zice mare lucru, în schimb pot spune că bulgarii sunt mai buni ca noi.
Știu să își pună clientul pe primul loc. Și când începi să aduni germani, polonezi, chinezi, ruși și toate națiile începi să înțelegi că turismul lor este mai bun ca al nostru.
Și este păcat. Este păcat că și noi avem lucruri frumoase în țară, dar nu avem o poveste, nu știm să ne facem auziți. Avem fel de fel de oameni care se calcă în picioare și este extrem de urât la noi.
Da, poate că noi am fost mai mult in stațiunile populate și e mare forfotă și aglomerație, dar nu am văzut serviciile lor la noi.
Dacă le vedeam probabil că aveam și noi turism diferit. Până la urmă, vorbim de aceeași mare, dar de servicii diferite.
Așadar, la noi să fie problema sau la ei? Mai avem ceva de recuperat? Mai putem fi competitivi? Eu… nu cred.
Adaugă un comentariu