Tehnologia OLED începe să fie mainstream. Tot mai multe persoane aleg să se îndrepte spre tehnologia nouă. Sigur, nouă pentru consumatori, dar destul de prezentă în ochii celor mai tehnici. Aceasta, de fapt și de drept, a apărut prin anii 90.
Totuși, ea a fost păstrată la sertar pentru că prețul de fabricație nu era tocmai cel pe care mulți îl așteptau. Așadar, a fost dată la o parte până s-au făcut descoperiri mari.
De exemplu, prin 2007 cei de la Nokia lansau un telefon n85 ce avea la bază un display OLED. Nu era deloc la nivelul celei de astăzi, dar conceptul a fost bun pentru a demonstra că totul este posibil.
Mai apoi cei de la Samsung în parteneriat cu cei de la LG au început să testeze piață cu modele OLED. Nu au reușit să le aducă la un preț decent așa că cei de la Samsung au considerat în 2013 că nu merită încă această tehnologie pentru că fabricarea costa destul de mult.
Așadar, au lăsat pe cei de la LG să aducă modele noi pe piață. Și au făcut-o până în momentul în care au scos o variantă optimă pentru piață. De fapt și de drept, este un pseudo OLED, o adaptare mai ieftină, având specificațiile inițiale.
Uite așa, cei de la LG au început să scoată modele noi. Așadar, pe piață am văzut câteva modele impresionante și liderul incontestabil a fost numit, în 2016, OLED55B6J.
Cei de la Samsung au încercat să mizeze pe o tehnologie aproximativ la fel, numită QDOT. Se pare că rezultatele încă nu sunt la fel de OK, tocmai de aceea și ceilalți producători au trecut spre OLED în 2017.
Sigur, mulți beneficiază de panouri de la LG. E normal ca tehnologia să fie preluată și de aceștia.
OLED vs LED?
Sigur că lumea este impresionată de tehnologia aceasta, din prisma faptului că este spectaculoasă și mai sunt multe de descoperit. De exemplu, dacă vă uitați la filmulețul de mai jos puteți vedea demonstrații din partea celor de la LG.
Viitorul sună bine, eu cred că vom avansa cu pași repezi într-o zonă super tare. Ca de exemplu, mai jos vedem ce s-a prezentat la CES 2017. Pare interesant, nu?
Adaugă un comentariu