Acum ceva timp mi-am cumpărat un laptop în care am investit destul de mult la vremea aceea. De fapt și de drept, am scris despre asta pe blogul personal imediat după achiziție.
Pe vremea aceea eram foarte mulțumit de achiziție, dar ușor, ușor am devenit din ce în ce mai nemulțumit. Nu ca ar fi un laptop prost, e un laptop foarte performant, care are componente foarte bune, chiar și pentru anul 2024.
De ce trebuie sa aveți grijă când va achiziționați un laptop?
În majoritatea cazurilor, când luam un laptop nu avem prea multe opțiuni în alegerea componentelor. Sunt puține laptopuri în care putem sa adaugăm o plăcută de RAM sau încă un hard. Dar de cele mai multe ori ele vin „chele”, cu un singur port SATA pentru hard și, cel mult, unul pentru DVD RW. Totuși, în 2024 nu prea mai găsim opțiuni cu DVD RW. Mai sunt și modele cu SSD pe NVME.
Trebuie sa avem mare grija ce laptop alegem de la firma aleasa la componentele pe care le are acesta, dar nu in ultimul rand la design.
Am văzut foarte multe laptopuri, de la ACER la Sony Vaio(aceștia din urmă au renunțat la divizia de laptopuri, iar cei de la Samsung au ieșit de pe piață de la noi), cele mai bune în momentul de faza eu zic ca sunt cele de la ASUS. Raportul calitate preț este acceptabil și design-ul este unul plăcut.
Dar, înainte nu prea foloseam laptopuri pentru ca nu am avut nevoie, eram și încă sunt fanul calculatorului desktop. Asa ca m-am lovit de câteva inconveniente la acesta.
HP Pavilion 15
- AMD Ryzen 7 5800H
- 15.6inch
- RAM 16GB
- HDD 1TB + SSD 256GB
- nVidia GeForce RTX 3050 Ti 4GB
- Free DOS
- Negru
ASUS ROG Strix G15 G513QM
- procesor AMD Ryzen™ 7 5800H pana la 4.40 GHz
- 15.6″
- Full HD
- 144Hz
- 16GB
- 1TB SSD
- NVIDIA® GeForce RTX™ 3060 6GB
- Free DOS
- Eclipse Gray
Display
Nu voi mai lua niciodată un laptop fără ecran FULL HD, cel putin pentru mine HD Ready nu este o soluție. Se vede OK, culorile sunt foarte bune, la filme chiar nu am probleme, dar deja totul spre mută spre FULL HD.
Modelele vechi aveau ecrane glossy de toată jena.
In plus, observam ca se apropie tot mai mult tehnologia 4k de noi, unii chiar fac teste pentru 8k, asa ca trebuie sa fim și noi în pas cu ea. Între timp 4k-ul a ajuns și la noi, dar pe laptopuri încă sunt mari probleme. E normal, trebuie să se lucreze mult pe partea asta.
Trebuie sa fim atenți și la bateria laptopului pentru ca un laptop FULL HD consuma mult mai mult, mai ales dacă este cu panou IPS. Se discuta tot mai mult trecerea pe miniLED sau o tehnologie asemănătoare pentru laptopuri, dar încă suntem într-o fază incipientă. Tehnologia trebuie să se maturizeze.
Componente. Ce hardware să alegem?!
Asa cum am zis și mai sus, aveți mare grija ce componente alegeți. Daca aveți în plan sa faceți upgrade la un laptop nu prea aveți cum, foarte puține au un al doilea port SATA sau al doilea slot pentru RAM. Nu puteți sa schimbați placa video sau procesorul. Veți fi limitați în a adăuga mai multă memorie RAM și în a pune un SSD sau… schimba o baterie.
Dacă plecați din start cu gândul ca veți face upgrade, gândiți-vă de 2 ori, mai bine dați un ban în plus, luați exact ce va doriți și veți fi mai mulțumiți. Pana la urma un laptop nu-l schimbi atât de des ca pe un calculator desktop, de birou.
Încercați sa alegeți pe lângă o placa video integrata și una dedicata, mai ales dacă îl veți folosi și pentru jocuri.
Procesor
Despre procesor sunt multe de vorbit. Totuși, dacă vreți să vă luați un laptop trebuie să știți și câteva detalii tehnice. În primul rând, să recunoașteți care sunt literele procesoarelor Intel.
De la generația a 5 a încoace:
- H = mobil
- HK = quad-core, deblocat
- U = low power (~17W), tactat la viteze mai mici
Este anul în care AMD intră puternic pe piață cu procesoare AMD Ryzen și obligă pe cei de la Intel să lanseze procesoare I9 pentru desktop. Concurența este cel puțin interesantă. Eu zic că merită să fim atenți la ceea ce se întâmplă și chiar să luăm în considerare și modele bazate pe AMD.
Protejați-vă bateria
Chiar dacă au apărut din ce în ce mai mule tipuri de baterii, din ce în ce mai performante, cu celule multe, va recomand sa le formatați de 2,3 ori la început, pentru 12 ore, apoi, ori de câte ori aveți ocazia sa le încărcați când sunt închise.
Oricum, chimia este chimie, oricât de mult veți proteja bateria laptopului tot se va strica la un moment dat. O puteți trece la consumabilă.
Design
Nu am pus mare preț pe felul în care arata laptopul, m-a interesat sa funcționeze cât mai bine și sa fie cât mai rece, ASUS mi-a oferit probabil cel mai rece laptop, cu un design acceptabil, dar cu taste ușor înghesuite și neiluminate. Știu ca pentru tastatura iluminată trebuie sa scoatem ceva bani in plus, dar ne ajuta foarte, foarte mult când stam seara în pat și poate cel de lângă noi doarme și trebuie sa stam cu lumina închisă.
Dacă doriți un laptop pentru gaming nu va recomand acest lucru, cel puțin nu pentru modelele de buget mic. Chiar dacă ocupa mai mult un sistem desktop este mult, mult mai bun pentru așa ceva, mai echilibrat, cu o răcire mai bună.
Pe de altă parte, să nu credeți că performanțele unui laptop sunt foarte mari pe baterie. Nu poate scoate un amperaj suficient de bun momentan. Se lucrează la îmbunătățirea consumului plăcilor video, dar încă nu este nimic satisfăcător pe piață.
WiFi-ul laptopului
Există unele serii care au plăcuțe de WiFi foarte slabe. Acestea nu au nici viteză foarte mare, dar nici nu au rază foarte bună de acțiune. Acest lucru se datorează faptului că oamenii doresc să își ia un gadget tot mai ieftin, iar producătorii doresc să facă profit cât mai mare.
Să ne fie clar: laptop ieftin și bun nu există. La ceva tot vom face compromis. Fie că suntem conștienți de asta, fie că nu.
Va trebui căutat un laptop cu WiFi 6 pentru cele mai noi tehnologii.
Sigur, nu este un criteriu important pentru că WiFi-ul se poate schimba, la nevoie. Doar că dacă este în garanție va fi ceva mai scump, iar dacă o faceți acasă este posibil să pierdeți garanția.
Evident, în această discuție apare și nevoia unui router bun, care să aibă viteză satisfăcătoare.
P.S. Cu cât este mai performant un laptop cu atât se încinge mai tare, mai ales când este folosit la capacitate maximă. Evident, mă refer la cele cu placă video high end. Vă recomand sa cumpărați și un cooler pentru laptop sau să îl folosiți în locuri în care ventilația să fie bine realizată: birou, măsuță pentru laptop, etc.
Altfel, oferta pentru coolere este destul de mare și chiar își fac treaba cu succes. Aveți grija sa corespunda cu dimensiunile laptopului pe care l-ați comandat sau urmează sa-l achiziționați.
Laptopuri recomandate în 2023 - Sugestii de achiziție
Lucruri principale
- placă video performantă
- procesor performant
- răcire bună, cu cât mai multe ventilatoare
Lucruri secundare
- memorie RAM multă
- hard disk foarte mare
- conectori pe care îi veți folosi rar
Știu că multe sunt lucruri generale, dar trebuie să le amintim și celor mai puțin inițiați. Ne-am gândit să vă oferim și câteva sugestii de modele. Oricum, secțiunea de comentarii este liberă pentru voi. Puteți să aduceți completări, puteți cere sfaturi.
Serban a zis
Salut,
-am si eu o intrebare daca poti sa ma ajuti…
-vreau sa imi cumpar un laptop si acum sunt intre 2 care au o diferenta de pret de vreo 500 de lei.
-acela mai scump (3100) lei are placa video : nVidia GeForce GT 840M
Intel HD Graphics 4400.
-varianta cealalta are o placa video : nVidia GeForce 840M
Intel HD Graphics 4400.
Care ar fi diferenta dintre ele si chiar isi merita acei 500 lei in plus ?
Marius Cucu a zis
Păi diferențe sunt multe, atât la display, cât și la calitatea lui, baterie, poate tastatură sau construcția lui.
Despre ce modele este vorba? Dă-mi link-uri cu ele și să vedem care este mai ok.
Serban a zis
– Laptop Dell Inspiron 3542 i7-4510U 1TB 8GB GT840M 2GB
– Laptop Dell Inspiron 3542 i7-4510U 1TB 8GB GT840M 2GB WIN8
am vazut ca are si alte diferente cum ar fi win 8 si celalalt linux
dar ma interesau placile video daca este vreo diferenta intre ele si cat de mare sau ar fi mai ok unu cu procesor i5 si placa mai buna Dell Inspiron 3543 i5-5200U 1TB 8GB GT820M 2GB DVDRW
Marius Cucu a zis
In primul rând, oktal au falimentat. Acum afișează anunțurile de pe cel.ro. Tu decizi dacă să iei de la ei sau nu.
Referitor la acele placi video. Primele 2 sunt la fel, iar a 3 a este un pic mai slaba. E mai scump pentru că are un procesor din generația nouă.
Eu m-aș îndrepta în categoria asta de preț pe un ASUS. Cel mai bun mi se pare Asus X550JK-XX116D.
Serban a zis
ok merci mult
Gicu a zis
Salu.
Vreau sa achizitionez un laptop pt munca deci: office, browser,si cateva programe mici gen :saga,program gestiune etc.
Am nevoie va rog de cateva sfaturi.
Buget 1500- 1700 ron
-vreau un model fiabil ca nu imi permit des sa il schimb
-sa tina bateria ca poate lucrez si in deplasari
-daca cumpar cu placa integrata si exista posibilitatea sa se strice,il mai pot repara?
– dvdrw rezistent
-tastura completa cu partea numerica in dreapta
Stiu ca multora o sa vi se para ca sunt prea pretentios pentru cat pot da ,dar atat am si banii nu ii fac usor.
Multumesc
Marius Cucu a zis
Nu sunt lucruri irealizabile. Cât despre reparare, de cele mai multe ori, în garanție, se schimbă de tot. În ultima vreme și RAM-ul este pe placa de bază, dar și alte componente.
Totul se repară, dacă merită investiția și costurile nu sunt prea mari. Pentru programele pe care le-ați descris nu merită o placă video dedicată. Puteți alege chiar un ULV.
Ca să vă țină cât mai mult, încercați să-l curățați periodic. La un an dus ori la garanție, ori la oameni pricepuți. Cert este faptul că nu îi place praful.
Ca o recomandare, aveți modelul Lenovo Ideapad G5070 cu procesor Intel® Core™ i3-4005U 1.70GHz, 4GB, 1TB, Intel® HD Graphics, FreeDOS, Black. E decent pentru ce aveți dvs nevoie.
Gicu a zis
Multumesc mult Marius !!!
Paste fericit !
cosmin a zis
Salut,
Ma puteti ajuta cu un sfat, va rog…ma intereseaza un laptop micut, usor(cat mai usor de transportat la serviciu). Il folosesc la prezentari power point, Vizualizari grafica in photoshop sau adobe, si vreau sa vad si filme full hd si 3D pe tv. Va rog sa imi ziceti daca imi trebuie placa video dedicata sau integrata. BuGetul de care dispun este de 2500 ron. Va multumesc anticipat pt ajutor.
Marius Cucu a zis
Salut Cosmin. Ce părere ai despre Asus X550JK-XX115D? Mie mi se pare interesant, atât pentru Photoshop, cât și pentru alte activități. Depășeste un pic bugetul, dar… eu zic că merită.
cosmin a zis
Salut Marius,
Multumesc pentru raspuns, este o configuratie foarte reusita, doar ca ma nemultumeste dimensiunea lui. Eu as vrea ceva pana in 13,3 inch diagonal, si cat mai subtire/usor. Am vazut tot felul de combinatii de laptopuri 2 in 1 sasmd, intrebarea era daca pot sa vizualizez filme full hd 3d pe TV cu o placa video integrate, pt ca vad ca mai nou la laptopuri se merge pe aceasta varianta. Azi am descoperit acest model :)) Laptop Convertibil Asus Transformer Book Flip TP300LD-C4097H cu procesor Intel® Core i3-4030U, 1.90GHz, Haswell™, FullHD, Touchscreen, 4GB, 500GB, nVidia GeForce 820 2GB, Microsoft Windows 8.1, Black. Te rog sa imi zici ce parere ai? Multumesc anticipat.
Marius Cucu a zis
Eu am avut prima variantă, un convertibil un pic mai slăbuț. L-am returnat doar pentru că avea ceva probleme la touchpad și display-ul nu era atât de reușit.
Cât despre modelul Asus Transformer Book Flip TP300LD-C4097H are și o placă video dedicată, 820M e suficientă pentru 3D și full HD.
Marinel a zis
Salut un sfat daca poti, vreau sami iau un laptop si nustiu care e ma-i bun din acestea, imi poti da o ideea ,si sa ma lamuresti cu procesoru de cat e si placa video.
– Laptop Asus X554LD-XX722D i3-4030U 500GB 4GB GT820M 1GB
– Laptop Asus X555LA-XX172D i3-4030U 500GB 4GB DVDRW Black
Cosmin a zis
Ce laptop la 1000 de lei imi recomanzi?
As fi recunascator daca mi-ai lasa un link de unde as putea sa il cumpar!
As vrea sa aibe DVD Rw si mufa jack si mufa pentru microfon.
Multumesc anticipat!
Marius Cucu a zis
În 1000 de lei să nu ai foarte mari pretenții de la laptop.
Diana a zis
Ce parere ai despre acest laptop: Lenovo G50-45, AMD Quad-Core, Memorie 8GB, HDD 1TB, AMD Radeon, Free DOS? E bun pentru un laptop care costa 2000 lei? Merita achizitionat?
Multumesc!
Marius Cucu a zis
Nu arată rău deloc. Doar că trebuie să fii atent la drivere. Amd nu e chiar ok. În plus, nu are placă video dedicată. Dacă te vei juca… va fi dificil.
Florinel a zis
Salut! Cum imi pot elibera memoria Ram la Asus X550JK-XX116D. Imi merge cam greu si nu stiu ce sa fac ..
Marius a zis
Hard disk-ul crezi că este suficient de rapid?!
Maria a zis
Nu ma pricep asa ca spune-mi te rog ce perere ai de acest laptop Laptop: DELL, INSPIRON N5050, Intel Core i5-2450M, 2.50 GHz, HDD: 500 GB, RAM: 4 GB, unitate optica: DVD RW, video: Intel HD Graphics 3000, webcam, BT, 15.6″ LCD (WXGA), 1366 x 768
Marius Cucu a zis
Bănuiesc că este second hand pentru că este o generație destul de veche. Au mai apărut incă 4 generații de procesoare.
Tehnologia era la inceput pe vremea aceea, atât din partea plăcilor video, cât și din partea procesoarelor. De baterie nu mai are rost să vorbesc pentru că sigur trebuie schimbată.
Dacă îl obții la un preț decent… nu văd de ce nu ar fi ok.
dima a zis
doresc sa cumpar un laptop pentru copilul meu care din toamna va fi student la medicina. Laptopul va fi folosit , cred pentru media…accesare cursuri, atlase etc..bucetul este intre 3000-4000 lei .
as fi tentat sa cumpar… Laptop ASUS F550JX-DM020D dar as dori ceva cu diagonala de 17 imi poti recomanda un model?
cu multumiri anticipate
Marius Cucu a zis
Nu am ce să recomand mai bun decât ASUS F550JX-DM020D în bugetul acela. Iese câștigător la tot. În plus, dacă va fi mare, îi va fi greu să-l transporte de colo, colo.
ASUS-ul alături de un SSD… e cea mai bună soluție în momentul de față.
Adelina a zis
Buna, vreau sa-mi cumpar un laptop pana in 2000 lei. O sa-l folosesc in principal pt filme si net asa ca nu vreau sa mi se blocheze repede( dar sa duca si o DOTA daca scapa la fratele mai mic). Oare ce ati recomanda? Din cate am inteles cele de la DELL si Asus sunt cele mai bune
Marius a zis
Pentru jocuri… mai subțirel pe laptopuri de acest gen. Dar o dota trebuie să ducă.
Un model interesant este Asus X555LJ-XX443D.
NELU a zis
Salut,ma intereseaza o configuratie de ultrabook si laptop folosit pentru proiectare in arhitectura (photoshop,autocad)buget 2500-3500 , 3500-4500 si peste pana la 5500.
Multumesc
Marius a zis
Hai să ne hotărâm la o sumă cât de cât exactă. Configurațiile de laptop nu se pot personaliza foarte mult. E ceva hit and run.
Diferențele între un laptop de 3000 de lei și una de 5000 de lei este mare. Calitativ vorbind.
Mihai a zis
Salutare. As dori sa imi achizitionez un laptop si as dori niste sfaturi va rog. Laptopul vreau sa il folosesc pentru browsering si vizionare filme full hd prin cablu hdmi pe tv. Nu ma joc pe el si nu il folosesc la altceva. Bugetul ar fi pana in 2000 lei. Multumesc
Marius a zis
E promoție la modelul Acer Aspire EE5-571G-375H. Eu zic că-i cel mai ok în buget până în 2000 de lei. Pe viitor ar fi bine să alegeți și un SSD.
Adrian a zis
Salut. Doresc sa imi schimb laptop-ul si acum sunt in cumpana. Am gasit doua modele care m-ar interesa, dar nu stiu exact pe care sa il aleg. Un indiciu m-ar ajuta mult. Este vorba de Asus F550JX-DM021D sau Asus ROG GL552JX-DM019D. Sau ar fi vreo posibilitate mai buna? Buget 4000-4100 . Multumesc anticipat
Marius a zis
Păi întrebarea se pune așa: la ce îl veți folosi?! Unde ați găsit cu 4100 GL552JX-DM019D?!
Adrian a zis
Da, aceea este pagina. Mai mult il folosesc pentru multimedia,filme si gaming. Configuratile sunt asemanatoare doar ca unul are RAM incorporat in placa de baza si celalalt nu (nu stiu care e mai ok). pentru aceea as dori un sfat sau daca ar fi o posibilitate mai buna decat aceste doua modele. Da si sa includa wirelles ac. Multumesc
Marius a zis
Mai bug ca ROG-ul acela nu găsești în bugetul ăsta. Mai este un Lenovo, dar nu atât de ok pe răcire.
Diferențe între cele 2 laptopuri sunt și de construcție: F550JX-DM021D e destinat business, pe când celălalt este îndreptat spre gaming.
Alex1990 a zis
Salut,
Dispun de un buget de 2500 lei.As vrea sa imi cumpar un laptop pentru modelare 3D in 3DS Max / Maya, vreau sa lucrez si in CryEngine 3.Vreau si o placa grafica dedicata destul de buna pentru ceea ce imi trebuie mie.Poate si cateva jocuri.Ce mi-ati recomanda?
Multumesc!
Marius a zis
Este dificil să găsești ceva wow cu care să faci toate cele precizate de tine pe un laptop de 2500 de lei. Momentan, pe piață, ceva mai bun decât ASUS X555LB-XX025D.
Alex1990 a zis
Salut din nou,
Sa zicem ca dispun de vreo 3500 lei.Daca ar fi sa cumpar un laptop de gaming(MSI, GIGABYTE etc), presupun ca ar fi foarte bun si pentru programare jocuri in cryengine 3 sau modelare 3D nu ? 😀
Marius a zis
Sigur că da…. dar 3500 de lei pentru un MSI… e cam puțin. 🙂
Alex1990 a zis
Multumesc mult pentru raspuns.Sper sa gasesc ceva pe gustul meu 😀
Alex a zis
Salut!As vrea sa-mi iau un leptop si as avea un buget de 2000 -2500 .Il voi folosi pentru programare la facultate si probabil ca va trebui la un moment dat sa-mi instalez si alte programe pt. editare etc. M-am gandit la modelele astea trei : Laptop Lenovo IdeaPad 100-15 cu–> procesor Intel® Core™ i5-5200U 2.20GHz, Broadwell™, 15.6″, 4GB, 1TB, DVD-RW, nVIDIA GeForce 920M 2GB, Free DOS, Black , Laptop Asus X555LB-XX025D cu –->procesor Intel® Core™ i5-5200U 2.20GHz, Broadwell™, 15.6″, 4GB, 1TB, nVidia GeForce 940M 2GB, Free DOS, Black/Silver si Laptop HP 350 G2 cu–> procesor Intel® Core™ i5-5200U 2.20GHz, Broadwell™, 15.6″, 4GB, 500GB, DVD-RW, Intel® HD Graphics, Free DOS, Silver.Care ar fi mai ok?Ma gandeam mai serios la Lenovo si Asus?Alte sugestii ?As vrea unu care sa nu se incalzeasca asa de repede…am inteles ca astea cu U la sfarsit sunt mai ok in privinta asta
Marius a zis
Toate se încălzesc când pornește placa video dedicată… E normal. Degajă multă căldură și… cu cât e mai slim, cu atât o elimină mai greu, iar cu cât e mai puternică placa video… cu atât consumă mai mult… E logic.
Uite, în seara asta am dat o fugă și am testat câteva modele. Mi-a trecut și Asus X555LB prin mână și eu zic că este cel mai ok in momentul de față.
Bănuiesc că vrei să-l iei de Black Friday. Acum costă în jur de 2500 de lei…. pot să-ți zic doar că în august a stat pe la 2100 de lei… Asta ca sa înțelegi ce înseamnă Black Friday la noi.
Dan Constantinescu a zis
Laptop ASUS X540LJ-XX001D cu procesor Intel® Core™ i3-4005U, 1.70GHz, Haswell™, 15.6″, 4GB, 500GB, DVD-RW, nVIDIA® GeForce® 920M 2GB, Free DOS, Black
cam asta vreau sa achizitionez , pentru moment e redus (nou) bine la emag , 1500 .
intrucat sunt relativ paralel cu partea hardware as solicita un mic sfat : Poate fi folosit sau nu ?
adica , domeniu de utilizare birou si acasa , fara jocuri cu grafica evoluata (am desktop si oricum nu am timp de el) , intentionez sa ii pun Windows 10
, cam asta ….
adica stiu ca o sa fie cam limitat ca are HDD si probabil 4 Gb de RAM il vor tine putin pe loc dar…?
Marius a zis
Sigur că da, iar drivere pentru Windows 10 sunt. Chiar aș recomanda un SSD ca ăsta pentru el. Nu e cel mai performant, dar o să vă faceți treaba fără probleme cu el.
4GB sunt suficienți pentru activitățile de zi cu zi.
Dan Constantinescu a zis
Got’it !
Multumesc , este ceea ce doream sa aflu.
KiT / hdc
Marius a zis
Cu plăcere.
Naty a zis
Buna , mie imi trebuie un laptop pt videochat, sa imi poata sustina 2-3 site -uri in paralel.
Mie imi place Toshiba P50-C-11V. crezi ca e potrivit?
Daca nu, ce imi recomanzi?
Marius a zis
Salut. Care este bugetul tău? 3500 de lei?!
Andrei M. a zis
Buna Marius
Am nevoie de un laptop pe care sa pot lucra in 3DMAX , AutoCad , randari ,etc , bugetul fiind de aprox 5000 lei . E nevoie de un procesor ”bun” si o placa video dedicata cel putin la fel de ”buna” Stiu ca Asus au ceva modele , dar din cele testate de tine , ce anume imi recomanzi .
Multumesc!
Marius a zis
Poți merge și pe seria Rog de la ASUS, dar eu am găsit preț bun pentru modelul Lenovo IdeaPad Y700-15. E ok ca RAM, ca placă video, ca stocare. Ai ecran IPS. E cam ceea ce trebuie, zic eu. 🙂
Apetrei George a zis
Salut .
Am şi eu 2 întrebări .
1 / În ce constă exact diferențele principale dintre un laptop business şi un laptop gaming ?
2 / Pot folosi la potențial maxim un laptop business pentru jocuri şi respectiv un laptop gaming pentru operațiuni de business ?
Mulțumesc
Marius a zis
Evident că nu. Altfel nu se făceau mai multe categorii de laptopuri.
Marian Calinescu a zis
Eu nu m-am uitat la placa de retea cu care a venit laptopul asus f550j si m-am trezit ca are placa de retea Atheros in loc de Intel, iar acest lucru ma impiedica sa folosesc tehnologia Intel Wireless Display (WiDi) pe televizor. Asa ca fiti atenti la orice detaliu inainte de a va cumpara un laptop..
vali a zis
salut marius,imi cer scuze ,ma ajuti cu o recomandare de laptop pt videochat exclusiv 2 site uri hd 3 in paralel cu emisie mai slabuta 🙂
ms anticipat o seara cat mai placuta sa ai!
Marius a zis
ce buget aveți disponibil?