Am participat, de curând, la o serbare de sfârșit de an. Mai precis, una de sfârșit de ciclu primar. Cu alte cuvinte, au fost 5 ani în care copiii au avut o a II a mamă. Și da, este vorba despre copii care au terminat pentru prima dată un ciclu școlar.
Rar mi-a fost dat să văd atât de multă emoție.
Copiii erau foarte atașați de doamna învățătoare, copiii o vedeau ca pe a 2 a mama.
De fapt și de drept, a fost un spectacol. Fiecare copil a interpretat după cum a știut. Ba o melodie, ba un text, ba o interpretare la un instrument sau la orice s-au priceput ei.
A fost efortul lor pentru ca părinții să vadă că s-a schimbat ceva, că au învățat ceva pe parcursul a unui ciclu de învățământ.
Mi-a plăcut și faptul că un coleg de-al lor era grav bolnav, avea un handicap vizibil și a reușit să-l împlinească, a reușit să-l facă să se simtă important. A dansat cu învățătoarea, a reușit să spună o poezie.
Ce poate fi mai înduioșător de atât?
Da, poate că n-am reușit să vă transmit emoția, dar scriu articolul acesta având pielea de găină pentru reușita acelei persoane, pentru felul în care a vorbit și felul în care s-a dedicat muncii ei.
Eu unul am rămas cu un plăcut sentiment. Femeia aceea a făcut tot ce s-a putut, s-a dedicat meseriei pentru a face ceva extraordinar. Acel om va rămâne în inima oamenilor care i-au sprijinit și împins de la spate pe acei copii. Cu siguranță vor ajunge oameni dedicați, oameni care nu vor da țepe precum am văzut pe Dragoș Schiopu și pe alții care mint prin omisiune.
Adaugă un comentariu