Hai să discutăm un pic despre laptopuri. Ultima dată când am vorbit despre acestea, am făcut un ghid de alegere al laptopului. Acum vreau să ne îndreptăm un pic spre cei care nu au nevoie de un laptop, mai exact voi enumera 3 motive pentru care nu este necesar să folosești un laptop.
Sigur, dacă privim ca un întreg, un laptop va fi aproape mereu util. Este destul de ușor de transportat, aproape toată lumea poate căra 2, 3 kilograme și un rucsac. În plus, au apărut aceste laptopuri cu touchscreen ce au dimensiuni nu atât de mari și sunt destul de subțiri și se transportă mai ușor.
Totuși, nu toată lumea are nevoie de așa ceva.
De ce achiziționează lumea laptopuri?
În primul rând portabilitatea. Am discutat și mai sus că 2 kg sunt ușor de transportat. Totuși, sunt situații în care nu faci mare lucru pe un laptop. Poate asculți o melodie, poate că vrei să te uiți la un film sau să modifici ușor o poză de pe telefon.
Pe telefoanele deștepte avem sisteme de operare avansate, ce ne permit să avem aplicații foarte ok. Cu acestea putem modifica o poză, la nivel basic, fără prea multe probleme. La fel se întâmplă și melodiile. Poate chiar gadgeturi inventate de către Steve Jobs și Apple sunt mult mai interesante: un IPOD sau ceva de genul.
Am văzut persoane care și-au achiziționat laptopuri doar pentru a sta pe Facebook. OK… dar de ce să dai atât de mult când ai la dispoziție minim 2 gadgeturi care fac asta?! Tableta și telefonul sunt două chestii foarte tari care, șoc, te ajută să stai pe Facebook foarte ușor.
În plus, experiența de utilizare este priceless: tap, tap, tap, scroll. :).
Laptop pentru jocuri, că se poartă!
Nu, nu și nu. Dacă se poartă nu înseamnă că trebuie să urmezi turma. Laptopurile se încălzesc, nu sunt pentru jocuri. Chiar și cele de 5-6 mii de lei. Adică 1500 de euro. Adică 5,6 salarii minime pe economie. Pe bune?
Îți faci un super calculator, cu un super monitor și cu detalii foarte tari dacă îți alegi un desktop. Chiar și cele gata asamblate sunt mult mai ok, în jocuri intense, față de un laptop.
Laptop pentru distracție, pentru pierdut timpul
De multe ori conectăm laptopul la televizor. Nu știu dacă ne iese întotdeauna, însă avem alternative din ce în ce mai interesante. Unele chiar înlocuiesc și funcțiile smart ale TV-ului și nu sunt deloc scumpe.
Mie chiar mi-a făcut plăcere să aflu cât de ușor este să faci un televizor „smart” dacă nu are astfel de funcții. Totul este să dorești să te informezi mai mult.
Mi-ar plăcea ca oamenii să fie informați atunci când își aleg un nou gadget, să își analizeze nevoile așa cum trebuie.
Adaugă un comentariu