Serviciile la noi sunt jalnice. Pur și simplu, nu ai ce să alegi. Nu, nu vorbim de zonele exclusiviste, ci despre fiecare zona mai putin sau mai mult turistica de la noi.
Da, nu vreau sa ajung de fiecare data la munte, la Predeal sau la Busteni, ci vreau sa mă mișc prin țară.
Asta înseamnă că nu îmi mai bat capul cu aglomerația, cu gibonii, cu toți idioții ce sunt prezenți pe stradă. Evident că este greu peste tot, prin drumurile noastre, prin gropile noastre cele de toate zilele, dar ne-am hotărât că trebuie să mergem în locuri cât mai puțin populate.
Da, e mai bine chiar și pentru economia locală, e mai bine și pentru noi că este liniște și pace. Eu recomand oricui să facă escapade de genul.
Așadar, trecând peste asta vreau să dezvolt un pic subiectul relatat în articol.
În România nu se pune deloc preț pe ceea ce faci, pe serviciile pe care le faci. Eu chiar mi-as dori să pot să am parte de servicii bune la prețuri și un pic mai măricele.
Să ne gândim la hoteluri. Multe sunt cel puțin jalnice. Nimeni nu vrea un pic de calitate, vrea doar cantitate.
Perne si saltele de calitate?
Nici gând. Vei primi, cel mult, o saltea ieftina ce pare a fi nouă. Nu ai de unde să știi dacă a negociat pentru cele mai proaste modele sau chiar s-a orientat spre ceva second hand.
Nu stiu dacă ați observat cât de multă mizerie este în acestea. Pur și simplu este dezastru. Nu ai cum să stai în așa mizerie.
Da, nu e mizerie pe pernă sau direct pe saltea, dar sub cearceaf vei descoperi tot felul de tâmpenii.
Si nu este ok deloc. Deloc.
Adaugă un comentariu