De câte ori v-ați pus întrebarea aceasta? De câte ori nu v-ați întrebat dacă cei de la Intel au luat-o razna sau dacă vor să ne amețească definitiv cu denumirile lor?! Stați liniștiți că nu numai chipset-ul plăcii de bază are fel de fel de cifre, ci și procesoarele sunt la fel. Poate chiar mai rău.
Așadar, Intel a pornit acum ceva ani la drum cu câteva denumiri pentru procesoarele lor: Intel Core I3, Intel Core I5, Intel Core I7 sau chiar I9, dar au păstrat și denumirile mai slabe Intel Pentium și Intel Celeron. Mai nou, chiar și AMD au copiat denumirile și avem procesoare precum acestea.
Între timp au apărut telefoanele deștepte, tabletele iar totul s-a mutat spre dispozitive ce consumă cât mai puțină energie, dar și cu dimensiuni cât mai mici. Colac peste pupăză, din urmă a venit și marketingul care ne-a făcut să ne dorim lucruri de care nu avem nevoie. Dar gata, nu citiți asta, oamenii vor să vă vândă în continuare lucruri de care nu aveți nevoie și să faceți credite. (Cică așa funcționează economia… pentru unii doar).
Revenind la procesoare: au apărut modelele M întâi, cele mai puternice, ca mai apoi să apară cele U ce simbolizeaza Ultra Low Voltaje, dar între timp au apărut și cele H, un tip de procesor intermediar, pentru ultrabook-uri și pentru gadgeturile micuțe.
Ce trebuie să rețin eu din asta? Ce tip de procesor să aleg?
Păi trebuie să rețineți că cele ULV, notate cu U, sunt cele puțin consumatoare de energie, așa că bateria laptopului va ține mai mult, cele H consumă și ele destul de puțin și sunt un pic mai performante, dar cele M sunt cele mai performante, dar și cele mai consumatoare.
Aveți aici un top de procesoare în care se observă că pot fi procesoare U mai bune ca cele M sau mai proaste față de cele H, iar aici un tabel interesant despre procesoarele Haswell. Știu că au apărut între timp și alte generații de procesoare, tocmai de aceea vă recomand să fiți atenți când achiziționați și ce achiziționați.
Pe de altă parte, dacă doriți să vă jucați pe laptop, trebuie să știți ca prea puține jocuri știu să lucreze optimizat cu multi core, așa că orientați-vă spre o placă video cât mai bună pentru acel gagdget și pentru o răcire adecvată.
Grigore Andrei a zis
Salut, imi poti spune si mie ce sa aleg dintre doua laptop-uri unul are procesor I7-7500U de 2,70 GHz, 4 GB rami cu doua sloturi, placa video GTX 950M si un SSD de 256 GB celălalt laptop are procesorul I5-7500U de 2,50 GHz, 8 GB rami tot cu doua sloturi, placa video este GTX 950M de 4GB si un SSD lafel tot de 256 GB, ambele sunt de la aceeași firma si la același preț. Si daca poti sa-mi recomanzi un laptop pana in 2600 lei.
Multumesc anticipat ? !!!
Yamasha a zis
Hai să discutăm cu link-uri. Despre ce modele este vorba?
Turnea Alin a zis
Buna seara,
As dori un laptop mai mult pentru proiectare 3D(Ansys,CAD,CATIA) si din ce am inteles si m-am documentat ideal ar fi I7 cu terminatia HQ si tehnologie CUDA la placa video.
Dispun de 3500 lei si chiar as vrea sa investesc banii cu cap in acest laptop.
Va rog frumos imi puteti da 3 variante de laptop-uri.
Am incredere in sfaturile dumneavoastra din ce am citit pe blog.
Va multumesc si astept un raspuns.
Yamasha a zis
Salut Alin. Ți-ai făcut binișor temele. Pentru proiectare și cât mai mult cuda am cam depăși un pic bugetul. Ar fi modelul ASUS ROG GL553VE-FY022 foarte, foarte ok.
Am făcut alegerea aceasta pentru că am vrut să ai un display foarte ok, culori ok, o placă video performantă, cu suficient de multe CUDA pentru bugetul ăsta și procesor foarte ok. 7700HQ e tot ce ai nevoie. Sigur, HK ar fi cel mai bun, dar ar trebui să se dubleze cel puțin bugetul.