Nu am avut niciodată un Iphone, am fost un fan al android-ului. Nu pot, însă, să nu remarc faptul că IOS este un sistem de operare stabil, iar iPhone este unul dintre cele mai bune telefoane, indiferent de versiune.
Prețul mare al acestuia face ca și prețul de revânzare să fie destul de mare. Așadar, mulți își aleg un iPhone la mâna a doua. Problema este că au apărut foarte multe chinezării pe piață. La tot pasul ne putem lovi de „băieți” care ne oferă un iphone ieftin, dar care este fake.
Eu care nu am avut tangență foarte mult cu telefoanele pe IOS am fost curios să verific dacă este original sau fake telefonul. Am întrebat în stânga, am întrebat în dreapta, iar oamenii mi-au recomandat următoarele:
- verifică aici seria, pe site-ul Apple
- atinge-l, mișcă-l, verifică orice mic inconvenient de design(asta te poate înșela cel mai ușor pentru că sunt copii fidele)
- butonul de silent la orice iPhone are culoarea ROȘIE în momentul în care „treci” pe silențios
- softurile de replici nu au nimic in comun cu IOS-ul, merg tot pe JAVA
- încerci să vezi dacă se conecteaza la APP Store. Dacă nu se conectează este o problemă.
- verifici dacă merge făcut update la software telefonului
- verifici contul de Icloud sau măcar sa meargă să-ți faci. Nu vă lăsați prostiți de faptul că se poate reseta parola sau ceva de genul. Nu merge, nu-l iei. Nu vrei un bibelou, nu?
- te uiti dacă funcționează wifi-ul
- te uiti să-ti afișeze informațiile despre soft
- inainte să pleci de acasa te interesezi ce BASEBAND are. Poți avea ocazia să nu îl poți folosi în România.
- verifici dacă are la PRIVACY informații despre ADD-uri(reclame). Le găsești în Settings->Privacy.
- dacă ai un laptop dupa tine, instaleaza ITunes si daca il vede este perfect, e chiar Iphone.
- verifică dacă telefonul este neverlocked sau măcar este în rețeaua în care ești portat
- Am scris despre waterproof aici. Telefoanele de la Apple au așa ceva. Ai un indicator ce îți arată dacă a fost scăpat în apă. Evident că făcăturile nu au detalii de genul. Un tabel cu Liquid Contact Indicator este disponibil pe site-ul Apple, în funcție de fiecare telefon în parte.
Mai jos aveți un filmuleț cu Iphone 5s real și fake. Diferențele sunt destul de mici. Aveți grijă ce cumpărați.
Adaugă un comentariu