Mă interesează subiectul aspiratoare robot de foarte mult timp. Încerc să îmi optimizez timpul cât se poate de mult. Așa că mă orientez spre un aspirator robot bun care să mă ajute să îmi fac treaba.
Sigur că da, oricât de mult mi-aș dori eu nu poate să suplinească 100% treaba curățeniei un astfel de aspirator.
Este drept că un aspirator robot nu este tocmai puternic și, dacă ne gândim bine, chiar nu este ieftin. Sigur că sunt modelele ce vin direct din China și chiar sunt mult mai ieftine. Dar tot dai câteva sute de euro pe un astfel de roboțel, pe când un model normal, cu putere mai mare și nu atât de independent ajunge să coste undeva la jumătatea sumei. Însă, mai sunt și accesoriile care costă și acestea.
Avantajele unui aspirator robot
Nu stai de el. Poți fără probleme să îi dai drumul zilnic. Sigur, dacă nu te deranjează să îți meargă ceva jumătate de oră prin casă. De obicei, face zgomot destul de mare.
Dacă ne gândim la cele clasice nu prea putem face asta eficient. Cureți azi, cureți peste 3,4 zile sau chiar o săptămână. Nu stai mereu să îl folosești.
Lipsa alergenilor
Sunt persoane ce sunt alergice la praf. Aspiratorul nu poate să fie alergic la așa ceva. Cel mai probabil aspiratorul nu va fi. El e robot, nu e alergic la nimic. Nici măcar la priză. O să aibă el grijă de curentul electric 🙂
Curățenie în cele mai grele zone
Evident că nici el nu poate să se bage în fiecare colț în parte. Mă refer la zonele unde sunt unghiuri mici, înguste, de 8-90 de grade. Acolo nici el nu are acces, dar sub pat, sub canapele poate foarte bine să intre.
Sigur că trebuie avut în vedere ca acea comodă să fie suficient de înaltă. Undeva la 4-5 cm să aibă loc să intre dedesubt.
Foarte ok pentru apartamente
Da, cu cât e mai mare spațiul, cu atât eu cred că merită. Un openspace, un apartament cu camere mai mari. Pur și simplu îl pornești și asta este.
Apartamente cu animale în casă
Nu cred că pot să nu consider că sunt utile pentru cei care au anumite animale în casă ce fac dezordine. De la pisică până la un câine care poate face extra deranj.
Evident că nu face ordine, dar poți foarte bine să faci un pic de curățenie, să îi curăți parul căzut foarte repede. Ar fi fost interesant să vedem și cum curăță salteaua patului, dar este evident că nu se poate face acest lucru cu așa ceva.
Totuși, avantajele de mai sus cred că pot fi transformate în timp. Cumperi timp pentru tine, pentru activitățile care îți plac.
Care sunt dezavantajele aspiratoarelor robot?
Am tot discutat despre avantaje și cred că trebuie să discutăm și despre dezavantaje. Cred că le putem clasifica destul de ușor și să le trecem în revistă.
Prețul
Nu este ieftin să iei așa ceva. Nici întreținerea nu e tocmai punctul forte. Costă acumulatorul, costă accesoriile pe care trebuie să le schimbi la câteva zeci de mii de ore de funcționare.
Nu poți curăța pe scări
Nu sunt chiar atât de multe case pe la noi, dar știm bine că cine își face… are minim un etaj. Eh, chiar dacă au anumiți senzori aspiratoarele robot încă nu reușesc să facă față scărilor. Întâmpină foarte multe probleme cu acestea.
Adaugă un comentariu