Recunosc, sunt mare fan al tigăilor din fontă. Recent mi-am cumpărat o cratiță și un tuci, iar de atunci le-am folosi nonstop. Și cu siguranță le vom folosi în continuare la fel de mult.
Sunt, fără dau sau poate, cele mai bune tigăi așa că le voi recomanda ori de câte ori voi avea ocazia. Așa că pentru acest articol am pregătit 7 motive pentru care recomand folosirea tigăilor din fontă. Iată care sunt acestea:
7 avantaje ale tigăilor din fontă
- Raportul calitate/preț este excelent. Chiar dacă pot părea scumpe la început, trebuie să le privești ca pe niște tigăi pe care nu le vei înlocui după 5-6 luni de folosire, ci le poți folosi o viață întreagă și vor fi la fel de bine.
- Sunt cele mai bune tigăi anti aderente. Nu se lipesc alimentele pe care le gătești, atâta timp cât le asezonezi bine iar gătitul devine o plăcere. De asemenea, nu sunt tratate pentru a fi antiaderente, așa cum se întâmplă în cazul multor tigăi din comerț.
- De obicei tigăile din fontă sunt construite dintr-o singură piesă, așa că rezistența lor este una superioară. Practic, nu îți este frică atunci când o ții în mână, mai ales că este o tigaie grea ce inspiră foarte multă rezistență.
- De obicei e foarte neplăcut să speli și să cureți tigăile, mai ales când acestea sunt foarte murdare. Ei bine, în cazul tigăilor de fontă curățarea se face foarte ușor. Nu ai nevoie decât de un burete, apă fierbinte și sare grunjoasă. În cazul în care există resturi de mâncare greu de îndepărtat, poți pune tigaia pe foc cu puțină apă, iar apoi se va desprinde foarte ușor.
- Fonta este un material excelent din punct de vedere al distribuirii căldurii, reușind să ofere o temperatură constantă, pe toată suprafața tigăii. Astfel, mâncarea se face excelent și nu se arde.
- Este o tigaie excelentă pentru fripturi. O friptură bună are nevoie de temperaturi foarte înalte ce pot fi obținute doar cu ajutorul unei tigăi din fontă.
- Poți găti fără ulei, sau cel puțin cu o cantitate cât mai mică de ulei. Pentru a putea găti într-o tigaie de fontă, nu ai nevoie decât de un strat foarte subțire de ulei, iar cu timpul nici măcar acesta nu va mai fi necesar, atâta timp cât vei găti des în fontă.
Ai nevoie de mai multe motive? Improbabil. Cumpără-ți o tigaie de fontă și cu siguranță nu vei regreta.
Adaugă un comentariu