De multe ori lumea caută recomandări despre alegerea unei găzduiri. E drept, cu greu poți recomanda cuiva un server VPS dacă nu știi de ce are nevoie.
Totuși, dacă alegi o firmă în 2024 trebuie să fii conștient de faptul că nu ar trebui să mai discutăm despre uptime, despre backup.
Curios sau nu, oamenii nu fac backup. Dacă o firmă de hosting îți spune că face backup… utilizatorul final lasă asta pe seama… prestatorilor de servicii. De ce?
Dacă ne gândim la cei care vor VPS în România putem să le dăm circumstanțe și să credem că dacă știu să își configureze un VPS sigur își vor face și backup.
Au fost, în anii trecuți, destul de multe situații în care firmele au avut probleme. În felul ăsta s-au pierdut o grămadă de bloguri, o grămadă de magazine online. Voi vă dați seama ce înseamnă să ai un business construit în jurul unui site și totul să se strice într-o secundă pentru că unii au avut angajați neglijenți sau n-au avut măcar a 2 a sursă de backup.
Ce criterii aș avea dacă mi-aș lua mâine o găzduire?
M-aș orienta spre următoarele:
- uptime
- personalizarea ofertelor
- aș căuta review-uri pe internet despre firmă: e.g: servicii firmă de găzduire X
- aș întreba prietenii care au cel puțin un site
- m-aș informa de pe bloguri
Da, e muncă multă de informare, dar eu aleg firma de hosting pe perioade lungi de timp. Ca să poți obține o ofertă personalizată trebuie să plătești în avans pentru 2-3 ani de zile.
Sunt situații în care aleg să testez o lună sau iau direct pe perioade mai lungi.
Tu ce recomandări de hosting ai?
Adaugă un comentariu